Elizabeth Mihai este născută, crescută și iubită în Timișoara. Lucrează într-o corporație și spune că e „veșnic nehotărâtă, mereu curioasă. Cred că cele două sunt și legate una de alta. În timpul liber ori mă găsești sub o pătură cu o carte în mână, ori la teatru sau petrec timp cu prietenii și familia”.
Ce-ți place să citești mai mult?
La început nici eu nu știam ce-mi place să citesc, am încercat puțin din toate. Cu ce am rămas sunt au fost cărțile nonfiction. Și acum am o fază în care citesc mult retellings de mitologie greacă sau cărți care vin din zona de dark academia. Dar probabil se va schimba în câteva luni.
Și la teatru te duci doar ca spectator sau ai și încercat să practici?
Am fost în trupa NiL, trupa de la Liceul Lenau, timp de un an, dacă mi-aduc bine aminte. Destul de scurt. Da, am încercat și asta. Dar până la urmă am renunțat din motive de constrângeri de timp, pentru că în paralel făceam și dansuri germane. Eram destul de activă și acolo și atunci a trebuit să renunț la una, și am renunțat la teatru. Cu dansurile am fost 15 ani, deci era mai greu să renunț.
Pentru ne-am întâlnit la multe spectacole de teatru, mă întreb ce îți place să vezi cel mai mult?
Merg mult la Teatrul German. Mi-e greu să fiu obiectivă, cred că merg acolo de la grădiniță. Până înainte de pandemie, doar acolo mergeam, foarte rar ajungeam la celelalte teatre. Dar după pandemie, cred că s-a creat o sete în mine, și am mers cam la tot ce am prins – la Național, la Maghiar sau la teatru independent.
Din ce am văzut până acum, mi-a plăcut (și m-a surprins că mi-a plăcut) teatrul documentar: Oameni de vânzare (Teatrul German) sau Cargo Berlin – Timișoara (Teatrul Basca). În general, îmi plac spectacolele mai curajoase, care abordează teme tabu, sau se joacă cu limitele teatrului clasic, să zic așa. Și cred că de asta și prefer Teatrul German și Maghiar.
Ce subiecte ți se pare că lipsesc în teatru sau în general în zona culturală?
Exact ce spuneam, teatrul documentar. Cred că în Timișoara chiar am avea și public pentru asta. Poate că le-am ratat eu în anii trecuți, dar nu cred că au fost foarte multe astfel de spectacole. Și „Jurnal de România. Timișoara” intră în această categorie.
Mi-ar fi plăcut să văd și o super producție în care să colaboreze mai multe teatre din Timișoara (dacă nu toate). Îmi dau seama că nu ar fi fost cel mai ușor proiect de realizat, dar cred că s-ar fi potrivit tare bine, având în vedere că ne mândrim cu multiculturalitatea orașului și cu faptul că Palatul Culturii adăpostește două teatre minoritare, teatrul național și opera. Probabil că ar fi rămas spectacol de referință pentru Timișoara în anii următori.
Mi-ar plăcea să văd și mai multe evenimente care includ discuții cu publicul – după spectacolele de teatru, după film, după un tur ghidat al unei expoziții. Cred că dialogul cu publicul e important și poate fi fructificat de ambele părți. Deși rareori particip activ la o discuție, îmi place să ascult și să absorb tot ce se discută.
Din punct de vedere cultural, cum crezi că va arăta anul 2024?
Cred că o să fie mai puțin activ din punct de vedere cultural, și nu doar din motive financiare, ci și logistice. Resursele vor fi mai puține, dar, într-un fel, mi se pare normal. Probabil că va fi și o creștere în turism, sper, dar nu cred că va fi neapărat semnificativă.
Toată lumea cu care am vorbit a zis că a fost un vibe fain și o efervescență în weekendul de deschidere. Cred că toți ne-am imaginat că în fiecare weekend o să fie așa. Bine, o așteptare nerealistă, ce-i drept. Mi s-ar părea un succes pentru Timișoara dacă s-ar mări publicul interesat de cultură.
Este o lună destul de încărcată din punct de vedere al evenimentelor. Poate recuperăm acum turiștii.
Da, asta am vrut să zic, că mai am o speranță cu lunile de vară, când încep festivalurile. Cred că atunci o să mai vină un val de turiști și e și lumea în concediu. Deci cred că e posibil. Doar că nu știu dacă o să mai fie atât de concentrate evenimentele cum au fost în acel weekend. Poate doar la weekend-ul de închidere.
Știu că ai fost și voluntară în cadrul weekendului de deschidere. Cum a fost experiența?
