Despre ea spune că e totodată un om foarte simplu, dar și foarte complex. E studentă la actorie în anul al II-lea, la Timișoara. E pasionată de toate formele de artă, îi place să meargă la teatru, la concerte și la vernisaje, dar apreciază și o plimbare în parc. Ascultă muzică de dimineața până seara și crede că o ajută foarte mult.
Îmi place să cred că sunt un om deschis, destul de inteligent și capabil, cu o ambiție de fier, pe care am acumulat-o în urma unor incidente din trecut, care m-au influențat foarte, foarte mult.
În cele ce urmează, o veți cunoaște pe Christine Manoilă. 🙂
Muzica mă ajută foarte mult să mă vindec dacă am ceva de vindecat, să mă simt mai bine, sau dacă am chef să plâng și nu am cum, ascult o piesă care mă influențează și mă descarc automat. E foarte revigorant pentru creier și pentru suflet.
Cred că foarte multe persoane trec prin etapa în care nu știu cine sunt și nu știu dacă au ales ce e cel mai potrivit pentru ei. Și eu am momente în care mă gândesc că nu e cea mai potrivită variantă pentru mine, dar după merg la repetiții, se termină spectacolul și totul devine radiant. Te gândești că ești pe un norișor, unde ești izolat de lumea asta toxică și rea care vrea să te mănânce. Și mă bucur că am ales zona asta, pentru că mă simt protejată, mă simt bine, mă simt în căldură și mă simt acasă.
Cum ai început cu actoria?
E o poveste pe care iubesc să o spun!
Am avut întotdeauna o personalitate foarte puternică. Asta îmi place să cred despre mine, că sunt un om foarte puternic, categoric tăios uneori și foarte dur, dar totodată dulce și grijuliu. La grădiniță urma să facem o scenetă de final de an și mie mi s-a repartizat un rol pe care nu-l voiam. Îl voiam pe cel principal – pe Albă ca Zăpada. Și am fost extraordinar de frustrată când am văzut că fata care a primit rolul nu apreciază. M-am bătut cu pumnii în piept că eu vreau rolul, pentru că eu pot să dau publicului și părinților ceea ce ea nu poate să dea.
Nu ni s-au schimbat rolurile, evident. Ea a făcut-o plângând pe Albă ca Zăpada și eu am făcut-o pe Lizuca. Dar acolo s-a întâmplat un lucru foarte interesant. Și anume, mi-am iubit personajul după ce am început să-l cunosc. E foarte mult spus că-ți cunoști personajul la grădiniță. Eu din totdeauna făceam spectacole pentru părinții mei, pentru prietenii noștri, cântam, inventam tot felul de scenete, mă jucam într-una. După ce a trecut spectacolul și după ce m-am pregătit, am jucat pentru părinți și învățătoare, am simțit că a fost un moment magic. M-am simțit bine, împlinită, și am știut că asta e pentru mine.
Toate acestea mi-au dezvoltat creativitatea. La școală mă implicam foarte mult în toate scenetele pe care le făceam cu colegii noștri și lumea a început să-mi spună că sunt foarte dezinvoltă, creativă, „ești foarte tu” atunci când ești pe scenă. Parcă uiți de lumea exterioară și ești tu cu tine, și pentru tine, dar și pentru noi. Ce faci tu e mai mult un act intim, decât o scenă.
Interesele mele s-au schimbat, mă gândeam să mă duc la psihologie. Mi se pare că toată lumea trece prin criza asta, să meargă la psihologie, la medicină, la drept, pentru că suntem foarte influențați de ce se întâmplă în jurul nostru, în societate. Toată lumea îți spune să nu te duci la actorie, pentru că nu o să faci bani, o să mori de foame și actorii sunt niște nebuni. Ok, sunt nebună, foarte bine!
Eu vreau să fiu nebună, în lumea mea, pentru că m-am săturat de lumea asta superficială în care trăim, toată lumea se preface că e bine, toată lumea se preface că se înțelege cu toată lumea. Mie îmi plac oamenii foarte direcți și categorici. Dacă mi se pare că emani ceva ce nu-mi place mie, renunț sau îți spun că ar trebui să produci o schimbare la tine, există o problemă. Mi se pare că să ridici probleme și să îi spui unui om că greșește e foarte dificil acum. Asta îmi place foarte mult la actorie, că ai voie să greșești. Și tu trebuie să-ți dai voie să greșești ca să poți să înveți.
