Când nu face teatru, pictează, citește și face sport. E foarte pofticioasă, sunt puține lucruri pe care nu le mănâncă, dar alege brânza și dulcele în favoarea săratului. Orașele ei preferate sunt Viena și Berlin, dar iubește și locurile în natură sau care îi oferă un vibe familial. Îi este dor de copilărie, de perioada în care doar trăia, fără să își facă griji. Povestind cu actrița Alma Diaconu, mi s-a părut că facem împreună o călătorie plină de optimism, curaj și siguranță.
În câteva zile, Alma împlinește 24 de ani. Spune despre ea că a fost un copil al teatrului toată viața care, la un moment dat, a ales la rândul ei, actoria. Anul acesta a absolvit facultatea de teatru de la Cluj-Napoca și a fost angajată imediat după la Teatrul German de Stat din Timișoara, „printr-un noroc deosebit”. De atunci, a participat deja la primul spectacol, „Livada de vișini” în regia lui Volker Schmidt, iar acum face parte din echipa spectacolului „TSCHICK. De ce am furat mașina”, în regia lui Irisz Kovacs, care va avea premiera la începutul anului viitor.
Livada de vișini | Ovidiu Zimcea
Face parte din cea de-a treia generație de actori de la ea din familie, după bunica și unchiul ei, și crede că au influențat-o mult să aleagă tot actoria. „Am trăit cu ei, am trăit în teatru, mereu ajungeam să iau parte la repetiții sau să stau în teatru când bunica mea era director – ne lua de la școală, stăteam acolo două-trei ore până termina ea, după care mergeam la ea. Am crescut cu toate spectacolele și cu toată echipa. Și cred că m-a impresionat foarte tare, copil fiind, având în vedere că tot aici am ajuns”, spune Alma.
Pentru că știa cam mare parte din membri trupei de actori, s-a acomodat foarte ușor cu ei de când e angajată. „A fost chiar mai bine decât mă așteptam, am colaborat foarte ușor, a fost o experiență foarte bună. Simt că e mai mult decât un job pentru majoritatea dintre ei. Ne place să lucrăm împreună și facem o treabă foarte bună, iar când rămânem în afara orelor de lucru avem în continuare ce povesti. Vreau să îi cunosc, îmi place să-mi petrec timpul cu ei, oricum ar fi, că e în teatru sau în afara lui!”
Lucrând la spectacolul „Livada de vișini”, regizorul Volker Schmidt a scos din fiecare actor diferite lucruri.
„Din punctul meu de vedere, asta îl face un regizor deosebit și foarte atent cu actorii lui.”
„De la mine a vrut să mă simt, în sfârșit, liberă în corpul meu, să-mi dau drumul să mă joc, să descopăr cum să fiu prezentă aici și acum, pentru că eu înainte (mai ales în timpul facultății) eram foarte retrasă”.
Livada de vișini | Ovidiu Zimcea
Spune că nu se „arunca” când se propunea o temă de improvizație. Alma voia mai degrabă să înțeleagă întâi despre ce e vorba, după care să se ducă la scenă și să încerce. „Pentru mine asta a însemnat tot procesul de repetiție, să merg pe mâna lui, să accept orice temă de joc și de improvizație și să mă duc, pur și simplu. El a vrut de la mine să fiu din nou adolescentă, care se gândește doar la ea, face exact ceea ce-și dorește, are toane, e mofturoasă, se îndrăgostește, are altfel de priorități, nu mai e doar familia.”
Ania, personajul pe care îl interpretează, este într-o perioadă a vieții în care se pune pe ea în prim plan și se uită foarte optimistă spre viitor, însă în același timp nu știe cum funcționează lumea. Alma o vede ca pe o fată foarte curată, dar nu ca pe o sfântă. „Mi-am dat seama că nu are pic de intenții rele. Este foarte curioasă și axată pe unii oameni din jur, adică mi se pare care are această putere fenomenală de a se focusa doar pe Petea, de exemplu, de care este îndrăgostită. Întotdeauna este foarte atentă cu mama ei sau cu sora ei. Mi se pare că e și foarte prezentă, și în relație cu ceilalți, dar și foarte autoritară când vine vorba de ce-și dorește, ce vrea de la viață și odată ce se mai cristalizează puțin relația cu Petea, deja se gândește la viitor.
„Și, din multe puncte de vedere, ea este singura dintre personaje care are realmente un viitor care poate va fi chiar strălucit”.
Livada de vișini | Ovidiu Zimcea
Am întrebat-o cu ce actor sau regizor i-ar plăcea să colaboreze. Mi-a spus că îi place foarte mult Helen Mirren, „acea generație pe care am mai prins-o, dar deja la bătrânețe, pentru mine înseamnă mult”, iar mai recent, îi place Jenna Ortega, din Wednesday – „mi se pare deosebită și e mult mai tânără decât mine”. Dintre regizori nu știe să-mi spună un nume, pentru că nu s-a gândit la asta: „mă bucur oricum de orice colaborare. Nu cred că voi spune vreodată nu, cel puțin nu acum”. Îi plac lucrurile fantastice, orice e scos din realismul de zi cu zi și o duce în altă parte – cum e Moartea din Commedia dell’Arte. „O să continui să spun că orice mă scoate din zona de confort e binevenit, cred că trebuie să fac asta mai ales acum, la început”.
