Ultima tânără a lui 2023: Anitta Pelin

Voi ați întrebat, eu am răspuns! La sfârșitul lunii trecute i-am rugat pe cei implicați în seria Tinerii lui 2023 și pe oamenii din comunitatea online Spații Noi să se gândească la o întrebare pe care ar vrea să mi-o adreseze. Le-am pus pe toate în cadrul acestui material, pe care vă invit să-l citiți.

Cum ți-ai găsit pasiunea pentru scris?

Mi-ar fi plăcut să spun ceva fascinant, cum ar fi că inspirația scriitoricească m-a găsit pe mine, însă nu e deloc așa. Nu-mi aduc aminte punctual care a fost momentul în care am realizat că îmi place să scriu și că voi scrie, dar știu că s-a întâmplat undeva prin școala generală, când adăugam în compunerile mele puțin sclipici, sare și piper, ceva special.

În vara de dinaintea liceului am participat la o tabără de jurnalism, unde m-am îndrăgostit iremediabil de scris și de atunci am știut că vreau să urmez cursurile facultății de jurnalism, deși nu știam neapărat ce ar implica asta. În clasa a X-a am scris public, pe primul meu blog. De atunci, mă joc cu formele scrisului, încerc să descopăr ce mi se potrivește mai bine, încerc să fiu constantă și să îmi îmbunătățesc mereu abilitățile.

Cum ai început cu proiectul „Spații Noi”?

Am inițiat proiectul Spații Noi în toamna anului 2021, împreună cu Bianca Albu. Amândouă treceam atunci printr-o perioadă în care ne echilibram energiile după joburi care nu ne-au bucurat prea tare. Eu voiam să nu-mi pierd exercițiul de a întreba, iar ea să își dezvolte în continuare abilitățile de filmat. Ne doream să vorbim cu și despre tineri, să-i încurajăm, să le dăm curaj și să luăm de la ei curaj, în special pentru că nu ne-am simțit susținute în unele cazuri. Am început cu câteva interviuri video, după care ne-am concentrat pe scris și am încercat mereu să ne adaptăm în funcție de vremuri și situații.

Ce te inspiră și despre ce îți place să scrii?

Mă inspiră persoanele motivate și muncitoare, energice și care dau vibrații pozitive. Mă inspiră prietenii mei și oamenii din jurul meu de la care am avut ce învăța. Scriu de mult timp despre subiecte sociale și culturale și recunosc că sunt slăbiciunea mea. Nu neg însă că mi-ar plăcea să încerc la un moment dat să abordez și alte subiecte, precum economia și sănătatea, pentru provocările pe care mi le-ar aduce în vederea înțelegerii lor.

Dacă ai avea puterea să schimbi un singur lucru în această lume, ce ai schimba și de ce?

Felul în care ne comportăm cu oamenii din jurul nostru. Mi-aș dori să fim mai atenți la cuvintele pe care ni le spunem pentru că, de cele mai multe ori, nu le mai putem lua înapoi. Mi-ar plăcea să fim mai empatici, mai înțelegători, mai puțin rigizi unii cu ceilalți. Mi-ar plăcea să nu mai uităm unii de alții.

Cum reușești să îți separi viața personală față de viața profesională?

E o linie destul de fragilă. Îmi place foarte mult ceea ce fac, atât în ceea ce privește materialele jurnalistice, cât și în ceea ce privește munca de social media manager. Am un program flexibil, foarte greu de înțeles pentru cei din jurul meu, care nu de puține ori mi-au recomandat să-mi găsesc un job stabil, cu un program corespunzător, pentru a nu mai lucra vineri seara târziu la postări.

Mie îmi place echilibrul acesta haotic, oferit de munca la un proiect, de munca de promovare a unui produs sau a unui eveniment și apreciez foarte mult libertatea pe care mi-o oferă munca pe care o fac.

Cum găsești puterea de motivație care să te împingă mai departe?

Mă odihnesc. Îmi dau puțin timp. Iau o pauză. Îmi blochez cât de mult pot gândurile și energia negativă. Nu e ușor să te aduni pentru a continua ceva care la un moment dat nu ți-a făcut bine, mai ales când te afli în postura de tu cu tine. Eu cred despre mine că am o forță interioară și o ambiție deosebită, iar datorită acestora reușesc să mă întorc pe drumul de pe care m-am abătut.

Am nevoie să îmi repet de nenumărate ori că trebuie să am încredere în mine, în abilitățile mele, în puterea scrisului meu. Apoi am nevoie să mă organizez cât de bine și de clar pot pentru a nu mă speria munca și ideile multe pe care le am, iar când am claritate în minte, pur și simplu continui. Pentru că știu că oricât ar dura, oricât de greu ar fi, rezultatele vor veni.

Ce i-ai spune Anittei de acum 10 ani, acelei versiuni ale tale care poate visa la ce ai acum, în prezent, sau poate care visa la complet altceva? Ce crezi că ți-ar spune ea ție?

