Spectacolul „What remains?” este un amestec de emoții, durere, sensibilitate și profunzime, transpuse în pași de dans și monologuri de către Anastasia Preotu, Mariana Gavriciuc și George Pleșca. Performance-ul aduce în atenția publicului subiecte delicate precum moartea, traumele fizice și emoționale, precum și pierderea persoanelor dragi. Coregraful George Pleșca își pune întrebările: „Ce rămâne în urma noastră? Când mă afectează real o pierdere? Cât de departe ne aflăm de moarte?” pe care le cercetează printr-un mod artistic.

Ușile sălii de spectacol s-au deschis. Acolo ne așteptau trei călăuze spre lumea de dincolo care ne-au ghidat prin întuneric, ceață și răcoare. Rolul performerilor, atmosfera mortuară și acordurile grave și dramatice din fundal mi-au dat fiori la început.

Spectacolul îmbină momentele solo cu cele de grup și individualizează fiecare poveste în parte. Din câteva rânduri scrise pe foi aflăm cât de singuri se pot simți oamenii din jurul nostru. Sunt deznădăjduiți, descurajați și invizibili, iar disperarea îi împinge spre moarte.

Am experimentat durerea fizica și psihică alături de Anastasia Preotu într-o coregrafie prin care corpul cedează din cauza traumelor suferite. Încărcătura emoțională negativă care o otrăvește ca un venin este exprimată prin icnete, strigăte de durere și contracții care o îngenunchează. Această imagine m-a emoționat și m-a șocat în același timp. Am simțit această interpretare și m-a făcut să cred cu adevărat că performera trecea prin momente cumplite.

Familia abuzivă, lipsa dragostei, violența și dorința de scăpare sunt integrate într-o coregrafie în care sunetul bastoanelor ce lovesc podeaua îți provoacă neliniște. De această dată dansul este crud, brutal, iar acele bastoane sunt ca două cârlige în care este agățat copilul, târât și ridicat, respins și redus la tăcere.

Starea de tensiune este amplificată de un moment executat în sincron, unde se aud numai pașii performerilor care scârțâie pe scenă și respirațiile lor adânci și sacadate. Se opresc, privesc în sală în marea de întuneric și ne cheamă. La început, ușor, suav, până când tonul vocii se intensifică într-un urlet puternic. Alienarea, confuzia și amnezia pun stăpânire pe cei trei care repetă obsesiv „Am mai făcut asta”. Toate aceste situații  îi aduc mereu la limita dintre viață și gândul sau dorința morții.

În ultima parte a spectacolului, personajele sunt lăsate la o parte, iar performerii se întâlnesc la mijlocul scenei, ca niște prieteni vechi și povestesc visele neobișnuite pe care le-au avut. Pentru mine, acesta a fost cel mai important punct. Cei trei au descris câte un eveniment real care le-a marcat existența. Moartea recentă a bunicii, abuzul tatălui și divorțul părinților au fost povestite cu tărie și curaj în fața tuturor.

Muzica a alternat între ritmuri grave, dramatice, liniștea de mormânt și între piesele în limba engleză. Sunetul monedelor căzute pe podea de-a lungul întregului spectacol ne-a amintit că toate lucrurile au un preț, iar dacă vrem să primim, trebuie să și oferim ceva la schimb.

Pe ritmuri de rock au dat cu banul, probabil pentru a-și decide soarta sau pentru a-și pune o dorință care să schimbe în bine cursul vieții. De la balcon a început să plouă cu popcorn, foi, mingi, ursuleți de pluș, pixuri… Obiecte care rămân în urma noastră. Și totuși, doar atât lăsăm? Acest final ne-a făcut pe toți să ne gândim cu adevărat la existența noastră și la impactul pe care îl avem asupra oamenilor, locurilor și vieților celor din jur.

Echipa artistică: Un spectacol realizat de: George Pleșca| Coregrafie și interpretare: George Pleșca, Mariana Gavriciuc, Anastasia Preotu| Muzică: Ryuichi Sakamoto, Devonte Hynes, Wladimir M., Muse, Daniel Stănciucu| Sound design: Daniel Stănciucu| Light design: Andrei Chifu, George Pleșca| Proiect realizat cu sprijinul Centrului Național al Dansului București.

Foto: Lorena Dumitrașcu| Light Stories