Deși la început visa să fie profesoară universitară, pe parcurs și-a dat seama care e locul ei. După ce a terminat liceul, s-a înscris la facultatea de filosofie, perioadă în care a obținut și primul ei job, ca librar la Cărturești Timișoara. „A fost o provocare foarte mare pentru mine, pentru că au fost două lucruri mari concomitent, la câteva zile distanță”.
Isabella Andra Crețan iubește mediul în care lucrează, pentru că e dinamic și îi place lumea cărților. „Nu doar că-mi plăcea să citesc, dar îmi plăcea să descopăr, îmi plăcea că aveam toată libertatea să fac rafturi tematice sau să implementez mini-campanii în librărie”.
După finalizarea licenței și a unui an de pauză în care s-a dedicat mai mult învățatului, a decis să se înscrie la un program de masterat la Facultatea de Litere din Timișoara, la Literatură și cultură – un program mai complex, care îmbina literatura, filosofia, antropologia. „Căutam ceva interdisciplinar, pentru că nu am vrut să mă rup cu totul de filosofie, dar nici să renunț la job, adică să mă duc în alt oraș și să-mi caut altceva”.
În prezent este PR la Cărturești Timișoara și spune că e foarte diferită de cum credea că e acum câțiva ani. „Tot timpul aveam imaginea asta în minte despre mine, că sunt foarte timidă, și chiar sunt. Dacă mă pui de multe ori să vorbesc, mi-ar fi rușine. Într-un grup de oameni, dacă nu mă simt bine, n-o să vorbesc niciodată, sunt tot timpul retrasă, lumea poate mă crede arogantă. Dar când mă simt bine și când îmi place ce fac, sunt o persoană care vine cu foarte multe idei, îmi place să fac lucruri pentru ceilalți și să ies din zona mea de confort”.
Vorbesc cu tine atât din perspectiva organizatorului de evenimente, cât și din perspectiva participantului. În ceea ce privește jobul tău, ce tip de evenimente organizezi?
Cel mai des mă ocup de organizarea lansărilor de carte, cam 80% din agenda noastră este ocupată de lansări de carte. Când lucram la Mercy aveam și vernisaje foarte multe, pentru că spațiul ceainăriei permitea organizarea unor expoziții. Mai sunt evenimente mai mari, poate chiar de tip festival – deși nu l-aș numi festival, mă gândesc la Street Delivery, un eveniment de trei zile. Acolo am făcut aproape de toate: de la coordonarea proiectului, am ajutat inclusiv la scrierea lui, la idei pentru curatoriere, la legătura cu colegii sau cu artiștii. Și mai organizăm mici ateliere, sau întâlniri cu copii, cu cititori, nu atât de clasice, dar și ateliere interne pentru colegii mei.
Ce provocări ai întâlnit și cum le-ai depășit?
Provocări mi se pare că apar destul de des, unele la care nu mă gândeam. În ultimele trei luni am avut foarte mult de lansări de carte, uneori poate chiar trei-patru săptămânal, ceea ce e destul de mult. Au fost și câte două în fiecare zi. Dacă calculezi, 4 x 4 săptămâni, cam 16-18 pe lună. Apoi s-au suprapus diferite colaborări cu alte evenimente. După ce a fost Street Delivery, weekendul următor am fost parteneri cu cei de la Plai, unde am avut două jam sessions, am avut și două lansări de carte, deci ziua aia a fost foarte plină.
Lansările de carte, dacă se tot repetă, au cumva un șablon, sunt foarte ușor de gestionat: de la organizarea și comunicarea cu editurile sau cei care au venit cu propunerea de eveniment, până la ziua propriu-zisă, când te asiguri dacă cărțile sunt la raft, le expui corespunzător, te asiguri că afișul rulează pe plasme, pui scaunele și microfoanele. După ce ai trecut de etapa de comunicare, de multe ori omul cu care ești în ziua respectivă, față-în față pentru prima oară, nu e cel cu care ai discutat până atunci, și atunci lucrurile uneori pot fi dificile.
