Metronom (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care începe mâine. Filmul spune povestea a doi liceeni care se iubesc şi scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă, în timp ce Ţiriac şi Năstase joacă Finala Cupei Davis la tenis împotriva Americii în 1972.
Proiecţia va avea loc joi, 14 iulie, de la ora 22:00, la Sala Capitol de la Filarmonica Banatul, în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a actriţei Mara Bugarin, originară din Timişoara. Pentru a afla câteva informații de culise despre ce a însemnat munca la acest proiect, cum a fost construit personajul Ana, care a fost feedback-ul de până acum și câtă responsabilitate îți aduce expunerea, am povestit cu Mara.
📸 Metronom
Asta-i Mara.
E o persoană curioasă și spune că acest aspect are două tăișuri. Partea bună e că poate explora cât mai mult, are posibilitatea de a lua parte la sau de a produce diferite forme de artă, însă partea mai puțin bună e că făcând atât de multe, riscă să ajungă la un burnout prematur. Este studentă la facultatea de regie de teatru, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București (UNATC), și își dorește ca la un moment dat să facă și regie de film.
„Pare că pur și simplu nu mă pot opri cu acest explorat, că e o pornire foarte viscerală în mine, care nu mă lasă să stau cuminte, și mă face să citesc mult, să mă uit la filme și să consum oricât de multe forme de artă pot. Cum au spus și mai mulți filosofi înainte, înveți mai multe și ai senzația că știi mai puține. E foarte ciudat, pentru că bagajul tău informațional e mai mare, dar pare din ce în ce mai ușor.”
Despre oboseala care vine la pachet cu această „alergătură” printre informații și muncă diversă crede că nu se vorbește suficient. „Te poate afecta pe termen lung și uneori îți fură puțin bucuria de a fi în anumite contexte, de a avea întâlniri cu oameni, pentru că ești foarte secătuit. Dar e frumos.”
📸 Maria Mitulescu
Asta-i Ana.
Despre personajul ei din filmul Metronom, Ana, crede că e reprezentarea unei generații, a cărei vieți și normalitate s-a modificat uneori și peste noapte. „Ana avea niște căutări și încerca să înțeleagă tot curentul propagat de Europa Liberă, de Cornel Chiriac, încerca să înțeleagă cum muzica poate să fie un instrument de luptă și reprezintă o mentalitate.”
Ana reprezintă o tranziție foarte bruscă, forțată și violentă și este ilustrarea omului născut și crescut în comunism. „Ea nu-și permite să gândească anumite lucruri și, totodată vrea să se revolte, dar revoltele ei sunt tăcute. Pe cât de curajoase, pe atât de neexprimate violent, spre exterior. Se gândește mai degrabă că n-o să-i lase pe ei să o modifice cum vor. În asta stă lupta – nu e „o să vă schimb eu pe voi”, e „voi nu o să mă schimbați pe mine”.
📸 Metronom
„Sunt mai neconvenționale începuturile”
Oportunitatea de a juca în film a apărut neașteptat, în urma unei probe pe care a avut-o la un alt lungmetraj. Rămăseseră înregistrările cu ea de la acel casting, pe care le-a văzut Alexandru Belc, de la regizorul de casting Cătălin Dordea. El i-a dat un telefon cu cinci zile înainte de începerea filmărilor pentru a o chema la probă.
„Nu am primit secvențele să le învăț acasă, totul a fost foarte pe moment, foarte viu. Asta a fost și pentru Alex important pe parcursul filmării – personajele să fie din noi, din emoțiile noastre cele mai profunde, să deconstruim toate straturile de protecție și să ne ducem spre cum informația ne modifică emoțional.”
La casting, au primit câteva informații cât să poată face secvențele. Pe set au făcut trei, împreună cu directorul de imagine Tudor Panduru, cu Adriana Itu, first assistant director, regizorul Alexandru Belc și Șerban Lazarovici, partenerul Marei din film. „A fost un casting ca o repetiție, foarte dinamic, a fost o chimie pe care nu pot să o prefigurez, dar care atunci când există, e extraordinară pentru toate părțile implicate. După, am primit un telefon să vin la probe de costum următoarea zi, ceea ce mi-a confirmat că am luat rolul, lucru care pe cât de tare mă speria, pe atât de tare mă bucura. Și simțeam că e o șansă care poate că trebuie să fie a mea.”
