Andreea Moldovan se prezintă simplu, doar Andreea. Este absolventă de psihologie, dar în prezent simte că nu o reprezintă foarte mult. Mai degrabă, crede că e un om al Timișoarei: aici s-a născut, a terminat studiile și cel puțin în următorii 5 ani nu se vede mutându-se. I-ar plăcea să locuiască la mare și adoră menta (un tort ideal ar fi compus din mentă, marțipan, ciocolată neagră și înghețată, deși nu știe cum le-ar putea combina cineva, dar „e una dintre căile către inima mea”).
Ce impact are titlul de capitală culturală asupra domeniului tău de activitate?
Asupra domeniului meu de activitate nu cred că are, turiștii nu vor veni să-i „psihologesc”. Dar, într-un fel, mă aștept să vină toată Europa în oraș. E un sentiment ciudat, pentru că nu am văzut Timișoara ca pe o destinație unde și-ar dori alți oameni să vină. E zona mea de confort și eu mă duc spre exterior. Și la nivel individual, eu mă duc spre oameni, nu neapărat îi chem pe oameni la mine acasă. Iar faptul că acum turiștii vor veni spre Timișoara, mi se pare într-un fel interesant, e ca și când ar trebui să fiu o gazdă indirectă și să-i primesc.
Mi se pare interesantă și sincronizarea timpului, multă lume s-a așteptat să se întâmple în 2021. Nici nu știu acum să-ți zic dacă pandemia ne-a făcut un bine sau nu. E clar că din multe motive nu, dar pentru oraș, doi ani în plus… uneori cred că ar trebui și alți doi ani în plus, dar mă las uimită de ce se va întâmpla.
Care e subdomeniul cultural de care ești mai mult interesată și care sunt evenimentele la care mergi mai des?
Merg la teatru. Cu teatrul am început să descopăr cultura – terminând un liceu cu predare în germană, când anumiți profesori nu aveau chef de ore și se suprapunea uneori cu teatrul, ne duceau la Teatrul German. Așa am descoperit eu zona asta culturală, în familie nu neapărat mi s-a „predat” partea asta, ci au fost mai degrabă orientați spre zona sportivă. De mică am făcut toate sporturile, niciunul nu s-a lipit de mine, dar știu acum să și înot, să joc și baschet.
Pot să spun că timp de un an am cochetat cu trupa de teatru din liceu, dar aveam rolul unui copac. Nu am făcut ceva remarcabil, însă cred că la CV dă bine că am făcut parte din trupa de teatru. Colegii mei de generație însă acum sunt actori la Teatrul German, cred că am făcut parte dintr-o generație de aur.
În anul capitalei culturale mi-ar plăcea să descopăr și zona de artă contemporană, să mă duc la galerii mai mici, să merg la dans contemporan (e pe wishlist-ul meu, dar mi se pare că niciodată nu se aliniază planetele, ori în interiorul meu e ceva, pentru că nu am ajuns niciodată la un spectacol de dans contemporan).
Ce ți-ar plăcea să vezi mai des, mai mult, sau să revezi în oraș, din punct de vedere al produselor culturale?
Încă îmi aduc aminte când Street Delivery s-a ținut pe strada Mercy, unde era Cărturești, și atunci s-a pus și gazon. Mi-ar plăcea să se reinventeze străduțe, locuri, unghere din Timișoara, și să le văd din altă perspectivă – să se regândească zone urbane.
Ce subiecte ai vrea să se abordeze mai mult în ce se întâmplă în oraș? Ce lipsește?
Chiar am văzut că la Cinema Victoria a fost o discuție cu Oana Pellea legată de politică și teatru și mi s-a părut o temă destul de interesantă și curajoasă. Politica și cultura ar trebui să meargă mână-n mână, cultura trebuie să fie finanțată de clasa politică. Cumva, niciodată nu am văzut-o pusă în perspectiva în care un primar și o actriță de renume să discute asta. Mi se pare că aceste subiecte inconfortabile nu prea se pun în discuție.
Cred că artiștii sunt marginalizați, iar acum, cu ocazia capitalei culturale, tot sectorul public vrea să o finanțeze, dar nu știu neapărat dacă o face cu cap. Uneori și statul are o sumă de bani și trebuie să o cheltuie. Sper ca anul acesta să nu se facă așa, din bugetul public să nu se consume doar din simplul fapt că avem o grămadă de bani, ci să existe un dialog constant între oamenii care implementează și oamenii care finanțează serviciile astea. Asta mi-ar plăcea.