După ce a terminat liceul în Germania, s-a întors acasă pentru un an de pauză, în care să aibă răgazul să își facă ordine în gânduri și să aleagă o facultate. „Dacă aș fi ales ceva imediat după ce am terminat liceul, orice aș fi ales ar fi fost greșit. Cred că e important să-ți iei un timp pentru tine. Mie mi-a priit foarte tare acel an, pentru că m-am întors înapoi acasă și m-am reconectat cu lumea de aici, ca să-mi dau seama ce și cum se întâmplă. Am fost din nou cu prietenii și cu familia, m-am gândit real la ce-mi doresc și ce nu, ce mi s-ar potrivi, ce fac cu drag, ce nu, la ce mă pricep, pentru că trebuie să te gândești și la chestia asta. Deși eram curioasă și mă atrăgeau foarte multe lucruri, de departe actoria îmi oferea cel mai mult. Sau o mare parte din ce îmi doream”.
Înainte să meargă la Cluj, a dat admitere la Viena, unde nu a intrat. Crede că a fost o primă experiență foarte bună, pentru că i-a dat mult curaj. E mândră că a organizat totul singură: plecarea, pregătirea, inclusiv timpul petrecut acolo. În România, opțiunile erau București sau Cluj-Napoca. A luat în considerare unde s-a simțit mai bine și așa a ales Clujul. „Plus că e bună facultatea.”
Părerea ei legată de facultate e că are o structură care ei i-a creat confuzie. „De multe ori, ceea ce învățam la clasă la actorie, nu se suprapunea cu ce învățam la materiile teoretice. Atunci te gândești să insiști cu niște detalii istorice pe o temă, dar la clasă făceam cu totul altceva. Te pregătești pentru două perioade total diferite, sunt două stiluri total diferite”.
Alma în facultate
Crede că trei ani sunt prea puțini și că ar fi fenomenal ca durata studiilor să revină la patru ani, pentru a putea intra în profunzimea pe care o merită toate subiectele. „A fost un ritm foarte alert, care unora, într-adevăr, cred că li se potrivește, dar mie nu. Eu am nevoie de timpul meu. Mi-am dat seama asta despre mine. Îmi place să primesc o informație, să aibă timp să se așeze, să o rumeg, să mai recitesc de două-trei ori și să revin asupra ei după o lună sau două. Aici nu aveai timp, chiar nu ai timp de așa ceva”.
E un stil de viață în sine, cu cursuri de la zece dimineața la zece seara. „Te adaptezi, nu e inuman, nu e imposibil. Dar acest ritm nu te lasă să te bucuri și să investești cât ai vrea în fiecare dintre subiecte, mai ales în actorie, că pentru asta ești acolo”. Spune că în orar nu apar pauzele propriu-zise, iar atunci când ai un curs de 6 sau de 8 ore, pauzele ți se dau în funcție de cum își doresc profesorii sau cum se lucrează la clasă. Uneori primești 5 minute, alteori 15 – „aia e minunat! Și atunci ori vii cu mâncarea de acasă, ori ce faci? Că în alea 5 minute nu rezolvi nimic.”
Sunt, după părerea ei, oameni competenți, foarte bine pregătiți și foarte dedicați, atât la materiile practice, cât și la cele teoretice. Dar sunt și alții la care se vede că studenții nu le sunt prioritate – „rolul lor în viață nu e să ofere studenților ceea ce au învățat și ce au dobândit în cariera lor. Și atunci ori mai lipsesc, întârzie sau nu vin la cursuri, ori atunci când ai nevoie de ei, le pui o întrebare sau îți dorești mai multe informații, nu le primești. Dar până la urmă, așa e peste tot. Și nu știu ce ar trebui să facem ca să fie mai bine în acest sens”.
Livada de vișini | Ovidiu Zimcea
În luna mai a acestui an, Scena9 publica un material cu mărturii ale unor studenți de la facultatea de teatru de la Cluj, legate de hărțuiri verbale sau sexuale, umilire, șantaj emoțional sau frică. De atunci, au mai apărut materiale de presă și postări pe rețelele de socializare legate de abuzul unor profesori din facultățile din teatru din țară, cel mai recent fiind materialul despre profesorul și regizorul de teatru Felix Alexa, publicat de RISE Project.
În contextul celor citite, dar și în urma discuției mele cu Niko Becker (absolvent și el al Facultății de Teatru și Film UBB – în ani și clase diferite – și în prezent coleg de trupă cu Alma la Teatrul German de Stat din Timișoara) din luna iulie, am vrut să știu dacă a avut parte de astfel de situații neplăcute. Mi-a spus că „am fost ferită de aceste evenimente, pentru că niciodată nu rămâneam singură, știam cu cine sunt, știam și pe cine să evit. De cum intri în facultate, dacă ai prieteni mai mari decât tine, îți spun, evită persoana aia!”.