📸 Alin Ciuchi
Povestind, Mara și-a adus aminte că așa a fost la „Ținuturile Joase”, spectacol în care a debutat la Teatrul German de Stat din Timișoara. Și acolo a fost redistribuită în rolul principal cu o săptămână înainte de începerea repetițiilor. „Pare că la mine așa merg, sunt mai neconvenționale începuturile”.
Toți cei din echipă au fost foarte calzi și au înțeles responsabilitatea care era pe umerii ei. „De multe ori eram doar eu cu ei pe platou când filmam, am avut foarte multe secvențe individuale și încercau să mă ajute, încercau să-mi dea încredere în mine. Ai nevoie de încredere în tine ca tânăr artist ca să poți să începi să explorezi. Și asta mi-au dat și oamenii de pe platou-m-au învățat foarte multe instrumente cu care am operat și în următoarele filmări și pe care le poți învăța doar la muncă. Și-au făcut treaba impecabil, în contextul unei schimbări de distribuție cu trei zile înainte.”
📸 Metronom
Construcția Anei
Fiind totul foarte neconvențional, procesul de documentare pentru personajul Anei nu s-a desfășurat înaintea filmărilor. Mara nu avut timp să se uite la filme, să citească, să preia informații din mai multe surse, fără presiunea că filmează următoarea zi alte secvențe. „În primele două săptămâni, când mergeam acasă, ascultam emisiuni din arhiva Europa Liberă, făceam notițe, încercam să înțeleg de ce ele erau importante atunci, de ce o persoană ca Cornel Chiriac, un model ca el, ar fi important și acum.”
A încercat să traducă totul în experiențele proprii, în momente în care s-a simțit neîndreptățită și nerespectată de autoritățile statului (un exemplu ar fi evenimentul din 10 august 2018, când a fost prima ei „întâlnire” în care s-a simțit neîndreptățită în legătură cu o libertate fundamentală, cea de a protesta). De asemenea, a încercat să nu caricaturizeze un personaj din comunism, ci mai degrabă a vorbit cu Pompiliu Avram, sharf puller-ul de pe set (căruia toți îi spuneau Nea Pompi), care a trăit perioada asta. A vorbit și cu bunicii ei, s-a uitat mai multe interviuri cu oameni care au trăit în acea perioadă și a vrut să înțeleagă mecanismele de gândire și normele de comportament care le-au fost impuse.
„De simțit, simțeau la fel și oamenii de atunci și simțim și noi acum. Se pune problema mai degrabă de cât simțeai atunci și cât simți acum că ai dreptul să exprimi – idei, gânduri, emoții. Emoțional, au fost foarte multe generații cărora li s-a spus nu simți, nu simți, nu simți, dacă stai să simți toate lucrurile, o să te nimicească.”
📸 Metronom
Cu ce rămânem și ce schimbăm la Ana
„Mi-aș fi dorit ca Ana să fi avut curajul, în momentele de intimitate, individuale sau în cele cu tatăl ei (cu care are o relație strânsă), să poată să aibă o descărcare, care nu neapărat s-ar traduce prin plâns, asta am văzut de foarte multe ori în filme, dar mai degrabă să vedem, când nu e niciun om în jur, că ea își permite să simtă anumite lucruri, să aibă o furie, să-și exteriorizeze durerea, care e foarte firească în urma a tot ce a trăit.”
Crede că trebuie să avem grijă, în general, cum expunem perioada în care trăim, cum am privit noi comunismul și cum erau, de fapt, oamenii atunci. „Nu cum credem noi că erau, ci cum erau pe bune.” Raportat și la sexualitate – care atunci era ceva mult mai tabu și e și acum – spune că e important să ne dăm seama cât de mult am vrut noi să portretizăm ceva, am avut nevoie de anumite imagini și cât de mult asta ar fi fost raportarea Anei la corpul ei, la iubitul ei, la toate evenimentele care i se întâmplă.
