Portretul unei persoane cu energie solară:
23 de ani. Studentă la actorie. A practicat foarte mult sport. Îi place să se plimbe, să râdă, să meargă la teatru și să se bucure cât de tare poate. E o persoană veselă și încearcă să privească mereu partea plină a paharului, să transforme orice încercare în ceva pozitiv.
„Chiar dacă am impresia că ceva nu merge cum trebuie, mă gândesc că e pentru un motiv anume. Și asta mă ajută foarte tare, am observat. Și în carieră, și în viața personală, să le iau pe toate cât mai pozitiv și cât mai cu soare”.
📸 Claudiu Piparcă
Nominalizată în această primăvară la categoria „Tânără speranță” în cadrul Premiilor Gopo, Ana Indricău are deja un portofoliu bogat, remarcându-se în lungmetrajele Marocco și Sabina: Tortured for Christ – The Nazi Years (2021), în scurtmetrajele Thunderous sight, her blue tears și Raport despre un vis (2022), dar și în spectacolul de teatru Zambara Kabarett (2023).
În cele ce urmează, voi povesti cu Ana despre teatru, filme, evenimente și experiențe. Vă invit să parcurgeți materialul până la final, pentru a vă inspira și a „fura” puțin din energia Anei.
Te-am văzut în ultimul an la multe spectacole de teatru și proiecții de film. Acesta este tipul de evenimente la care participi cel mai des?
Da, de când am intrat la liceu la actorie. Am aflat că avem gratuitate la teatru, ca elevi și studenți, și m-am gândit de ce să nu profit de această oportunitate. Apoi am început să merg la foarte, foarte mult spectacole. Mi-am dat seama că studenții, nu doar cei de la actorie, ar trebui să profite de această gratuitate, pentru că ar ajuta și teatrele, și cinematografele, și ar veni astfel mai mulți tineri la spectacole și filme. Adevărul e și că am prins gustul lor și îmi place foarte mult. Îmi place cum mă simt după un spectacol sau după un film.
Pentru că tot vorbim despre asta, aș vrea să trecem și de partea cealaltă a baricadei. Știu că ai deja câteva proiecte atât în partea de teatru, cât și în cea de film. Cum ți se pare evoluția ta în domeniul actoriei?
Cred că sunt foarte, foarte norocoasă că am avut o profesoară foarte bună în liceu cu care am făcut actorie. Mereu când mă gândesc la mine ca viitoare actriță, îi sunt foarte recunoscătoare ei, pentru că simt că am învățat foarte multe de la ea în acea perioadă. Cred că de atunci, de când am intrat în acest domeniu – de când am început să citesc, să merg la concursuri, la teatru – am avut doar de învățat.
Nu cred că se va opri vreodată evoluția mea ca om. Nici la 30 de ani, nici la 60, nici la 100! Sper să fiu într-o evoluție constantă! Momentan simt că evoluez, că mai am de învățat, că trebuie să fiu cât mai receptivă și mai deschisă. Toate lucrurile pe care le trăiesc mă ajută să-mi dau seama ce e în regulă și ce e bine pentru mine. Cred că experiența mă ajută cel mai tare să evoluez.
📸 Claudiu Piparcă
Comparativ cu Bucureștiul, Timișoara oferă mai puține sau prea puține șanse pentru a practica actoria de film. Și totuși, te-am văzut anul trecut în două scurtmetraje.
Da, vezi, că tot vorbeam de gânditul pozitiv.
Da! Cum ai vrea să evolueze, să-i zicem, această „piață” în Timișoara?
Timișoara e acasă! Eu aici m-am născut, am copilărit, și mi-aș dori atât de tare să rămân aici! Dar principalul motiv pentru care nu cred că o să rămân e exact acesta – nu se fac filme, nu sunt castinguri, nu sunt agenții. Nu ai cum! Nici dacă îți dorești, nu ai șansa, nu ai posibilitatea. Și mi-e așa de ciudă, pentru că îmi place foarte tare orașul și oamenii. Dar nu pot rămâne doar pentru asta.