Mi-am luat inima în dinți și m-am înscris la Vidu. Am luat proba, a fost foarte interesant și emoționant să văd că am intrat. Apoi am început să cunosc regizori, actori, colegi cu care împart aceleași necesități sufletești culturale. Mergând la teatru, la diferite spectacole și învățând cu ce se mănâncă, am realizat că asta e zona în care vreau să mă aflu pentru că e cel mai aproape de sufletul meu și de interesele mele. Mi se pare că arta te hrănește cel mai bine dintre toate sursele pe care ți le oferă universul.
A fost un conflict interior mult timp, pentru că toată lumea îmi spunea să mă duc la București, la Cluj sau în afară la facultate. Dar cea mai bună decizie pentru mine atunci a fost să rămân aici, indiferent de toate influențele din exterior. Mă simt foarte împlinită, foarte bine, dar uneori și nesigură, pentru că am foarte multe frici legat de acest domeniu. Mi-e teamă că poate nu o să fac față cu brio, poate îmi cere prea mult. Dar dacă îmi cere, înseamnă că mă și provoacă, lucru care mie-mi place, pentru că sunt un om care se plictisește foarte repede. Așa sunt și cu oamenii, din păcate. Îmi plac oamenii care mă provoacă, care mă stimulează intelectual și de la care am ce învăța.
Facultatea de Teatru te ajută foarte mult în plan personal: să te cunoști pe tine și te ajută în procesul tău de dezvoltare personală. Ai șansa să cunoști foarte multe tipologii de oameni, lucrezi cu foarte multe persoane diferite, lucrezi sub presiune, lucrezi într-un ritm foarte alert uneori și te provoci pe tine în fiecare zi.
Recomand facultatea pentru că te aprofundezi cumva pe tine și începi să te cunoști într-o manieră mult mai profundă decât în alte facultăți. Facultatea mi-a deschis foarte multe porți din punct de vedere al relațiilor, dar și al oportunităților de călătorie și am cunoscut oameni. Am fost la FITS, la Constanța, la Târgu Mureș, am participat la diferite festivaluri. Am avut șansa de a cunoaște foarte multe persoane, actori, regizori. La FITS a fost o experiență foarte frumoasă. Am participat cu un spectacol de statui vivante, pe care l-a coordonat Mihai Mălaimare. Am stat constant printre actori, am văzut cum trăiesc acești oameni, am văzut ce stil de viață duc. Și e foarte interesant pentru tine ca student să te afli într-un mediu plin, plin de oameni care sunt pasionați de același lucru ca tine.
Spuneai că arta te stimulează și te educă. Fiind într-un context în care se întâmplă foarte multe în oraș, cam cum simți atmosfera și ce impact are asupra ta?
Momentan nu cred că sunt chiar atât de multe oportunități pe cât mi-ar plăcea să existe. Mi se pare că proiectele astea trebuiau să se întâmple de mult. Pentru că, din punct de vedere al oportunităților, Timișoara mi se pare mică. Avem foarte multe lucruri de îmbunătățit. Avem foarte mulți tineri talentați, foarte mulți oameni care depun foarte mult efort și din păcate nu sunt văzuți.
Din punct de vedere al dezvoltării culturale, Timișoara merge într-o direcție foarte bună. E bine să vezi afișe și reclame peste tot cu evenimente – pe Facebook, Instagram, Tik Tok, toate sunt influențate de ce se întâmplă în Timișoara și asta mi se pare foarte frumos și total necesar pentru noi ca oraș. Pentru că suntem un oraș care e cunoscut pentru libertate, pentru bunătate, pentru niște lucruri fundamentale din punctul meu de vedere.
În afară de teatru, ce-ți place să vezi mai mult, care sunt evenimentele la care participi mai des?
Am fost toamna trecută în Viena și a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. E un oraș în care întâmpini artă la fiecare colț de stradă și asta mi s-a părut fermecător. Având în vedere că arta este atât de accesibilă, am tot mâncat artă pe pâine în fiecare zi și mi-a plăcut foarte mult, pentru că există artă până și în stația de metrou.
