Dan Cardaș: „Asta i-aș sfătui, să comunice cu elevii, să-i înțeleagă și să-i iubească!”

Dan Cardaș a studiat jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara, iar la cei 25 de ani ai săi a înlocuit locul din bancă cu cel de la catedră. Astăzi, predă atât studenților de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, cât și copiilor de gimnaziu. Despre el spune că este ambițios, nehotărât, conștiincios, descurcăreț și norocos. Întrebat de ce se consideră o persoană norocoasă, Dan a răspuns că la început nu credea în forțele proprii, era pesimist în legătură cu anumite situații, însă „rezultatele mi-au demonstrat că am fost norocos sau că am ajuns acolo unde a trebuit să ajung. Și educația e una dintre aceste experiențe. Consider că sunt norocos că mi-am ales calea aceasta până la urmă.”

Deși locuiește în Timișoara, pentru el, acasă va fi mereu la Caransebeș, locul în care a copilărit și a făcut primii pași spre viitoarea sa carieră. Încă din adolescență și-a descoperit vocația și a ales să urmeze cursurile Colegiului Național „C.D. Loga” din Caransebeș. Primele interacțiuni cu copiii le-a avut la vârsta de 16-17 ani, moment în care a realizat impactul major pe care îl aveau aceștia asupra lui.

„Era un moment în care cred că mă simțeam iubit de cei mici și lucrul acesta mă împlinea.

Întotdeauna când am mers la practica pedagogică am încercat să fac lucrurile din suflet și să transmit copiilor ceva din ce eram meu, din ce aveam eu mai bun de oferit. Am simțit că am vocație încă de pe atunci.”

Vocația de profesor a trebuit să aștepte un timp, pentru că Dan, după absolvirea liceului, a vrut să își urmeze o altă pasiune, și anume actoria. În liceu a jucat în piese de teatru și s-a implicat în diverse activități. După patru ani de teorie pedagogică a simțit că este timpul să își pună în valoare și latura artistică. Legătura puternică dintre el și locurile natale nu i-a permis să plece la București la UNATC, însă l-a ajutat să aleagă un alt drum. „Am mers la facultatea de jurnalism și țin minte că la început ni s-a oferit ocazia să facem modulul de formare pedagogică DPPD, nivel 1, în paralel cu licența.”. Am lucrat în presă o perioadă de timp, însă cred că vocația aceasta m-a urmărit atentă de undeva din umbră.”

În acest fel, a ajuns ca dimineața să fie profesor pentru copiii de gimnaziu, iar seara să se întoarcă în băncile facultății la cursurile modulului pedagogic și la cele de la master. Această dublă perspectivă, cea a studentului și cea a profesorului, l-a ajutat să înțeleagă cu adevărat nevoile studenților și elevilor.

Profesorul cool, colegul puțin mai mare care le explică materia sau tipul de aproximativ aceeași vârstă care se crede profesor? Întrebat despre cum îl percep studenții, Dan spune că au fost situații în care, probabil, nu a fost luat în serios din cauza diferenței mici de vârstă. „Dar am cunoscut și studenți cu care țin legătura și acum, care au apreciat foarte mult faptul că predau într-un mod diferit, înțelegând mai mult nevoile lor, înțelegând mai mult experiențele prin care ei trec. Alții cred că ar trebui să mă impun mai mult, să fiu mai detașat, având în vedere diferența de vârstă. Pentru mine chestia ceasta, să știi, uneori e o bătălie.” Totodată, spune că încearcă să păstreze un echilibru între atitudinea pe care ar trebui să o aibă un profesor și apropierea față de studenți. Astfel, „părerea lor, mai bună sau mai rea, a venit ca urmare a încercării mele de a echilibra aceste două lucruri”

Meseria de profesor este frumoasă, dar vine și cu provocările ei. Astfel, Dan a detaliat ce greutăți a întâlnit atât în mediul universitar, cât și în cel gimnazial. Una dintre provocările sale cele mai mari a fost pregătirea materialelor didactice într-o perioadă foarte scurtă de timp. Asta pentru că a fost nevoit să își amintească multe noțiuni studiate în facultate, iar mai apoi să le adapteze propriului mod de predare. În ceea ce privește mediul preuniversitar, Dan recunoaște că este mai dificil. Faptul că predă claselor a V-a, a VI-a și a VII-a, unde sunt anumite diferențe de vârstă, presupune o responsabilitate mai mare, pentru că acei elevi se dezvoltă diferit și au nevoie de diverse stiluri de abordare. „În momentul actual, sunt și elevi cu cerințe educaționale speciale pentru care trebuie, în mod obligatoriu, să îți adaptezi materialul curricular. Și acolo, da, intervine o dificultate. Sunt conștient că nu toți profesorii fac aceste lucruri, nu toți își adaptează materialul în funcție de acești copii. Dar eu am încercat să fac asta încă din prima clipă și cred că mi-a și ieșit.”

Cum îi facem pe copii să le placă la școală? „Eu merg pe evaluare pe bază de proiect, merg pe metode mai moderne, nu le urmez pe cele clasice, teste scrise și examene orale, pentru că eu consider că ei răspund mult mai bine la aceste tipuri de evaluare, iar ei sunt mai fericiți, eu așa îi văd, mai fericiți.”

Din seria evenimentelor fericite care l-au marcat, Dan a povestit o întâmplare petrecută în primul său an în învățământ. „Se terminase semestrul și le-am spus elevilor că va fi ultima dată când ne vedem. Le-am mulțumit pentru toate experiențele pe care le-am avut împreună, iar ei m-au aplaudat. . Pentru mine momentul acela poate a fost o validare că aici e locul meu.

Deși spune că nu a întâmpinat dificultăți majore, Dan admite că uneori a avut perioade mai încărcate, care, însă, nu l-au destabilizat în așa fel încât să renunțe la vocația sa. „N-am renunțat niciodată pentru că a doua zi dimineața, când mă trezeam și mergeam la școală, eram fericit.”

Fericirea nu vine întotdeauna ușor sau nu se traduce întotdeauna prin lucruri simple. Fericirea se traduce și prin dificultățile pe care tu le întâmpini”

Există viață după cursuri, materiale didactice, provocări și experiențe diverse? Ce face domnul profesor în timpul liber? Am povestit cu Dan despre hobby-uri, talente ascunse și muzică. Într-o notă umoristică a dezvăluit care sunt activitățile sale preferate. „Sunt pasionat de muzică, de poezie. Chiar asta face domnul profesor în timpul liber, să știi, când nu se uită pe Netflix, pentru că și domn’ profesor se uită pe Netflix și are activități umane”. Citește cărți de filosofie și cântă la chitară. „Guns N’ Roses, sunt preferații mei, Pink Floyd, Deep Purple, tot ce înseamnă rock clasic”. Și deși poate nu pare la prima vedere, așa cum spune el, este fanul pieselor românești vechi, adevărate. Printre aceste două genuri muzicale își face loc și folclorul Bănățean. „Îmi place muzica de la noi din zonă, din Banat, folclorul adevărat”

Pasiunea pentru poezie a venit încă din copilărie, atunci când mama sa, în locul poveștilor de seară, îi citea poezii. „Mama, nu știu de ce, dacă o să vrei vreodată să îi iei un interviu, ar trebui să o trebi, nu mi-a citit Cei trei purceluși sau Scufița Roșie, ceva potrivit pentru un copil de 5 ani. Ea mi-a citit Luceafărul.” Își amintește amuzat faptul că nu înțelegea nimic, însă muzicalitatea versurilor l-a fermecat, iar mult mai târziu a început să citească singur poezii, iar mai apoi să scrie. A participat la diverse concursuri și a tipărit propriul volum. A avut un tiraj mic, cartea fiind destinată familiei și prietenilor apropiați. De atunci a trecut multă vreme, însă „poate cândva, când o să mă adun poeziile mai recente și dacă mi se par suficient de bune, pentru că sunt foarte exigent cu mine, o să public un volum.”

Pe lângă viața de profesor, școală și hobby-uri, am discutat cu Dan și despre lipsurile și neajunsurile din sistemul nostru de învățământ. El a explicat ce greșeli se fac în metodele de predare.

„În teoria pedagogică există un concept care se numește învățare centrată pe elevi. Și din păcate, conceptul, după părerea mea, este înțeles greșit de unele persoane din sistemul de învățământ din România, unde profesorul e un observator, iar elevul trebuie să facă toată treaba astfel încât să-și atingă obiective.

Învățământ centrat pe elev înseamnă ca tu să-l ghidezi pe el, să îți adaptezi materialele în funcție de nevoile lui și să ții cont de mediul din care elevul provine. Obiectivele educaționale, după părerea mea, trebuie stabilite împreună cu copiii. Trebuie să țină cont de ceea ce pe ei îi motivează, de lucrurile mici și de visurile lor. Nu se poate face educație dacă nu credem în visurile celor mici și în dorințele lor. Cred că ăsta e un factor foarte important, sigur, printre alte probleme cu care învățământul românesc se confruntă.”

La final, Dan a transmis un mesaj puternic și cuprinzător tuturor celor care își doresc să urmeze o carieră în învățământ.

„Le transmit să încerce să înțeleagă poate și tristețile elevilor, poate și problemele lor. Să încerce să fie consilieri pentru ei, să nu pună o barieră între catedră și băncile din clasă, ci să existe o comunicare.