Cum crezi că o să arate Timișoara după acest an?
Sper ca ideile care se vor gândi, care vor avea prima ediție în anul de grație 2023 să existe și după. Să zicem că există o oportunitate, o facem acum și după gata, închidem toată cultura, o punem într-un colț negru și nu o mai accesăm. Mi-ar plăcea să existe o continuitate. Iar dorința mea ca fost voluntar activ în diferite organizații, ar fi să se realizeze lucruri mai mari, să se treacă peste orgoliul că fiecare are părticica lui – mi-aș dori să văd o colaborare mai mare, una reală, nu doar de dragul capitalei. O colaborare care să rămână și după acest an – să se creeze anumite evenimente, anumite grupuri, care să fie o voce pentru Timișoara.
Apropo de ce spuneai legat de continuitate, cred că în următorii ani nu va mai fi alocată aceeași sumă mare de bani. Și cred că va fi o provocare foarte mare să susținem aceeași structură pe care o avem în prezent.
Nu zic ca anii următori să fie copia fidelă a lui 2023, dar ținând cont că în acest an ai un buget mare, poți testa în mai multe părți. Văd că există mai multe poluri de atracție și mi-ar plăcea ca acest an să fie anul 0, în care se testează. Iar apoi, în urma tuturor experimentelor, să se tragă o linie și să se vadă ce a fost mai de succes. Cred că e important să fie diverse. Dacă mie îmi place teatrul și altcuiva îi place dansul contemporan, faptul că avem trei teatre și le finanțăm doar pe ele și subfinanțăm dansul sau arta contemporană, nu cred că o să ajute oamenii.
Ce evenimente ai recomanda?
Dacă ar trebui să aleg spectacolul meu preferat după ani și ani (păcat că nu se mai joacă!) ar fi Cabaret de la Teatrul German. Îmi amintesc că l-am văzut într-o toamnă când încă eram în liceu. Când am rezervat biletul, nu înțelegeam de ce există locuri și la masă, încăperea era formată din scaune ca într-un amfiteatru și scaune la masă. Și cum doar acolo era loc liber, am rezervat. M-am așezat super timidă pe scaun, spectacolul e super provocator, în primul rând subiectul, e vorba despre o prostituată care nu se regăsește.
M-am întrebat dacă asta însemna teatrul, pentru că eu credeam că stau în locul meu într-un colț, actorii își fac de cap și eu nu prea am intervenție în spectacol. Dar aici a fost foarte intens, eram parte din spectacol și nu eram obișnuită. Dacă aș fi văzut spectacole la Berlin sau în altă parte, pe scene mai mari, poate aș fi reacționat diferit. Mi s-a părut fascinant și a rămas cu mine.
Pentru ce se joacă în prezent, aș spune Nouă de la Teatrul Maghiar – mă duce cu gândul la Cabaret și am retrăit acele momente. Îmi plac și spectacolele lui Răzvan Mazilu. Cartea Junglei, care se joacă acum la Teatrul German, chiar dacă e pentru copii, prezintă costume și machiaje foarte frumoase.
Și oameni?
Dacă aș putea să aleg să am o prietenă bună, un mentor, o soră mai mare (toată viața am suferit că am fost eu sora mai mare), aș spune Ioana Iacob. Mi se pare ironic ca sora mea mai mare mi-aș dori să se numească la fel ca sora mea mai mică. Prima dată am văzut-o la un semafor și nu știam nimic despre ea. Dar avea o privire, nu știu cum să-ți zic, șarmantă și foarte sigură pe ea. Iar când am descoperit-o prin munca ei, mi s-a părut foarte responsabilă, cu mult tact. După spectacole, am mai văzut-o prin foaier, prin oraș, și mereu mi s-a părut modestă. Mi se pare că are un respect foarte mare față de munca ei, pe care îl apreciez foarte mult.
Cred că ar trebui să găsim niște modele pe care să le apreciem și după anul 2023, când orașul nu mai e așa plin de farmec și nu are toți turiștii. Și în cazul Ioanei, a avut unele perioade în care a fost în mai multe spectacole, iar în alte perioade mi s-a părut că nu am mai auzit de ea, adică nu a mai jucat pe scena de la Teatrul German, poate și pentru că a jucat în filme.