Legat de Street Delivery, acolo apar provocări și de altă natură. Anul acesta nu am știut până în ziua evenimentului dacă o să avem curent. Până la urmă am stat pe generator – oricine a organizat un eveniment știe că e destul de frustrant să fii cu un generator în parc, mai ales când militezi pentru spații verzi și să salvezi planeta. Sunt niște lucruri pe care nu ai cum să le rezolvi altfel, oricât de mult te-ai strădui.
Și în afara job-ului, la ce evenimente îți place să participi?
Cel mai mult îmi place să merg la film când am ocazia, în special la Cinema Victoria. Și acum că s-a redeschis Timiș, mi-a plăcut foarte mult să merg la proiecțiile de la Les Films de Cannes. La vernisaje, îmi place când e chiar ziua evenimentului, tot timpul citesc toate descrierile, am răbdare așa să stau, să văd despre ce-i vorba. Și la lansări de carte recunosc că merg mai rar, asta pentru că de obicei se suprapun cu cele din librăria noastră. Și sigur, concerte, sunt mare fan al muzicii, și concerte din oraș, sau și din afara orașului, dacă e o formație mare care mă interesează, nu ratez ocazia.
Ai câteva recomandări?
De la începutul anului și până acum am participat la numeroase evenimente, foarte multe mi-au plăcut și multe m-au atins, nelăsându-mă să uit de șansa extraordinară de a fi aici, în acest an, dar și de a putea vedea cum iau formă cele mai bune dintre lucrurile care ni se pot întâmpla într-o viață de om: întâlnirea cu celălalt. Totuși, asemenea personajului lui Kôji Yakusho, din ultimul film semnat Wim Wenders, am adoptat, fără să vreau, timpul prezent; el spunea „Data viitoare e data viitoare. Acum e acum”, iar așa, și eu, am început să mă bucur de evenimente într-un timp (foarte) prezent, departe de trecut și viitor. Spun asta și fiindcă uneori trăiesc foarte intens momentul artistic și-l las să decanteze, ca mai apoi parcă să uit ce s-a întâmplat, și să mă regăsesc, peste zile, săptămâni sau luni, gândindu-mă la diferitele concerte, spectacole, jocuri de lumini și replici.
Astfel, aș zice că în topul participărilor mele preferate – și nu topul evenimentelor! – se numără JazzX, pentru puterea de a strânge laolaltă o comunitate atât de diversă; expoziția „Diferite grade de libertate”, curatoriată de Diana Marincu și expusă la început de an la Kunsthalle Bega, pentru că m-a făcut să tot revin; proiecțiile din seria Timișoara. Harta secretă; serile de vară de la Muzeul Apei; cele trei zile de celebrare a orașului pe Bega & Simultan Festival, ca să nu uit totuși de ,,oscilațiile” anxietății și de cât de mici suntem în această lume. Ah, și bineînțeles, întâlnirea cu Pascal Bruckner, unul dintre scriitorii mei preferați, despre care am și scris puțin în lucrarea de disertație.
Din punct de vedere personal, cam cum evaluezi evenimentele la care ai participat în contextul Capitalei Culturale?
Cele mai multe mi se pare că sunt foarte bine realizate. Simt că am o relație destul de apropiată cu foarte mulți dintre organizatori și atunci tot timpul mă gândesc și la efortul lor din spate. Nu mai pot să zic „ce fain că am ajuns la un eveniment!”, ci mereu spun „Doamne, cât efort au depus oamenii ăștia ca să iasă totul bine!” Fără să vreau, mintea mea merge în direcția aia și atunci, nu că nu mă bucur, dar mă gândesc cât s-au străduit sau ce au însemnat toată treaba asta. Și cele la care am mers, deși sunt foarte mulți cârcotași, mi se pare că au avut mult public. Nu-mi amintesc să fi fost la un eveniment, chiar și cele mici, de tip atelier, la care să fie mai puțin de 20-30 de persoane. Chiar mi se pare că arată bine, se văd bine.
Există subiecte care ai vrea să fie mai mult abordate în cadrul evenimentului culturale?
În afara lansărilor de carte și de Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), nu sunt suficiente evenimente în zona de carte. Faci un târg de carte pe an, mă gândesc la Bookfest sau Gaudeamus și ai după un festival de literatură, mai era și Festivalul de Poezie, tot nu sunt suficiente. Acum e un urcuș foarte mare în zona de poezie, mă gândesc la cei de la Comuna 30, de exemplu, dar sunt mult mai puține decât cele din alte domenii artistice.
