„Vulnus – the quality of being easily hurt” s-a dansat în premieră în cadrul stagiunii Dinam organizată de Unfold Motion. Spectacolul aduce în atenția publicului un subiect de care ne este teamă uneori, și anume vulnerabilitatea.
Conceput de Beatrice Tudor și Filip Stoica, spectacolul ne arată că vulnerabilitatea nu e mereu un defect, o piedică sau motivul de ruptură al unei prietenii, relații sau colaborări profesionale. Să îți accepți vulnerabilitatea e un lucru bun. Să ieși din zona de confort și să te dezvălui lumii așa cum ești, imperfect, perfecționist, optimist sau pesimist, realist sau visător e o provocare uriașă. Cei doi performeri au acceptat-o și au transpus-o prin dialoguri și pași de dans.
În cadrul spectacolului am explorat dificultățile apărute într-un cuplu în care personalitățile celor doi sunt diametral opuse. Am aflat cum frustrările profesionale afectează viața oamenilor și relația lor cu cei din jur. Am experimentat pe propria piele ce înseamnă să fii pus într-o situație dificilă prin provocările lansate spre public și am aflat, în final, povestea reală a relației dintre cei doi performeri.
Am râs mult, un lucru care la celelalte spectacole de dans contemporan pe care le-am văzut nu s-a întâmplat. Am făcut cu toții parte din povestea lor, poveste care a fost și a mea și a celorlalți și a ta, cel care citești. Am descoperit cu umor și ironie care sunt prejudecățile față de oamenii care vor să iasă din tipare. Cum privim o femeie dată cu ruj? Dar un bărbat? Astfel, doi băieți din public au avut sarcina să îi dea cu ruj pe Beatrice și pe Filip. Cum s-a încheiat provocarea – cu râsete și glume despre rezultatul final.
Ce faci atunci când ești la mâna publicului? Improvizezi! Multe momente ale coregrafiilor s-au bazat pe improvizație, oamenii fiind cei care au dictat pașii de dans. Femeie, ploaie, hâș-hâș, interzis, provocator, migrenă și erecție, toate au alcătuit câte o coregrafie originală. M-a surprins rapiditatea cu care cei doi și-au creat mișcările și interpretarea acestora într-o coregrafie complexă, dar în același timp spontană.
Pe lângă improvizații, mi-a plăcut momentul în care pe ritmuri de acordeon, cei doi au dansat un tango în lumini roșii difuze și semi-întuneric. A fost un dans intim și senzual, ca o conexiune aparte între doi oameni care se iubesc. Și pentru că magia nu durează o viață întreagă, tabloul a fost întrerupt cu o discuție despre scumpiri, responsabilitate, pesimism și sărăcie. Așa este uneori viața în cuplu. Lucrurile nu sunt mereu roz, apar tensiunile, iar diferențele dintre oameni îi fac pe aceștia să devină nesiguri și vulnerabili. A fost un moment de dans cu dialoguri sincere și reale. Ne-am văzut pe noi în timp ce ne contraziceam, nu ajungeam la un consens și poate, ne-am simțit și noi vulnerabil pentru că ne-am regăsit în această poveste.
Întregul performance a jonglat cu sentimentele noastre și ne-a sos din zona noastră de confort. Ne-am confruntat cu contradicțiile dintre minte și corp, apoi am asistat la provocările date de către performeri. Am revenit la introspecție, iar mai apoi am avut parte de o scenă comică. El/ ea/ non-binar sau lămâia, pe scurt, a înlocuit cireașa de pe tort. Printr-o ironie fină am asistat la ascensiunea profesională a Lămâii, coregraful nepregătit și netalentat care are în subordine dansatori profesioniști și dedicați.
În final, Beatrice și Tudor ne-au împărtășit un capitol din viața lor, o poveste și o vulnerabilitate. Erau ei, la început de drum, nesiguri și mai puțin profesioniști. Au fost ei în pași de dans, colaborând, certându-se și stropindu-se cu… spirt fals. Am râs, iarăși. Atunci când sticla a rămas goală, am simțit cum au dispărut resentimentele. S-au îmbrățișat. Erau tot ei, aici și acum, pe scenă în fața noastră ca doi prieteni, coregrafi și colaboratori. Vulnerabili? Nu. Curajoși.
Mi-a plăcut acest performance și din punct de vedere muzical. Coloana sonoră a fost foarte diversificată, de la beat-uri alerte și ritmuri de acordeon, până la pasaje din piesele celebre ale lui Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Costi Ioniță, O-Zone și Gil Dobrică. Mi-a rămas în minte combinația amuzantă dintre versurile „Vrei să pleci, dar nu mă/ nu mă iei” și „Hai acasă, hai cu mine,/ hai cu mine să pornim la drum”.
La începutul spectacolului am primit un pahar. Scria „gin tonic” pe un bilet roz din interior, care ascundea un alt mesaj pe spate: „Crede în tine mereu și nu da înapoi”. Inspirată atât de citat, cât și de muzica de la final, nu am înapoiat paharul și l-am luat cu mine acasă.
Echipa artistică: light design: Chifu Andrei, muzică: Filip Stoica, concept, text, dans: Beatrice Tudor, Filip Stoica, distribuție: Beatrice Tudor, Filip Stoica
Foto: Lorena Dumitrașcu/ Light Stories