Niko spunea că „fiind și băiat mi-e mai ușor să mă sustrag și nu am avut neapărat probleme în acest sens”. Citind și materialele mai sus menționate, având discuții și cu alți studenți la actorie și mergând mai departe, dincolo de lumea teatrului, este clar că, de multe ori, unii profesori se comportă diferit cu fetele față de cum se comportă cu băieții.
Alma e de părere că „cel mai tare își spune cuvântul urma noastră istorică și socială, nu poți să faci abstracție de asta. Dacă mergem doar pe stereotipii, femeile într-adevăr fizic sunt mai slabe, poate sunt mai naive, poate e mai ușor dacă le oferi băutură sau alte lucruri ca să îți cadă în plasă. Nu-mi dau seama de ce. Și cred că, din păcate, acești prădători știu să-și aleagă fete care nu sunt suficient de încrezătoare, care nu sunt conștiente de ceea ce se întâmplă, adică nicidecum prostuțe, doar copilăroase, cu visuri mari, care poate vin din familii cu condiții mai puțin fericite. Atunci ar face orice pentru succes, pentru atenție, să le reușească tot ce și-ar fi putut propune. Ce cale mai ușoară decât să faci favoruri unui profesor ca apoi să înaintezi?!”
De asemenea, în material, Niko spunea că e „într-o oarecare măsură, recunoscător facultății că m-a întărit puțin la lucrurile astea, mi se pare bine că mi s-au cerut niște lucruri, mi s-au spus niște lucruri pe față, au fost niște momente de conflict, niște momente mai dure, în care ți s-a tăiat craca de sub picioare” și că „tuturor ni s-a întâmplat să se spele pe jos cu noi, e normal și trebuie să treci și prin chestiile astea, cred eu”. Întrebarea mea a fost dacă e normal?
Alma spune că „nu! Eu definitiv sunt de părere că nu este normal. Îmi dau seama că acesta e sistemul, să te ducă cumva la limitele tale, să te confrunți cu niște dificultăți în timpul facultății ca să-ți dai seama că ești mai puternic, mai capabil decât ai fi crezut. Dar cred că există moduri mai gentile, de a descoperi puterea pe care o ai tu personal. Nu știu dacă avem încă școală pentru asta. Știu că deja în străinătate, mai ales în partea de vest, există o altfel de structură când vine vorba despre teatru în general, care merge mai mult pe cum te simți, pe propriile amintiri, pe ce ai tu nevoie aici și acum, să lucrezi cu tine zilnic diferit. Dacă ai o zi mai bună, faci mai mult, o zi mai proastă, faci mai puțin.
Desigur, înțeleg că ai nevoie să fii în foc continuu și să rămâi la un subiect cât se poate de mult și să investești în asta intens. Să te dedici acelui lucru ca să iasă nestemate. Înțeleg. Dar de la asta la a denigra pe cineva, la a-l face să se simtă nesigur în pielea lui, e mult. Și atunci cred că se poate găsi o cale de mijloc între a face performanță reală și calitate și a rămâne oameni unul cu celălalt, a-l respecta întotdeauna pe celălalt, că-ți este student, că-ți este profesor, că-ți este coleg etc. Oricui, că este din branșă sau nu, are mai multă experiență sau nu, trebuie să-i acordăm la fel de mult respect”.
Livada de vișini | Ovidiu Zimcea
Visează la ziua în care se va simți 100% sigură pe scenă. „Vorbind cu actori mult mai experimentați și mult mai talentați, mi-am dat seama că nu există așa ceva. Întotdeauna, înainte de orice spectacol, chiar dacă l-ai jucat de 100 de ori, o să ai emoții, o să-ți tremure picioarele, o să transpiri, o să ți se întoarcă stomacul, o să vrei să fugi, să nu te mai întorci niciodată pe scenă. Dar eu asta visez, ca la un moment să ajung așa de împăcată cu ceea ce fac, cu ceea ce știu și am dobândit ca experiență, încât să zic da, asta am făcut bine, asta știu să fac, la asta mă pricep! Sau da, am avut un spectacol bun, mă simt sigură pe scenă!”
La final, am rugat-o să-mi recomande o carte, un film și puțină muzică. Le dau și eu mai departe:
📚 Pedro Páramo de Juan Rulfo (mai ales pentru cine preferă realismul magic)
📽️ Closer, „mi-a plăcut pentru că era vorba despre două cupluri foarte interesante și actorii sunt de nota 10.”
🎵 Altın Gün și Warhaus.
Livada de vișini | Ovidiu Zimcea
Următoarele reprezentații ale spectacolului „Livada de vișini” sunt în 18 decembrie și 15 ianuarie. Premiera spectacolului „TSCHICK. De ce am furat mașina” va avea loc în 12 ianuarie 2023.