Și cum crezi că va arăta anul următorul din punct de vedere cultural?
Mă tot gândesc. Sper să se întâmple, dacă nu la fel de multe lucruri, măcar să existe în continuare linii de finanțare care să ofere proiecte pe câteva luni. Pentru că după o să intrăm într-o depresie. Cred că oricât de greu ne-a fost, fie ca participanți, să ajungem în toate locurile, fie ca organizatori, sau pur și simplu ca spectatori, o să simțim un gol, un vid. O să fie foarte ciudat, nu o să ai cu ce să îl umpli, nu o să poți sta acasă, nu o să poți să te plimbi prin orașul gol, o să ai nevoie de ceva. Și chiar sper din suflet ca toată lumea care s-a implicat sub orice formă, să mai păstreze puțină energie, să mai organizeze ceva, fie cât de mic, doar să știm că ne mai vedem de câteva ori pe lună undeva.
Mă gândesc că acum toată lumea e spre burnout. Chiar dacă acceptăm sau nu acceptăm, discutăm sau nu discutăm despre asta, toată lumea produce foarte mult sau poate și consumă la fel de mult, depinde de situație.
Da, și mie. Deși sunt conștientă de faptul că foarte mulți operatori culturali, cum ziceai și tu, sunt aproape în burnout, sper din suflet să existe niște resurse interne astfel încât să-l depășească. Nu cred într-o vacanță din care să te întorci cu forțe proaspete, e clar că odată ce ești epuizat sau ai dat tot ce ai avut din tine, n-ai cum să mai… Dar să apelezi la altceva și să reușești să mai generezi lucruri valoroase în continuare. Chiar nu vreau să-mi imaginez așa, după tot boomul din 2023, o Timișoară așa… goală.
Ce oameni te inspiră?
Îmi place foarte mult echipa de la… aș fi zis Cinema Victoria, dar acum Cinema Victoria și Cinema Timiș. Chiar le admir din tot sufletul pe Ioana Dragomirescu, pe Nicoleta Ciocov, pe Teodora Achim. Când le văd îmi vine să le iau în brațe de fiecare dată, să le pup, mi se pare extraordinar tot ce fac.
Echipele de la Plai, Ambasada, grupul lor. Sigur, despre ei poate am o părere subiectivă, pentru că avem o colaborare de lungă durată, dar când stau așa și fac un pas înapoi, îmi dau seama de tot efortul pe care-l fac și de faptul că au continuitate. Mi se pare un lucru foarte important, sunt foarte multe proiecte care sunt faine, dar poate nu reușesc să aibă continuitate.
Mai sunt câteva organizații pe care le urmăresc, Tribul Artistic, Contrasens, îmi plac și librăriile din oraș.
Ce urmează în perioada următoare?
E o perioadă destul de aglomerată, am avut foarte multe evenimente, dar și diferite parteneriate. Am participat la foarte multe târguri, festivaluri cu stand, am fost la Codru, am avut Street, am avut și acolo stand, am fost la Cinema Victoria. Am avut redeschiderea librăriei din Iulius Mall, care are și o parte de fandom, e o librărie mai mare, de aproape 900 mp.
Sperăm ca în noiembrie să redeschidem și librăria de pe Mercy, care e un proiect de suflet și pe care îl așteptăm de foarte mult timp. A însemnat foarte mult pentru noi, pentru echipele de acolo, colegii mei librari, dar și pentru comunitatea de cititori. Tot în noiembrie vom avea destul de multe lansări de carte, Săptămâna PSI, un eveniment deja recurent în librărie, o să avem și un vernisaj în Cărturești Operei – Trei săptămâni în Atlas de Marius Chivu, cu fotografiile lui de când a fost în ultimele călătorii.
Poate în decembrie ne mai liniștim, dar nu știu ce să zic dacă e așa. Probabil că o dată cu Mercy mă gândesc că vom avea și mai multe solicitări de evenimente. Acolo vom păstra ideea de expoziții, vor fi mult mai dese. Mie mi-ar plăcea să organizăm evenimente, dacă nu în paralel, măcar în ambele spații și în alternanță.
Foto: arhiva personală
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.