Anitta de la 16 ani era o inconștientă visătoare, extrem de concentrată pentru a studia jurnalismul și a schimba lumea. Uneori mi-e dor de ea. Cu asta aș începe, spunându-i că mi-e dor de ea. I-aș mai spune că poate ar fi bine să încerce să aibă mai multe opțiuni legate de viața ei profesională, aș încerca să o avertizez să nu se agațe atât de tare de oamenii din jurul ei, aș sfătui-o să își dea voie să fie ea, sensibilă, sinceră și uneori rea de gură, să nu se îndoiască de drumul ei și de rezultatele pe care orice încercare i le va aduce.

Iar ea cred că mi-ar spune că iubesc nebunește oamenii din jurul meu, fără nici un regret, să accept că se încheie unele capitole, chiar dacă mă doare și să rămân încăpățânată, să fac lucrurile cum vreau eu și să nu îmi pară rău.

De ce ai ales să scrii despre Timișoara 2023?

Să fiu sinceră, pentru că a fost actual. Mi-am dat seama că poate fi o ocazie bună de a prezenta tinerii implicați în organizarea și participanți la evenimentele din cadrul întregului concept Timișoara 2023.

A fost un an încărcat pentru tine, ce simți că ai reușit să îndeplinești și ce crezi că puteai face mai bine?

Evident că ar fi fost lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine, dar în mare sunt foarte mulțumită de munca mea. Cred că am reușit să aduc cititorilor Spații Noi povești spuse cu grijă, de care sunt foarte încântată.

Mi-ar fi plăcut să țin mai mult cont de calendarul intern pe care mi l-am propus, dar lucrând cu oameni, e clar că pot apărea schimbări, că unele lucruri nu merg așa cum plănuiești și că trebuie să te adaptezi.

Ce impact atât personal, cât și profesional a avut acest proiect pentru tine, cu toate aceste întâlniri și discuții cu tinerii din Timișoara?

Având oportunitatea să întâlnesc și să discut cu atât de multe persoane, cred că mi-a îmbogățit perspectiva despre tot ce s-a întâmplat în anul capitalei culturale, despre puterea și importanța unei munci împreună care să aducă rezultate benefice pentru comunitate, dar și despre ce înseamnă devotamentul pentru un vis. Mă simt mai motivată să continui misiunea începută, de a spune povești bune, din care alții să se inspire și de a reuși astfel să conectez oameni.

Totodată, am reușit să constat, să zicem cu tristețe, că o parte din intervievații mei, la primul contact cu un interviu și un jurnalist sau, din contră, la un număr destul de semnificativ de interviuri la activ, nu sunt obișnuiți ca cineva să aibă grijă de povestea lor. Din această cauză, simt că au fost suficiente momente în care mi s-a părut că scriu în gol.

Spații Noi este un proiect care a crescut organic, prin distribuirea și redistribuirea materialelor. Ajungem astfel la un public la care în mod normal nu am fi avut acces care, uneori, poate rămâne cu noi pentru o perioadă mai lungă. Au fost foarte multe cazuri în care intervievații mei nu au dat materialul mai departe, motiv pentru care nu doar că am rămas în bula noastră, ci am pierdut și această posibilitate de „extindere”. Fără să supăr pe nimeni, mi se pare un act de lipsă de respect în primul rând pentru munca mea, iar această situație repetată m-a făcut să fiu mai sceptică în legătură cu sursele mele și să mă îndoiesc de fiecare dată atunci când aleg pe cineva nou pentru un material.

Poți numi punctual, din fiecare interviu pe care l-ai luat, un lucru care a schimbat ceva în tine/perspectivă/atitudine? Sau poate pe general, să numeşti 5 lucruri pe care le-ai învățat din seria interviurilor.

Punctual nu știu dacă aș putea să fac asta. Cred că mi-am dezvoltat abilitatea de a întreba, mă simt mult mai sigură, mai prezentă, mai atentă când vine vorba de un interviu. De asemenea, simt că am o capacitate mai bună de a lucra pe un text și de a identifica frazele importante. Colaborarea pentru redarea unei povești bune este un alt aspect pe care l-am dezvoltat în acest an, precum și atenția pe care o acord reciprocității. Așa cum spuneam și mai sus, mi se pare importantă preluarea materialului pe care l-am realizat despre cineva.

Care este un moment/o replică/ un răspuns care te-a inspirat pe tine din discuțiile pe care le-ai purtat cu tinerii lui 2023?

Mi-aduc aminte de ceva ce mi-a spus Claudiu Piparcă în septembrie despre ceva ce povestea cu Ana Indricău. „Povesteam la un moment cu Ana Indricău despre cât de greu e în industrie, nu găseam nici un rol. Și ea avea atitudinea: muncește dacă vrei rol!. Sunt oamenii de lângă noi, trebuie doar să-i primim și ne vor inspira.” Mă gândesc frecvent la asta de atunci, la cât de importantă e inspirația și motivația care vine din partea oamenilor apropiați nouă.