Am așa o piatră pe inimă și mă întreb ce o să fac la master. Rămân la Timișoara pentru că îmi place mie orașul? Sau mă duc la București, pentru că știu că acolo sunt castingurile și te sună de la agenție, de pe o zi pe alta să vii la casting? Acolo cunoști lume, ai secții de regie și scenografie la facultate, pe când la Timișoara e o secție de actorie, unde suntem 9 copii în clasă, ceea ce e puțin trist.
📸 Marocco
Cum vezi teatrul timișorean? Atât din punct de vedere al spectacolelor care se produc, dar și din punct de vedere al posibilităților de exercițiu, al șanselor care apar pentru studenții la actorie.
Din păcate, mi se pare destul de mici. Avem Teatrul Național din Timișoara, care are o echipă foarte faină și bună, și încă două teatre independente și cam atât. Acum sunt în ultimul an la licență și mă gândesc foarte des ce o să fac. Iau în calcul varianta de a rămâne aici, dar ce să fac? Să zicem că poate aș ajunge să fiu angajată la teatru sau aș mai juca la teatre independente, dar sunt mult mai limitată în direcția asta.
E adevărat că nu îmi garantează nimeni un viitor strălucit și lung dacă vin la București, normal. Doar că simt că dacă nu încerc, o să fie tot vina mea. Și da, mi-ar plăcea, m-aș bucura enorm ca Timișoara să se extindă din acest punct de vedere.
Îmi place ce se întâmplă acum, cu Capitala Culturală, dar, din nou, mă gândesc la anul în ce direcție o să o ia lucrurile? O să evolueze sau o să stea pe loc? Și mi-e ciudă că se bat chestiile astea două în mine. Timișoara e orașul meu, este acasă, dar simt că nu pot să fac ce aș vrea eu să fac aici. E un pic enervant.
📸 TESZT
Trebuie să te întreb ce preferi, actoria de teatru sau actoria de film?
După ultimele experiențe pe care le-am avut cu filmul, cred că filmul. Deși, nu aș vrea să dau acest răspuns, cu actoria de film, pentru că la liceu, am făcut doar actorie de teatru. Și când mă întreba cineva ce vrei să faci, teatru sau film, le ziceam teatru.
Și după ce am avut șansa să fac primul film de lungmetraj și apoi să-l fac și pe al doilea, apoi și scurtmetrajele la Timișoara, mi-am dat seama că sunt mai multe căi. Acum aș vrea să le fac pe amândouă, bineînțeles. Deși, da, dacă ar fi să aleg doar una dintre ele, aș alege filmul. Deși nu o să se întâmple să fac doar film, îți dai seama!
Premiera internațională a lungmetrajului unde ai un rol principal, „Marocco”, a avut loc la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian și premiera națională la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc. O proiecție a filmului, la care ai fost și tu, a avut loc și la Timișoara. Cum a fost primit în străinătate și cum a fost primit în România?
În străinătate mă simt oricum extrem de bine! Am mai fost la un festival în Italia vara trecută, Giffoni Film Festival, și m-am simțit foarte bine și în Spania și aici. Poate e și din cauza faptului că în străinătate oamenii nu se simt la fel de obligați să te judece. Te primesc mult mai prietenoși și cu mult mai multă căldură. Cred că e și normal, te duci într-o țară nouă, unde toți oamenii sunt noi, stai câteva zile la un festival și după pleci – probabil nu o să te mai vadă ori niciodată, ori o lungă perioada de timp.
În schimb, în țară e altceva. Ești cu oameni cu care cumva concurezi și simți. Eu am simțit diferența asta. Am simțit diferența dintre Spania și România. Cred că cel mai bine m-am simțit când am avut proiecția acasă, în Timișoara, unde au fost prietenii și familia.
Ce subiecte ți se pare că sunt prea puțin abordate în lumea culturală din Timișoara?
Cred că subiectele de actualitate ar trebui să fie abordate mai des, pentru că se vorbește foarte mult despre subiecte vechi. Îmi place că sunt mulți regizori tineri care încearcă să facă totul contemporan și totul în prezent. Mi se pare că dacă s-ar întâmpla mai des și mai multă lume ar merge la teatru (pentru că degeaba se abordează orice subiect dacă lumea nu merge), ne-ar ajuta să evoluăm ca societate, să creștem, să ne deschidem ochii, să fim mult mai prinși în prezent, în ce se întâmplă acum și să nu mai stăm toți în bula noastră.
