Lucrul în echipă, jocurile prin care ne explorăm limitele propriului corp și conceptul de „playfulness” au fost elementele ce au alcătuit spectacolul „November” din cadrul stagiunii DINAM organizată de Unfold Motion.
Vremea capricioasă din Olanda și copiii zburdalnici care se jucau sub cerul înnorat au inspirat-o pe coregrafa Roser Lopez Espinoza să creeze un performance care implică unirea corpurilor ca niște piese de puzzle cu scopul de a răspunde întrebărilor: „până unde pot ajunge regulile unui joc?”, „până unde pot fi respectate și când ar trebui încălcate?”
Fumul dens și pașii grei care au spart liniștea apăsătoare au fost detaliile care au creat senzația autentică de toamnă târzie. Costumele performerilor au accentuat prezența pe scenă a acestui anotimp prin culorile vișiniu, maro și verde, în diferite nuanțe. Mi-a plăcut faptul că încă de la început am putut vedea pe scenă un întreg personaj alcătuit doar din detalii de atmosferă, NOIEMBRIE.
Coregrafia a fost una dintre cele mai complexe pe care le-am văzut în decursul stagiunii. Roberto Provenzano, Nora Baylach și Roser Lopez Espinosa au transformat sala de spectacol într-un teren de joacă în care energia, forța fizică și elasticitatea corpurilor au fost împinse dincolo de limite. Am văzut cum un dans în pereche se poate transforma într-o coregrafie pentru trei persoane, care se mișcă și se rotesc de parcă ar fi un singur trup.
Cât de elastic este corpul tău? În câte feluri se poate roti, răsuci, încolăci sau contorsiona? Performerii s-au jucat și au testat capacitățile propriilor trupuri. Rezultatul a fost o serie impresionantă de forme alcătuită din piese umane. Ca un puzzle s-au contopit și au demonstrat că limitele și regulile pe care le gândim pot fi demontate prin joc.
Pe tot parcursul spectacolului, dansatorii au emanat bucuria copiilor care s-au reunit și se joacă nestingheriți și neîngrădiți de nimeni și nimic. Sincronele și mișcările dificile au fost foarte naturale, dând impresia că pentru dansatori performance-ul este ușor ca mersul pe bicicletă. Zâmbetele și conexiunea privirilor au arătat unitatea întregii echipe.
Un lucru care m-a surprins la cei trei a fost forța lor fizică. În anumite momente ale spectacolului, Roberto Provenzano a susținut în aer corpurile celor două performere, le-a ridicat pe umeri și le-a învârtit de parcă totul ar fi fost foarte simplu de executat. El a fost ridicat și purtat pe umeri, la rândul său, de către Nora Baylach și Roser Lopez Espinosa, toți testându-și limitele.
Pe lângă dinamism, tehnică, sincron și colaborare, a fost prezent și umorul. Originari din Spania, dansatorii au rostit replici în limba română spre amuzamentul publicului. În timpul unui număr de contorsionism în care corpurile celor două performere au fost „înnodate”, Roberto Provenzano le-a privit contrariat întrebându-le „Ce faceți?”. A încercat apoi să le separe în timp ce striga: „Hai sus!”, cuvinte ce ne amintesc de un celebru clip românesc.
Coloana sonoră ne-a adus mai aproape de natură. Am auzit foșnetul frunzelor, apa care susură printre pietre și adierea vântului. Acestea au alternat cu momente de liniște în care se auzeau doar pașii de pe scenă și cu ritmuri vesele de tobe.
La sfârșit, fumul se lasă greu peste scenă, iar luminile roșii anunță lăsarea serii. Cei trei copii dispar într-un nor de fum, mergând acasă să își încarce bateriile pentru o nouă zi plină de jocuri, de idei și de noi provocări.
Echipa artistică: concept și coregrafie: Roser Lopez Espinosa| distribuție: Nora Baylach, Roberto Provenzano, Roser Lopez Espinosa| creat în colaborare cu: Diego Sinniger de Salas, Sol Vasquez, Ines Massoni| musică originală: Ilia Mayeer| contribuție muzicală: Mark Drillich| light design: Katinka Marac, Joana Serra, Sergio Roca Saiz| costume: Lloon Albert, Roser Lopez Espinosa.
Foto: Lorena Dumitrașcu/Light Stories
