Corpule, de ce mă încurci?

Cel de-al treilea spectacol din cadrul stagiunii de dans contemporan Dinam, organizată de Asociația Unfold Motion, a fost Humans | Bodies | Images. Acesta a adus în atenția publicului subiectul body shaming-ului, cu umor și autoironie.

Coregrafiat de Ioana Marchidan prin Asociația DanceSpot și Linotip Centru Independent Coregrafic, spectacolul este inspirat din propria ei experiență din perioada liceului de balet și de repercursiunile pe care încă le resimte. Deși te face să te distrezi, sunt sigură că la fel ca mine, și spectatorii au plecat acasă cu gânduri multe.

M-a făcut să-mi amintesc că nu doar odată am primit comentarii negative legate de cum arăt, că m-am judecat de multe ori din cauza asta și poate că, fără să vreau, am ajuns la rândul meu să fiu rea gratuit pe această temă.

Performance-ul oferă un mix foarte bine realizat de momente de dans și momente de dialog/monolog. Cele trei performere, Teodora Velescu, Mariana Gavriciuc și Simona Dabija au avut câte un monolog, folosindu-se de propriul lor corp ca inspirație pentru text.

Deși începe foarte lent, într-o liniște aproape deranjantă și cu niște mișcări sincronizate extrem de bine, acțiunea oferă mai multe momente cu mișcări rapide și muzică puternică. Un echilibru foarte bine calculat.

S-au vorbit și dansat despre trăirile unui copil nou la o școală, despre proporțiile corpului ideal, despre cum suntem prea… ceva, orice, sau nu destul de… orice, sau cum nu a fost de ajuns. S-a pus accent pe termenul feminină. Nu suntem suficient de feminine. Nu suntem suficient. Și poate oricât am încerca, nu vom fi niciodată suficient pentru societate. Dar ce e important însă, e să fim suficient pentru noi. Asta contează. Pentru că în fond, cum definești feminitatea?

Mi-a plăcut reinterpretarea comică a tabloului celor trei grații. Lucrarea din care s-au inspirat și despre care au și povestit, „Cele Trei Grații” a pictorului Peter Paul Rubens le arată pe cele trei zeițe grecești, fiicele lui Zeus și ale Eurynomei: Aglaea, Euphrosyne și Thalia. Ce o face însă deosebită, e ilustrarea acestora cu forme mai pline, neobișnuit în acea perioadă.

Cred că e un element mai mult decât bine venit, pentru că de multe ori arta nu doar că ne este salvare și prieten, ci și un „instrument” de a lansa spre discuție diverse subiecte. Spectacolul este unul clar și simplu, dar cu un mare impact emoțional. Chiar dacă nu pe moment, te face să reflectezi îndelung. Aș spune că și-a îndeplinit misiunea.

Rămân cu ceva ce am auzit spre sfârșitul spectacolului:

„Corpule, de ce mă încurci?

Nu îl întrebam nimic, poate mă lăsa să trec… nevăzută.”

De la ideea inițială de a crea un spectacol de dans, proiectul a luat o amploare mult mai mare, pentru a atinge subiectul body shaming-ului din mai multe perspective. Astfel, au rezultat mai multe interviuri pe această tematică, un atelier de fotografie și unul video, o expoziție foto, o instalație performativă itinerantă și spectacolul de dans contemporan. Mai multe informații, aici.