Mi-a plăcut foarte mult să văd și partea asta de organizare. Voiam să particip și ca spectator sau participant, dar și să văd și din interior puțin. Și am fost foarte plăcut surprinsă de ce am găsit în echipa de voluntari, foarte, foarte mulți tineri. Cred că suntem câteva sute. Toți foarte deschiși și mulți cu care am vorbit sunt implicați în o grămadă de alte organizații în care fac voluntariat. Mi-a lăsat impresia de viitorul sună totuși bine.
În zilele de dinainte de deschidere au fost tot felul de evenimente în care am fost noi implicați, pentru a ne cunoaște mai bine, dar și pentru a ne pregăti pentru ce urmează. Ne-a motivat foarte tare pe toți.
Eu lucrez full-time și am ratat multe evenimente interesante unde era nevoie de voluntari, pentru că era nevoie de noi pe timpul zilei. La deschidere am participat cel mai mult. Din păcate, am fost alocată cam departe de unde se întâmpla tot și doar auzeam ce se întâmpla. N-am avut timp să văd prea multe, dar tot am simțit bine efervescența. Înainte să intru „în post”, am fugit la Teatrul German, la un spectacol de teatru radiofonic, și după m-am întors înapoi.
Cât de important crezi că e ca tinerii să se implice în activități de voluntariat, în special anul acesta?
Mie mi se pare foarte important acum. Dar când eram la vârstă lor, nu mi se părea neapărat important. Cumva regret, chiar le ziceam și lor. Bine, ei nu-și dădeau neapărat seama că sunt mai mare decât ei, mă întrebau la ce liceu sunt. Îmi pare rău că n-am făcut asta atunci, când aveam mai mult timp, ca să pot să mă implic mai mult. Mi se pare că te dezvoltă mai mult pe părți, mai ales la partea de soft skills. Și faci tot felul de conexiuni sau networking, care te ajută pe mai departe.
Cred că oamenii care se implică în proiecte de voluntariat aduc un plus valoare societății. Și cred că e nevoie de mai mulți, mai multă acțiune, implicare activă, nu doar să cerem.
Ce evenimente ai recomanda?
Pot să vorbesc despre teatru, pentru că la altceva n-am prea fost. Încerc să merg și la expoziții de artă, să merg la tururi ghidate, pentru că altfel, trebuie să recunosc, trec prin ele ca prin brânză.
Din ce am văzut recent, mi-a plăcut Cartea Junglei și Oameni. De vânzare la Teatrul German, Doctorul la Teatrul Maghiar, Îmblânzirea Scorpiei la Teatrul Național, Bal la Savoy la Operă, Grand Hostel Timișoara la Auăleu și Zambara Kabaret de la Basca.
Merită urmărit ce urmează să se întâmple și pe partea de festivaluri de teatru, adică TESZT, Eurothalia, In : v z b l și Sunlight Theatre. Dar și evenimentele de la Cinema Victoria, mi se pare că au niște idei foarte faine și propun niște teme destul de interesante.
De final:
Îmi dau seama că sunt într-o bulă cu oameni care merg la evenimente culturale, dar majoritatea timișorenilor nu fac parte din bula asta. Când a fost evenimentul de deschidere, deși a fost bine mediatizat, erau peste tot afișe, pe social media, oameni nu știau că se întâmplă. Cred că multă lume nu știe nici de site-ul unde e tot programul, nici de newsletter, nici de contul de Instagram Timișoara 2023, unde se postează constant de la evenimente.
Iar noi, cei care mergem mai des, ar trebui „să-i batem la cap” pe cei din cercul nostru cu evenimentele faine pe care le-am găsit. E greu să scoți oamenii din zona de confort să meargă, dacă până acum nu au mai mers. Poate pentru noi cultura e o prioritate, dar pentru omul de rând, cu siguranță nu e, am văzut asta și în pandemie.
Vorbim și mult de accesibilizarea culturii, în fond, dar sunt încă multe evenimente care sunt la un standard foarte ridicat, la care nu ajunge toată lumea.
Mi se pare un pic o problemă – multe evenimente mi se par promovate doar cu numele. Dacă nu urmărești operatorul cultural respectiv sau organizația care face evenimentul, nu îți dai seama despre cine e vorba. Vezi un nume, îți sună sonor la un moment dat, dar cam atât.
De exemplu, le povesteam prietenilor mei despre Orașul Paralel, despre cum poți să alegi un personaj pe care să-l urmărești, și-mi spuneau că li se pare tare, dar că nu știau despre asta, cu toate că au auzit despre spectacol. Cred că așa se face accesibilizarea. Sunt faine evenimentele care nu se întâmplă doar în centru, ci și în cartiere, pentru că astfel ajungi la un public mai mare.
Interviul cu Elizabeth face parte din seria Tinerii lui 2023, o inițiativă Spații Noi prin care spunem părerea tinerilor despre Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Dacă vrei să susții această serie, mă poți invita la cafea. Fotografiile au fost realizate la Birourile ISHO.