„Ce aș prelua de la ea e reziliența, capacitatea ei de a îndura și de a tolera cu inima împăcată niște lucruri, realizând că până într-un punct ea nu mai are puterea să le schimbe. De anumite lucruri urâte care ți se întâmplă nu ești responsabil, nu ai cerut tu să ți se întâmple niște abuzuri, dar ține de tine să-ți dai seama că singurul mod în care poți să-ți trăiești viața, e să le integrezi.”
Ana | 📸 Metronom
Cum a fost primit filmul?
„Metronom” a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, iar cea națională la TIFF, unde au a avut loc mai multe sesiuni de Q&A. Între timp, filmul a fost proiectat și la Piatra Neamț și Sibiu, iar mâine seară va putea fi văzut și la Sala Capitol de la Filarmonica Banatul Timișoara.
La Cannes a văzut prima dată filmul într-o sală de proiecție gândită pentru asta, unde sonorizarea și calitatea proiecției era impecabilă. A putut să se bucure de o experiență reală de spectator, deși a fost foarte emoționată. Iar când publicul s-a ridicat în picioare la final și i-a aplaudat îndelung, Mara a crezut că e de bun simț, că asta se întâmplă la toate proiecțiile filmelor din competiție. „După am aflat că publicul de la Cannes poate să fie foarte dur, dacă nu-i place poate să huiduie, să plece din sală, să aibă niște reacții foarte asumate. Mi-era foarte frică și de cum va fi primită prestația mea ca actriță în rol principal, dar în criticile de la Cannes s-a menționat că a fost bine. Adică eu când am văzut menționat despre mine într-o critică că sunt impressive newcomer, nu mi-a venit să cred!”
Alexandru Belc, Mara Bugarin și Șerban Lazarovici la Cannes | 📸 Cristian Radu Nema
Oamenii vin să se distreze de multe ori la film sau la teatru. Caută ceva ușor. La TIFF, Mara spune că auzit de la câțiva prieteni din public că unii spectatori au avut tot felul de comentarii, la niște momente care nu sunt neapărat de comentat. Crede că ei încearcă să le ducă într-o superficialitate, de a se distra, de a putea comenta, de a putea fi urâcioși pe alocuri, dar e foarte firesc, nu e nimic de arătat cu degetul.
Se bucură că, pe de-o parte, publicul tânăr a fost expus la o reprezentare puțin diferită a comunismului românesc. „Cum tot spune Alexandru, nu e un film despre comunism, e un film despre tineretul care poate a avut experiențe similare în orice regim opresiv din alte țări. Vedeai niște tineri care se considerau mai liberi decât erau de fapt și, peste noapte, li s-a furat pământul de sub picioare și au trebuit să gestioneze tot”. Publicul tânăr asta a văzut, cum cei de atunci au trebuit să se obișnuiască cu ce nu puteau să mai asculte, ce nu puteau să mai spună sau cu cine nu mai trebuiau să se întâlnească.
Pentru publicul care a trăit acea perioadă a fost un tribut de care, din câte a înțeles Mara, aveau nevoie. „Ei nu se consideră niște victime, au fost oameni normali, chit că se întâmplă să ai ghinionul să trăiești sub un regim sinistru, tu tot om ai fost. Tot ai simțit, tot ai fost îndrăgostit, tot ai avut prieteni. Și faptul că filmul le-a dat un spațiu în care să aibă curajul să-și exprime poveștile și să atingă niște orori la care au fost expuși în timpul comunismului și al securității, pentru mine a fost extraordinar de emoționant. Mi-a confirmat că de asta facem ce facem.”
Festivalul de la Cannes, mai mult decât orice, a oferit vizibilitate filmului, care e foarte importantă în țară, pentru că acum publicul e mult mai interesat. Proiecțiile sunt și sold out, aspect de luat în calcul, având în vedere că de multe ori rulează filme în cinematografe cu sala goală. „Mă bucur că la Metronom se vând biletele momentan, sper ca publicul să vină și când va intra în cinematografe! Și mă bucur că filmul funcționează și la publicul profesionist și la cel neprofesionist, e foarte bine că nu avem un film despre care să vorbim doar în micuța bulă a oamenilor care fac film și merge bine și în exterior. Lumea vine și sunt foarte recunoscătoare că avem un public dispus, care e curios.”