Suntem deja în cea de-a opta lună de când Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Cum evaluezi evenimentele care au avut loc până acum? Există ceva care ți-a plăcut în mod deosebit?
Da, există! Mi se pare că sunt super norocoasă că am ajuns în Timișoara după ce am făcut liceul la București, chiar în perioada de dinaintea titlului de capitală culturală. E orașul mai viu decât l-am văzut vreodată. M-am născut aici, am locuit 15 ani în Timișoara, iar când am stat în București veneam în vacanțe. Dar niciodată nu a fost ca acum, cu atât de multe spectacole, concerte sau expoziții.
E zilnic ceva care se întâmplă undeva și mi se pare foarte, foarte mișto! Am și foarte multe cunoștințe, muzicieni sau actori, care vin în Timișoara tocmai pentru asta. Pe de o parte mă bucur, dar pe de altă parte mă gândesc la anul ce o să facă toți oamenii care au venit aici pentru Timișoara Capitală Culturală. Ce o să facă, o să plece? O să plece, da. Se întorc mai bine la București? Nu știu.
📸 Claudiu Piparcă
Îmi recomanzi câteva titluri de spectacole sau evenimente care ți-au plăcut foarte mult?
Majoritatea spectacolelor pe care le-am văzut la Teatrul German mi-au plăcut. Sunt și spectacole la Teatrul Național care mi-au plăcut – Anna Karenina, Zorba Grecul. Nu știu dacă au neapărat de a face cu Capitala Culturală, sunt mai vechi spectacole. Eu le-am văzut în ultimii doi ani, pentru că de doi ani m-am reîntors în Timișoara.
Un eveniment care-mi place foarte tare în Timișoara este JAZZx, un festival foarte mișto la care am participat și anul trecut. Am participat și în acest an și vreau să particip și anii următori. Sau Ceau, Cinema!, la care, la fel, am participat anul trecut și am participat și anul acesta. Sunt niște chestii foarte drăguțe care se întâmplă în Timișoara.
Chiar aveam zilele trecute o discuție cu un prieten de la București și îmi zicea că cine străbate atâta drum, chiar dacă e interesat de ceva. Și m-am gândit că da, cumva e adevărat, dar îmi pare rău că nu vine lumea să vadă cât de mișto e aici! Să vină lumea să vadă ce atmosferă faină e la Ceau, Cinema! Ce echipă faină, ce echipă de voluntari faină, ce filme faine. La JAZZx, la fel. E foarte tare! Nu știu, sunt chestii care se întâmplă și mi-e foarte drag că se întâmplă acasă.
Cine te inspiră?
Nu știu dacă e răspunsul la care te aștepți, dar cred că e mama mea. De la ea am învățat majoritatea lucrurilor pe care le știu și mulțumită ei am ajuns să fiu și așa un om pozitiv, plin de viață și care nu vrea să se lăsă bătut. Sunt foarte recunoscătoare pentru mama și pentru lucrurile pe care mi le zice și eu încep să le bag la cap.
De final:
Dacă sunt tineri care vor să facă ceva și au momente în viață în care simt că sunt descurajați, să nu se lase! Să continue, pentru că e doar un moment și cred că lucrurile astea sunt de la soartă. Tu trebuie să-ți vezi de treabă și să muncești. Dacă ești serios și sincer cu tine, și cei din jur o să fie sinceri cu tine.
📸 Claudiu Piparcă
Mă bazez pe asta, că dacă ești un om sincer și muncitor, o să se întâmple lucruri bune, indiferent de ce primești din când în când de la oameni, pentru că unii oameni sunt foarte răi. Sunt niște răutăți gratuite pe care trebuie să le ignori și tu să te vezi de treabă. Și atunci o să reușești, sunt 100% sigură!
Încerc să mă gândesc la asta foarte des. Când aud de la oameni, parcă mă simt mai bine, mă gândesc că poate chiar aveam nevoie să aud asta. Și mereu se întâmplă când nu mă aștept. Sunt semne că ar trebui să mă relaxez un pic, să expir, să expir și să mă gândesc că e bine.
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.