Și mai e ceva ce spunea Alex Luca în februarie, când l-am întrebat cum colaborează cu alți oameni care realizează proiecte: „Legat de ceilalți operatori culturali, nu știu să spun exact. Mi se pare că toată lumea e acaparată, toată lumea e obosită, toată lumea e întinsă în toate părțile ca o gumă de mestecat. Și când vrei să spui stop, nu mai pot, lumea spune 24 de milioane de lei pentru trei apeluri de proiecte și hai că mai poți puțin că trebuie să le facă cineva. Nu cred că există o comunitate a operatorilor culturali. Mi se pare că tot războiul care exista înainte a fost pus cumva pe pauză, pentru că trebuie să avem un scop comun anul acesta. Dar la anul, când banii nu vor mai prea fi, probabil vom reveni la mentalitatea românească: eu să fac să-mi fie mie bine și după mai văd cum mă înțeleg cu vecinii.”

Spunea asta la început de an, de lumea acaparată, de lumea obosită, lucru care s-a confirmat cu o forță și mai mare în ultima parte a anului când, cel puțin în cazul meu, am colaborat cu oameni care s-au transformat total față de cum îi cunoșteam. Cred că presiunea, banii mulți și responsabilitățile uriașe asumate prin proiectele legate de TM2023 (pe care nu toți le putem duce, din păcate) au fost cele care au cântărit considerabil în unele comportamente și acțiuni.

Anitta, în cadrul acestui proiect ai avut ocazia să discuți cu oameni creativi, pasionați de diverse activități artistice. Te-au inspirat discuțiile cu ei astfel încât să-ți dorești să încerci să practici o nouă activitate artistică? Și dacă da, care ar fi aceasta?

Mi-ar plăcea în perioada următoare să mă joc puțin cu pictura, lutul și ceramica.

Pe final de an cultural, cum a fost acest an pentru tine și cum s-a situat față de așteptările pe care le-ai avut inițial? Cum îți imaginezi că se va dezvolta Spații Noi în viitorul apropiat? Acum că seria Tinerii lui 2023 se încheie, ai deja idei pentru o nouă serie? Cred că a prins tare bine acest format.

Nu știu neapărat dacă am avut așteptări, pentru că nu eram extrem de familiarizată cu ideea unei capitale culturale. Presupuneam că înseamnă evenimente și oameni. Oameni care fac evenimente. Am decis să mă concentrez pe asta.

După această perioadă plină, colega mea actuală Maria Ciorîngă și cu mine vom lua o (binemeritată) pauză. Începând din ianuarie avem câteva idei, să devenim poate hibride, revenind la un format video și păstrând actuala formă de scris. Ne gândim și la un volum cu cele mai bune materiale, dar rămâne de văzut cum vom evolua.

Un cântec pe care îl iubești dintotdeauna:

The Man Who Can’t Be Moved – The Script. Sunt îndrăgostită de această melodie cu mult înainte să știu ce-mi doresc și de ce sunt pasionată. Simt că a trecut cu mine prin multe etape, ca un prieten vechi.

Ce ai fi vrut să fii întrebată, dar nu te-a întrebat nimeni?

Aș fi vrut doar să fiu întrebată.

Care a fost situația pe care nu credeai că o s-o scoți la liman?

Când am realizat că o oră întreagă de discuții cu Teo Cauș nu s-a salvat. Măcar de mi-aș fi dat seama atunci, dar am văzut de abia a doua zi, acasă. M-am simțit foarte prost. Nu e prima dată când mi se întâmplă să am probleme tehnice și m-am bucurat de fiecare dată de intervievați amabili să refacă materialul cu mine, care m-au ajutat și care și-au păstrat intactă energia, dar de această dată mi se părea și mai penibil pentru că îi povestisem lui Teo despre aceste situații. Am râs amândoi și prima dată, și a doua oară de situație. Asta după ce m-am consumat foarte tare între cei patru pereți ai camerei mele. Pentru că simțeam că nu mai pot, pentru că simțeam că doar mie mi se putea întâmpla și mi se părea total nedrept. Dar am realizat că nu a depins de mine, eu făcusem tot ce am putut. Așa că m-am oprit, am respirat, i-am explicat lui Teo situația și am luat-o de la început. Și a ieșit foarte bine.

Ce ai fi vrut să mai faci, dar nu ți-a ieșit?

Să mă bucur mai mult de întâlniri și de procesul de realizare al unui interviu.

Ce îți aduce cea mai mare satisfacție?

Personal, să mă bucur de momentele simple. Profesional, să mă ocup de proiecte care să mă provoace, despre care cred că nu voi fi în stare să le realizez și să scriu materiale complexe.

Care este cea mai mare dorință a ta legată de munca pe care o faci?

Să fie văzută, apreciată, distribuită mai departe și considerată inspirație.

Ai schimba ceva din modul în care ai lucrat pana acum la proiectele tale?

Cred că nu. Am pus suflet în fiecare material, am tratat mereu persoanele din fața mea cu respect și m-am dedicat mereu să spun povești bune. Și nu-mi pare rău.