Cât de mari sunt emoțiile pentru proiecția de la Timișoara?
„Sunt foarte mari, pentru că e un public care probabil va fi cel mai cald și cel mai primitor de până acum, pentru că e acasă, sunt oameni care mă cunosc de când sunt mică, de la 10 ani, de când am urcat prima oară pe scenă. Mă onorează și mă simt foarte recunoscătoare pentru susținerea pe care o primesc din partea comunității din Timișoara, a familiei, a prietenilor de familie și a prietenilor mei.
📸 Metronom
Voi avea foarte multe emoții pentru că simt că e o proiecție mai intimă, chiar dacă va veni multă lume. Știu că o să fiu foarte emoționată și o să fie greu să-mi găsesc cuvintele, dar vor fi și foarte multe fețe cunoscute și calde care să mă ridice dacă pic de emoții. Totodată, cred că la Timișoara, separat de orice experiență a mea cu orașul, va fi interesant să participăm la dialogul cu publicul, pentru că este un oraș strâns legat de căderea regimului comunist și are un spirit revoluționar, cu care orașul se mândrește în continuare.”
Presiunea și responsabilitatea care vin la pachet
Expunerea de care are parte, datorată promovării filmului, este o schimbare față de ce trăia inițial. A trecut de la dezbaterile cu prietenii și familia la dezbateri în cadrul unor Q&A-uri, unor interviuri, „în care ești mult mai conștient de puterea și de importanța cuvintelor, pentru că e mult mai greu după să rectifici, dacă ai spus ceva cu care nu ești perfect în acord cognitiv sau emoțional”.
În această perioadă a rămas strâns legată de ceva ce i-a spus profesorul ei de la facultate, Radu Apostol: „ești, de fapt, sclavul propriilor tale cuvinte”. Spune că nu suntem perfecți, că e în regulă să greșim, să avem emoții, să nu știm uneori să răspundem. „Asta mi se pare extraordinar, să zici că nu știi, poate nu ești în măsură să vorbești despre anumite lucruri momentan, pentru că nu ai trăit asta.”
Se simte foarte recunoscătoare că are parte de această vizibilitate și că are unele contexte în care își poate exprima opiniile față de anumite lucruri. „Oricât de importante sau neimportante ar fi ele.” De asemenea, se bucură că se poate exprima liber și crede că nu toată lumea are norocul de a fi ascultat. „E o presiune, dintr-o dată devi o mică persoană publică, dar cred că devine din ce în ce mai simplu și mai firesc cu timpul. Dacă tu te simți bine cu valorile tale, poți să le expui și public.”
Mara la Cannes | 📸 Cristian Radu Nema
Ce urmează
Filmul va avea un parcurs festivalier în țară în această vară și poate în toamnă la festivaluri din Europa, când va apărea și în cinematografe. Pentru Mara toate șansele sunt în favoarea ei: a filmat la Micro FILM un scurtmetraj, un posibil pilot de serial, experiență despre care spune că a crescut-o foarte mult. „Am avut niște întâlniri profesionale și umane și încă nu-mi vine să cred că am avut acest noroc. Am putut să explorez niște zone de construcție pe actorie, să lucrez contre-emploi, împotriva mea, pentru că nu mă potriveam cu personajul,
Din toamnă va începe repetițiile la un alt proiect și tot atunci speră și la alte roluri, pentru că s-au afișat finanțările la Centrul Național al Cinematografiei. „Sper să mai am ocazia să fiu primită în colective artistice la care să contribui cât de mult pot, din care pot să învăț și să am întâlniri cu publicul, asta mi se pare foarte important.”
Emoții pozitive are și pentru licența de la regia de film, unde va debuta cu primul ei spectacol. „E altă responsabilitate acolo, creezi un univers, expui niște întrebări, trebuie să ai grijă și aici ce faci, să fie totuși viu, să reîmprospătăm. Cred că avem nevoie ca generația tânără de artiști să vină cu idei, cu un curaj de a da cu capul și de a lupta puțin împotriva normelor, chit că nu reinventăm noi apa.
Sunt încrezătoare de ce urmează, sper să fie bine, sper să continui să lucrez, asta e cel mai important pentru mine, să pot să fac!”
📸 Metronom