Îmi place foarte mult să merg la muzee, îmi place mult să privesc și să interpretez într-un mod propriu, să trec prin filtrul meu ceea ce văd. Mă uit la un tablou și tu poate vezi un câmp de maci, dar poate mie îmi inspiră altceva. Asta mi se pare foarte frumos, când ceva te inspiră total diferit față de altă persoană sau față de ce e a vrut autorul să transmită. Muzeele îmi plac, indiferent dacă sunt de artă, natură, istorie antică.
Îmi place cam orice, atâta timp cât îmi transmite ceva. Pot să mă duc și la spectacole de dans contemporan, la balet, teatru de stradă (care mi se pare foarte mișto), instalațiile. Atâta timp cât mă inspiră și mă ajută și plec de acolo cu o stare, indiferent dacă e bună sau mai puțin bună, atâta timp cât trezește niște trăiri în mine, înseamnă că e ce trebuie pentru sufletul meu.
Simți că din subiectele abordate în lumea culturală/la teatru există ceva care lipsește, despre care ai vrea să se vorbească mai des?
Mi se pare că oamenii se sfidează foarte mult unii pe ceilalți și uităm să fim generoși. Iar critica, care nu e constructivă, mi se pare în floare acum. Nu prea există susținere și asta cred că ne decuplează cumva de la ideea de a ne conecta cu arta. Mi-ar plăcea să se discute mai mult despre legătura dintre oameni. Mi-ar plăcea ca oamenii să se conecteze. Oamenii vorbesc doar ca să facă conversație. Nimeni nu mai aprofundează, nimeni nu mai e autentic, toată lumea încearcă să imite și nimeni nu mai vrea să vină cu ceva nou.
Poate și pentru că suntem „conectați” pe rețelele de socializare… Mă gândeam la ura din online în timp ce spuneai de critică care nu e constructivă. Cred că pe cât de bine poți să folosești aceste rețele ca să te promovezi, pe atât de multă ură și ciudă poți atrage.
Evident. Ultima perioadă pentru mine a fost revelatoare într-un mod foarte, foarte sincer. Am ieșit și am cunoscut mulți oameni care erau goi. Și asta m-a speriat. Încercam să port o discuție, mie îmi place să mă uit în ochii oamenilor atunci când vorbesc cu ei și mi se pare foarte util să te detașezi total de orice sursă de distragere cum ar fi telefonul mobil. Eu nu pot să mă întâlnesc și să vorbesc cu tine și să mă uit constant în telefon. Pe lângă faptul că e lipsit de bun simț, mi se pare că te golește și nu te ajută să evoluezi. Întâlnirea cu omul respectiv o să te ajute, mai mult sau mai puțin, dar o să te ajute într-un fel. E o altă persoană care intră în viața ta și poate îți dă puțin algoritmul peste cap. Eu țin foarte mult să mă conectez cu oamenii, simt că asta lipsește.
Mi-ar plăcea să recomanzi un eveniment.
Îmi place foarte mult ce montează Radu Iacoban, mi se pare un regizor de urmărit, un regizor foarte fresh cu care am avut și plăcerea să lucrez în cadrul unui workshop. Aș recomanda spectacolul Nora. O casă cu păpuși. partea a doua, și pentru că e axat pe puterea femeii, pe curajul de a decide să faci ceea ce vrei și simți să faci, și pentru că vorbește despre cum ar trebui să nu te intereseze presiunea socială. Asta mi se pare foarte important, mai ales în societatea asta. Mi se pare că femeia este în sfârșit văzută cum trebuie, dar nu e chiar tratată cum trebuie și cum merită. Pentru mine, femeia e o ființă indistructibilă și foarte, foarte puternică și care are foarte multe de spus.
Pe lângă asta, aș vrea să-ți spun ceva de la Teatrul German, un teatru pe care eu îl apreciez foarte mult, are o echipă foarte bună și foarte dedicată, din punctul meu de vedere. Am văzut Tschick. De ce am furat mașina, este un spectacol cu și despre tineri și asta pe mine mă pasionează. Pentru că sunt tânără și la început de drum, este foarte important să văd actori tineri care sunt în teatru. Mă motivează foarte tare.
