„În momente ca acestea te simți blocat, mintea ta se blochează. Începi să te întrebi ce vei face? Unde vei merge? Îmi voi aminti mereu acel 24 februarie…”
Cea mai grea alegere
În dimineața zilei de 24 februarie 2022 Anna Brechko se pregătea pentru un eveniment special. Era ziua fiului ei, Dominic. Cu tortul aniversar pe care l-a făcut chiar ea, urmau să meargă la grădiniță, însă un telefon primit de la mama sa a schimbat întregul plan. „Mama mi-a spus că nu pot merge. Confuză, am întrebat-o de ce. Imediat am început să aud alarmele”, își amintește Anna. Și-a luat băiețelul și s-a urcat într-un autobuz plin cu femei și copii. Odată ce imaginile îi revin în minte, ochii i se umplu de lacrimi și vocea începe să-i tremure. Se scuză încet și spune că cel mai greu a fost să își părăsească părinții. „Nu știam ce se va întâmpla cu ei, dacă îi voi mai revedea sau nu”. Vorbele tatălui său au ghidat-o să facă alegerea: „trebuie să îți salvezi băiatul”. Avea un plan pe termen scurt, să plece pentru două săptămâni și să se întoarcă atunci când apele devin mai limpezi. Au trecut trei ani de atunci. Anna și fiul ei nu s-au mai întors în Ucraina. Între timp, temerile i s-au adeverit. Tatăl ei s-a stins, însă mama sa a venit în România pentru a trăi alături de ea și de Dominic.
Invazia rusească începută acum trei ani a făcut peste 6 milioane de ucraineni să își părăsească locuințele și să înceapă o nouă viață departe de locurile și oamenii pe care îi cunoșteau. Anna și Dominic au ajuns în România. Sunt doi dintre cei aproape 80.000 de refugiați aflați pe teritoriul țării noastre. Aici au găsit un loc în care se simt în siguranță. La Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale au primit sprijinul de care au avut nevoie, atât pentru a depăși traumele provocate de război, cât și pentru a se integra în Timișoara, locul pe care îl numesc acum acasă.
Din martie 2023 Anna a intrat în echipa ONG-ului în calitate de mediator intercultural. „Eu sunt arhitectă. Ador atelierele de creație. Prin aceste lucruri mi-am dorit să-i ajut pe semenii mei pentru că știu prin ce au trecut. Cu aproape doi ani în urmă am aplicat pentru acest job. Eu am ales LOGS și LOGS m-a ales pe mine”, spune femeia.
„Povestea noastră începe cu o oală de ceai și cu niște biscuiți și gem de la mama mea de acasă”
În anul 2020 Flavius Ilioni înființează Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale care luptă pentru integrarea în societate a imigranților, refugiaților din zone de război și a persoanelor ce au căzut pradă traficanților. Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, ONG-ul s-a concentrat pe oamenii care au lăsat totul în urmă și au plecat pentru a-și salva viețile. Aceștia au beneficiat de consiliere socială, acces la educație și piața muncii, ajutor medical, activități interculturale, terapie și activități comunitare la Casa LOGS. În cei aproape cinci ani de activitate, asociația a demarat și acțiuni de strângere de fonduri pentru copii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale, dar și pentru protecția animalelor.
Primele activități ale Grupului de Inițiative Sociale LOGS au început încă din anul 2019. Câțiva voluntari din județele Timiș și Arad și-au pus aptitudinile de consiliere socială și psihologică, migrație, educație și formare și prevenirea traficului de persoane, au făcut grafică pe teme sociale în social media și expoziții în slujba comunităților vulnerabile. Primul proiect pe care l-au realizat a fost un club pentru copii. Flavius și Simona Loga, fosta sa soție, și-au dorit să aducă un strop de culoare în viața copiilor dintr-o comună de lângă Timișoara. Așa a apărut Kids Club Giarmata. Aici peste 20 de copii își cultivă abilitățile prin ateliere creative și educative, dar și spiritul de aventură în tabere și căutări de comori. „Am avut și o motivație personală atunci când am creat acest club. Pe lângă copiii din localitate, participau și ai noștri, proaspăt mutați în Giarmata”, spune Flavius.
După apariția ONG-ului, în 2021 au început să intre în România primele valuri de migranți din Afganistan, Siria și Irak, în plină pandemie de coronavirus. „Povestea noastră începe cumva cu o oală de ceai și cu niște biscuiți și gem de la mama mea de acasă”, își amintește Flavius. