Livia Almășan s-a născut în București, unde locuiește de când era în clasa a VI-a. Între timp, a stat în Brad, Vâlcea și Timișoara. E reporter la AIVI Media Hub, o platformă cu voluntari de la 11 până la 70 de ani, unde scrie despre teatru și cinematografie.
„E o deschidere pentru mine – cu acea legitimație pot să vorbesc cu oameni cu care nu aș fi avut ocazia să vorbesc în mod normal, mai ales pentru că îmi doresc să fac o carieră în teatru”.
Titlul de Capitală Europeană a Culturii are o însemnătate anume pentru tine? Comparativ cu alte perioade în care ai stat în Timișoara, crezi că oferă mai multe orașul?
De când a câștigat Timișoara titlul de Capitală Europeană a Culturii, mi s-a imprimat pe retină acea grafică cu soarele. Vedeam inscripția peste tot – festivaluri, teatru, cafenele. Sunt foarte curioasă cum o să fie acest an, cum o să progreseze, pentru că s-au mândrit atât de mult, încât dacă nu o să iasă senzațional, degeaba!
Ce te interesează mai mult din domeniul cultural?
Eu vreau să fac regie, am început să citesc multă dramaturgie și chiar îmi place super tare. Mă duc des la Replika în București, e un centru educațional independent. Au teme cum ar fi diversitatea, identitatea sexuală, deșeuri și încălzirea globală, cum putem să reciclăm mai mult, să ne pese mai mult de tot ce e în jurul nostru.
Mi se pare foarte faină ideea, cred că avem nevoie de un astfel de teatru care să transmită și mesaje puternice și care să te pună să gândești la nivel micro, adică ce poți face tu. E bine să lucrăm și cu comunitatea.
La ce tip de evenimente participi cel mai des?
Merg des la spectacole de teatru și merg foarte mult și la cinematecă, acolo se dau filme de arhivă, îmi plac foarte mult. Am avut un vis, de doi ani îmi doresc să văd filme cu Marlene Dietrich și tocmai anul ce s-a terminat au avut cei de la Arhiva Activă, care sunt studenți la UNATC, un program cu Marlene Dietrich. M-am simțit foarte fain! Cinemateca Eforie din București este singura, dacă nu printre ultimele cinemateci unde mai sunt proiecții folosindu-se pelicula de 35 mm.
Ce ți-ar plăcea să vezi mai des sau să revezi în Timișoara?
Mie mi-au plăcut foarte mult filmele bănățene de la Ceau, Cinema! – conceptul în sine de a vorbi despre comunitatea de aici și problemele lor. Cred că avem nevoie de astfel de filme și o promovare mai mare a lor. Am impresia că nu este atât de mare interesul și asta e cam nasol. Ar fi un bine comunitar. Îmi plac mult și cei din trupa Auăleu, eu nu am ajuns la Scârț să-i văd în spațiul lor, acasă la ei, dar se par foarte faini, e o atmosferă foarte plăcută, ca între prieteni.
Ce subiecte ar trebui abordate mai des?
Eu nu știu foarte bine scena din Timișoara, adică doar ce mai văd pe social media. Nu am apucat să merg la foarte multe spectacole ca să simt cu adevărat ce se întâmplă. Am impresia că Teatrul Maghiar și cel German sunt mult peste Național. Pentru că Naționalul se proptește de clasici și rămâne acolo, idei mărețe, forme vechi. Avem nevoie și de forme noi.
Cum vezi Timișoara după acest an?
Cred că depinde de administrație. Mi se pare normal că dacă ai făcut niște progrese, să te ții de ele. Important e să aibă dorința de a continua aceste progrese – poate să aibă dorința de a organiza mai multe evenimente culturale. Eu compar cu Bucureștiul, unde în fiecare seară sunt constant câte trei spectacole la care să mă duc. Sper să fie și aici așa! Și să fie cu tâlc, să transmită un mesaj aceste multe spectacole și evenimente. Până la urmă despre asta vorbim când mergem la teatru sau la film, la un eveniment stradal.
Recomandă-ne un eveniment.
Am realizat că pe mine mă atrag mai mult festivalurile mai micuțe, micro, comunitare, pentru că tind să vorbească mai mult despre ele și sunt mai autentice, te regăsești mai mult în activitățile lor. Ceau, Cinema! mi s-a părut mai mult ca acasă. Foarte fain organizat, foarte faină lumea. M-am simțit super tare!
Cred că cel mai bun spectacol pe care l-am văzut anul trecut a fost Regele moare la TNB. Chiar acum scriu o retrospectivă pentru LiterNet și încep cu un paragraf despre ce impact a avut acest spectacol pentru mine. Mi-a deschis ochii, am stat trei zile să mă gândesc la el.
La cine să ne uităm?
Când eram în clasa a III-a și a IV-a și mergeam la teatru, pe mine m-a impresionat profund Ion Rizea. Poate să joace roluri importante, să fie și puternic, dar la fel de bine poate să fie și o paiață. Mi s-a părut extraordinar ce spectru larg are acest om!
De final:
Eu am speranța că managerii de teatre vor finanța proiecte care chiar sunt utile, să nu mai fie pe ochi frumoși și relații, statul să finanțeze mai mult cultura. Nu știm de ce au nevoie oamenii, dar clar au nevoie mai mult de cultură!
Trăiesc în București, unde lumea chiar merge la teatru, dar în alte orașe situația e cam drastică. Ar trebui să trezim oamenii de la cinema, de la teatru, să atragă și ei lumea, să se apropie mai mult de om. Poate prin promovare, evenimente, burse, cursuri. Impunerea în școli ar fi esențială, ar fi o idee să fie programe în școli, spectacole.
De la educație începe totul, de acolo începe cercul vicios. Cum mi-a spus Carmen Lidia Vidu într-un interviu, dacă nu începem de la școli, societatea va fi în continuare traumatică. Dacă nu începem să vindecăm traumele de acolo și să mergem pe un drum drept, vom trăi în aceeași lume mereu.
Fotografiile au fost realizate în zona centrală a orașului. Interviul cu Livia face parte din seria Tinerii lui 2023, o inițiativă Spații Noi prin care spun părerea tinerilor despre Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Dacă vrei să susții această serie, mă poți invita la cafea.
