Avanpremiera filmului de debut al regizorului Octav Chelaru, „Balaur” (2021), a avut loc la începutul acestei săptămâni la Timișoara. Proiecția s-a desfășurat la Cinema Victoria, în prezența actorilor Mălina Manovici și Voicu Dumitraș.

📷 Bianca Nicu

Inspirat din fapte reale, filmul spune povestea Ecaterinei, o tânără profesoară de religie care se aventurează într-o relație extraconjugală cu unul dintre elevii săi. În încercarea de a-l ține sub control pe tânărul ei iubit și de a-și proteja familia, începe să piardă controlul propriei persoane. Pentru a afla mai multe despre personaj, despre pregătire și despre cum a fost munca cu echipa, am vorbit cu actrița Mălina Manovici.


Spune-mi, te rog, câteva lucruri despre personajul tău. 

Personajul meu se numește Ecaterina Ivanovici, este o profesoară de religie la un liceu dintr-un mic orășel din țara noastră și este și soția preotului. Deci, are un statut destul de important în societatea respectivă. Am perceput-o ca fiind o femeie destul de nefericită pe toate planurile vieții ei, cred că se poate exclude doar cel de mamă. Aș putea spune că e ratată și trece prin mijlocul unei depresii în momentul în care o întâlnim. Și, din cauza circumstanțelor, ajunge să facă o alegere care pur și simplu îi aruncă viața în aer.

📷 Facebook Balaur

Cum a fost procesul de pregătire pentru personaj? Ce te-a inspirat, ce te-a ajutat? 

Am avut un proces de pregătire, având în vedere că eu nu sunt o persoană destul de religioasă și nu am avut un contact atât de intens cu acest mediu, cu oamenii care merg foarte des la biserică, care sunt foarte credincioși. Din păcate, nu am avut ocazia să vorbesc cu o preoteasă, dar am început să merg la biserică, am început să fiu foarte atentă la persoanele care vin acolo, la cum arată, la cum se îmbracă, cum se comportă și am lăsat lucrurile astea pur și simplu să intre în mine.

Bineînțeles, am recitit biblia, am avut o serie de alte lecturi, am cercetat internetul. Povestea e bazată pe un fapt real, s-a întâmplat în Piatra Neamț, orașul natal al regizorului. Când am aflat de acest lucru, am zis că trebuie să aflu cât mai multe, poate mă ajută într-un fel. Dar atunci când cauți pe internet, găsești doar știri care trec în zona senzaționalului, lucruri lacunare, e o relatare a faptelor care caută să speculeze senzaționalul acesta și nu e mare lucru care poate să te ajute.

Atunci, desigur că baza rămâne scenariul, care este sfânt, dacă pot să zic așa, pentru că Octav a ținut foarte mult la a știi foarte bine replicile, în sensul că nu ne-a oferit așa o mare libertate de improvizație.

Pe lângă asta, am reînvățat să conduc o mașină, pentru că deși am permis, nu am condus foarte mulți ani. Cu această ocazie am reînceput să iau clase de condus, pentru că în film am avut mai multe scene în care trebuie să conduc. A fost un aspect mai incitant să zicem, pentru că mi-am dat seama că-mi place foarte mult acest lucru și nu vreau să mai renunț la el.

📷 Facebook Balaur

Cum a fost munca cu echipa? Ai lucrat atât profesioniști, cât și cu tineri actori, care au fost la primele experiențe. 

Nici eu nu mă consider un actor foarte experimentat, nu mai sunt la început de drum, evident, dar sunt încă pe un drum, încă învăț. Cred că asta oricum o să dureze toată viața mea și probabil fiecare actor simte asta. Dar, într-adevăr, am avut colegi din toate etapele vieții de actor – actori începători, actori care nu au studii și actori experimentați.

Am lucrat foarte bine cu toată lumea, a fost o experiență foarte frumoasă. Ideea este că dacă ai timp, și-ți permiți (de fapt asta și faci în timp ce lucrezi și repeți) să găsești legătura aceea adevărată și sinceră între oameni, nu contează dacă nu ai experiență sau o tonă de experiență.

Important e să se formeze și să se creeze ceva real și autentic între cele două persoane care intră în relație. Eu zic că s-a întâmplat de fiecare dată, pentru că cu toții am intrat în acest proces foarte deschiși, foarte dornici să lucrăm și să iasă un lucru bun, toată lumea a fost foarte pasionată, chiar a fost o experiență foarte, foarte frumoasă.

📷 Facebook Balaur

Spuneai la discuția despre film de la TIFF că ești de părere că personajul tău e un outsider, care nu reușește să se integreze nicicum. Există ceva ce ai schimba, ca să o poți face cumva să se integreze, să se simtă parte din comunitate?     

Eu cred că e o mare lipsă de comunicare la mijloc, asta o face, de fapt, să se simtă outsider. Bine, este și lipsa iubirii, evident. Iubirea este un sentiment foarte complex, care acoperă mai multe niveluri. Cred că depinde de noi dacă și cât ne implicăm. La un moment dat, ea probabil s-a retras, n-a mai încercat să comunice cu soțul ei în adevăratul sens al cuvântului.

E un lucru pe care oricând poți să-l îndrepți, chiar dacă ai pornit de la o premisă greșită sau nu a fost alegerea ta, pur și simplu ai fost împins acolo. În timp, dacă depui efortul de a comunica și de a cunoaște cu adevărat persoana respectivă, poți să ajungi la lucruri foarte bune. Cred că aici nu s-a întâmplat asta.

Chiar mă gândeam că la final, în toată tragedia care are loc, ei doi rămân în viață și împreună, e clar că el nu a părăsit-o și rămâne lângă ea. Poate îți poți imagina că se schimbă ceva în bine, poate comunicând și implicându-se puțin mai mult, ar putea să iasă cumva la lumină.

📷 Facebook Balaur

În final, pentru că filmul vorbește despre libertate, aș vrea să te întreb ce înseamnă libertatea pentru tine?

Filmul lansează niște teme foarte importante și sunt oameni foarte deștepți pe lumea asta care au discutat despre problemele astea și încă mai discută. Până la urmă, cred că importantă e tocmai discuția și „ciocnirea” asta de idei din care să iasă lucruri pozitive.

Libertatea, în primul rând, e ceva ce simți, pentru că poți să fii în foarte multe situații pe care alții să le considere o deprivare de libertate, dar tu să nu simți asta. Și cred că ține foarte mult de cum ești tu format, de cum ești în stare să te adaptezi la mediu, de cum ești în stare să-ți creezi propria ta realitate și prin asta și propria libertate.

📷 Bianca Nicu

Filmul este produs de DeFilm Production și din distribuție fac parte Mălina Manovici, Alexandru Papadopol, Sergiu Smerea și Voicu Dumitraș.

Proiecţia a fost organizată de Asociaţia Marele Ecran și a încheiat seria de proiecții de pregătire a ediției cu numărul nouă a Festivalului Ceau, Cinema. Acesta are loc săptămâna viitoare, între 14 și 17 iulie, în mai multe locații din oraș. Pentru informații despre program și bilete, puteți accesa site-ul ceaucinema.ro.