Weekend-ul trecut a avut loc la Teatrul German prima reprezentație în Timișoara a spectacolului În căutarea corpului pierdut. Piesa a fost realizată în mod colectiv de artiștii Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilinefeld, Cosmin Manolescu, Valentina De Piante în toamna anului 2021, fiind o experiență unică, intimă și personală, plină de emoție despre corpurile pierdute și regăsite în timpul pandemiei.

Am stat de vorbă cu Alexandra Bălășoiu, pentru a afla mai multe despre spectacolul pe care îl descrie „călătorii între viață și moarte”:

„Acest spectacol este prima noastră creație colectivă, iar lucrul a pornit de la interesele și practicile fiecăruia, pe care le-am lăsat să scoată la suprafață amprentele pandemiei și istoriile noastre personale. Apropierea constantă de moarte, fragilitatea, efemeritatea, freamătul interior, stările extreme, dar și puterea dansului de a arăta și transforma emoții puternice, au fost câteva dintre motivele recurente ale căutărilor noastre în mișcare, precum și ale unor texte personale de la care am pornit. Două aspecte esențiale care au modelat din fundal construcția spectacolului au fost relația cu publicul și puterea unui colectiv.

Cum ne putem centra într-un mod colectiv de existență, în care idealurile comune sa fie linii de forță și coeziune, iar multitudinea perspectivelor și dorințelor personale – o metoda de îmbogățire și dezvoltare? Cum putem înțelege prin corp ce înseamnă a lucra împreuna, a alege împreună, a vota, a dezbate, a privi dintr-o altă perspectivă?

Întregul proces de lucru a reprezentat o stare continuă de chestionare, în care niciun răspuns nu e definitiv și absolut. Am privit către creațiile noastre anterioare, am pus sub semnul întrebării corpul, dansul, contextele sociale și performative, ne-am deschis împreună prin întrebări adresate corpului în mișcare și am trecut prin practici de contemplare, feldenkrais, butoh, explorare urbană, scriere liberă, compoziție coregrafică și poetică.”

Au fost câteva momente în cadrul spectacolului, în care Alexandra a vorbit sau a cântat, stând cu capul în jos. Spunea la un moment dat că ar putea sta la nesfârșit așa. Am întrebat-o cât de greu e.

„Nu aș putea sta așa la nesfârșit cu siguranță, cum nici pe scaun sau în picioare aș zice că nu ar fi poziții de asumat pentru totdeauna. Nu este însă greu, căci nu e un efort muscular în acțiune. Odată ce înveți să te aliniezi în aceste poziții inversate, ele pot deveni ușor o nouă normalitate. Mie îmi place foarte mult să privesc lucrurile de acolo și cred că inversiunile au puterea de a mobiliza schimbarea, împământarea, asumarea libertății și responsabilității deopotrivă.”

Cum a fost publicul din Timișoara și ce feedback au primit?

„A fost cea mai călduroasă întâlnire cu publicul pe care am avut-o până acum. S-au implicat în moduri surprinzătoare, cu naturalețe, deschidere și curiozitate. Au pus întrebări și au avut o atitudine profund colectivă, ceea ce ne-a dat multă încredere în sensul eforturilor noastre. Am putut observa la nivelul grupului o transformare vizibilă pe parcursul spectacolului. S-au lăsat duși de propunerile noastre, trecând, ca și noi, printr-o multitudine de emoții, lăsând spectacolul să fie în primul rând o experiență.”

De ce e important să vedem acest spectacol?

„Cred că este extrem de important pentru noi toți să trecem prin experiențe de disoluție, deconstrucție, inversiune, cutremur, detașare, relaxare, extaz. Să râdem, să plângem, să tremurăm din toate încheieturile, să ne agățăm cu toată ființa de structuri pe care mai apoi să le doborâm cu furie sau cu răbdare. Fie că o facem într-o sală de teatru, într-o sală de dans, într-un atelier creativ la noi acasă sau în cabinetul psihologului, cred că e important să o facem cu asumare, pășind conștienți pe un teritoriu limitat temporal și spațial, pe care să fim pregătiți să îl lăsăm să ne transforme.

Ideea asta de transformare pentru mine este esențială și cred că e important să practicăm deschiderea de a fi schimbați, rearanjați de întâlnirile noastre. „Cum te transformă un spectacol?” este una dintre întrebările pe care le primesc cei care ajung la spectacolul nostru și cred că în acest răspuns, unic pentru fiecare spectator, stă cu adevărat importanța acestei întâlniri.

Eu cred că spectacolul nostru are puterea de a deschide o ușă interioară în fiecare, către un teritoriu cu mai multă răbdare și acceptare, un loc în care efemeritatea este integrată ca o componentă naturală a sinelui, o trăsătură esențială a naturii. Cu o floare nu se face primăvară și un spectacol nu poate schimba lumea, însă cred că e foarte important ca oamenii să aibă acces la cadre care redau libertatea și puterea corpului. Să își reamintească constant de vitalitatea lor interioară, să intre în contact autentic cu aspecte profund umane pe care în realitatea cotidiană alegem să le ignorăm. Văd în aceste tipuri de întâlnire un potențial enorm pentru suprimarea violențelor.


Alexandra Bălășoiu este un performer/coregraf stabilit în București, cu experiență de lucru în conceperea și implementarea de proiecte culturale, fiind responsabilă de principalele programe și proiecte desfășurate de Indie Box. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală Și Cinematografică București, secția Coregrafie, cu spectacolul Acum. Ca performer a lucrat cu Simona Deaconescu (Tangaj Dance), Andreea Belu, Alexandra Gîrbea, Cristina Lilienfeld, Valentina De Piante, Anne Dubois și Mădălina Dan.

A făcut parte din echipa creativă a spectacolului de circ contemporan Reveria și a muzicalului București, Je t’aime, la Circul Metropolitan de stat. Predă regulat cursuri de dans contemporan pentru începători și avansați, adulți, copii, precum și grupuri mixte de părinți și copii. Alexandra este membru co-fondator și co-director AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică. În 2020 a primit premiul pentru rezistență în sectorul independent din partea Centrului Național al Dansului București.

*fotografii realizate de Cornel Putan