Nu am fost la ultimele spectacole în care joacă, deci, cumva, am timp să mă îndrăgostesc și de rolurile noi pe care le face. Gândește-te că într-o perioadă chiar mă gândeam să-mi fac breton, pentru că ea avea breton. Mi se părea că, dacă o să am și eu breton, o să am personalitatea ei. Imaginează-ți cât de fermecată eram. Culoarea părului meu e închisă, dar nu am chiar negrul de tăciune pe care îl are ea. Până și vocea ei îmi place, aș pune-o să citească orice text, e și sobră și senzuală. Dacă aș putea să o am pe speed dial, pe ea aș avea-o la favorite.
Cum ți se pare programul realizat pentru Deschiderea Timișoara 2023?
Nu aștept nici un eveniment cu foarte mult entuziasm. Chiar mă gândeam că a fost o ediție de JazzTM, la care a venit și Imany, de care mie îmi place foarte mult. Cumva, simt că toată agenda nu e neapărat pentru mine. Cred că toate evenimentele care se întâmplă, se puteau întâmpla și fără să fie sub umbrela marii deschideri. Dar ca să nu fiu într-o zonă foarte pesimistă, pentru că oamenii chiar s-au străduit, cred că a fost ceva muncă în spate, pot spune că sunt entuziasmată de spectacolele stradale care vor veni. Mi se pare că asta nu pot vedea în fiecare zi. Și e nou și de efect.
Este foarte controversat turnul din Piața Operei, „Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara”. Tu ce părere ai? E nevoie de el, e bine așezat, e frumos, e urât?
Prima dată când am văzut acea inițiativă, nu știam cum se numește. Dar dacă ar fi trebuit să o numesc eu, i-aș fi spus „fosta Piața Libertății”, pentru că în piață înainte era foarte multă natură și acum nu mai e. Și multă lume a glumit că seamănă cu o țintă de tras cu arcul, dacă te uiți de sus. Mi se pare că s-a luat toată verdeața din piață și s-a pus într-un turn. E ca și când au scos toți copacii și i-au pus într-un depozit. Așa am simțit.
Am avut și o mică frică că plantele vor îngheța și muri. Pentru mine natura e foarte importantă. Îmi place să mă duc în natură și să am grijă de ea. Îmi place ideea, dar mi se pare că e prea concentrată. Poate e chiar o metaforă a acestui an. În 2023 facem foarte multe evenimente, iar la anul vor îngheța plantele, nu vor mai fi evenimente, c’est fini la comédie. Sper totuși să nu fie vorba despre asta. Cred că va arăta bine dacă va fi foarte colorat.
De final:
Îmi păstrez părerea că sunt foarte curioasă legat de ce se va întâmpla. Și cred că va fi și mai interesant să citesc tot ce am povestit la finalul anului, când teoretic se termină capitala. Mă simt ca și cum aș fi plantat niște semințe (că mi-aș dori ca Timișoara să fie un pol de interes și după 2023, că mi-aș dori să văd mai multă colaborare între oameni, dar sper să nu fi fost niște mesaje ca cele din campania electorală).
Sincer, îmi doresc să văd o microschimbare. Aș vrea să fie mai mult valorificat orașul, prin idei creative. Aș dori ca spațiul public să fie și mai accesibil pentru oamenii de cultură. Știu că se dau pereți întregi ca să se facă murale de graffiti, ca în Complex – ar fi fain ca lunar să se dea o zonă, un cartier, și acolo să înflorească. Știu că au fost astfel de idei, nu zic că nu au fost. Dar e fain ca după ce se termină proiectul să rămână ceva, să se facă un parc, să se picteze un perete. Aș vrea să fie mai colorat orașul.
Le doresc mult succes organizatorilor, orașului mulți turiști, o agendă cât se poate de cuprinzătoare de evenimente, o vizibilitate internațională în anumite situații intergalactică dacă s-ar putea, pentru că noi, bănățenii suntem fruntea și putem face toate chestiile. Cuvântul anului pentru mine este curiozitate.
Fotografiile au fost realizate în zona Iosefin. Interviul cu Andreea face parte din seria Tinerii lui 2023, o inițiativă Spații Noi prin care spunem părerea tinerilor despre Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Dacă vrei să susții această serie, mă poți invita la cafea.