Cele trei grații de la Teatrul Național e, din nou, un spectacol foarte frumos. Katzelmacher e un spectacol foarte puternic. Mi-e foarte greu să fiu selectivă. Nu pot să spun că-mi place tot ce văd, dar plec de la fiecare spectacol cu ceva.
Dar cred că vezi și spectacolele altfel, având în vedere că ești deja în interior. Știi mult mai bine decât publicul obișnuit cam ce se întâmplă și ce tehnici sunt folosite.
Asta e foarte rău pentru că nu mai ești spectator, ci devii critic. Nu te mai duci cu aceeași plăcere. A, uite, aia a fost făcută, acolo nu are gând, nu are de ce-ul, se vede că s-a încurcat, a improvizat, nu s-a conectat cu partenerul. Și e atât de nasol să nu te poți conecta cu spectacolul pentru că brusc ai devenit critic, brusc tu le știi pe toate și vezi doar lucrurile care nu se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple. Asta e partea proastă.
Din punct de vedere al oamenilor… ai spus deja de Radu Iacoban, dar pe cine ar mai trebui să urmărim?
Sunt câțiva actori care mie îmi plac foarte mult și mă inspiră: Alina Ilea de la Teatrul Național, este o femeie foarte dezinvoltă și care, pe lângă faptul că e superbă fizic, emană foarte multă căldură. Asta îmi place foarte mult la ea. De fiecare dată când o văd într-un spectacol, sunt fermecată! Pe mine mă dă peste cap din toate punctele de vedere. Poate să stea pe scenă două ore să nu facă nimic, pentru că pe mine pur și simplu mă vrăjește. De ea m-am îndrăgostit de foarte mult timp și o apreciez enorm.
M-am gândit la Alina și mi-am adus aminte de Zorba Grecul. E un spectacol superb, e printre spectacolele mele preferate. E ca o îmbrățișare caldă. Mi se pare că e foarte importantă perioada în care vezi un spectacol. Poate să fie unul spectaculos, dar dacă tu ești într-o perioadă în care nu empatizezi cu nimic din ce se întâmplă acolo, te lasă rece. Uite, legat de Nora, acum vreo doi ani l-am văzut, mi s-a părut un spectacol frumos, dar nu m-a impresionat. Însă l-am văzut recent și aflându-mă într-o perioadă foarte diferită față de acum doi ani, am avut total o altă perspectivă asupra spectacolului.
Ce crezi că ne va aduce anul viitor? Tot spunem că e un an greu, dar poate că vom trage foarte mult acum și la anul…
Mi-e teamă că se va ajunge în acest punct. Cred că timișorenii se mobilizează foarte bine, sunt niște oameni uniți care se apreciază foarte mult unii pe ceilalți, cred că vom fi într-o continuă evoluție. Avem o generație nouă, foarte bună și puternică, care sigur nu va lăsa cultura să moară. Faptul că acum suntem capitală culturală mă bucură și sunt sigură că vom ști ce să facem cu acest titlu. Nu cred că o să-l sfidăm într-un fel.
De final:
Pe plan personal și profesional vreau să mă dezvolt mai mult, vreau să cunosc mai multe raze, să aprofundez mai mult canto, dansul, să văd foarte mult teatru, îmi doresc să merg și în alte orașe la spectacole. E o plăcere foarte mare să vorbesc cu copiii și sper să am șansa la un moment dat să lucrez cu ei, mi-am pus asta în plan în viitorul apropiat.
Tot ce îmi doresc e să fac și teatru și film. Să cresc, să mă îmbogățesc pe mine, mai ales sufletește, și să-mi găsesc un echilibru. Aș vrea să dau un sfat, mai ales pentru cei care vor să intre în emisfera asta, mi se pare că e foarte important să citești foarte mult, te ajută enorm – îți deschide căi, îți lărgește orizonturile, altfel ajungi să te exprimi și să gândești. Te provoci pe tine și asta e cel mai bine. Noi, ca oameni, oricum nu le știm pe toate. Dar dacă putem să știm cu 1% mai mult decât acum doi ani, e foarte bine.
Interviul cu Christine face parte din seria Tinerii lui 2023, o inițiativă Spații Noi prin care spunem părerea tinerilor despre Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Dacă vrei să susții această serie, mă poți invita la cafea.
Fotografiile au fost realizate la VIM, în Piața Plevnei și la Institutul Francez din Timișoara.
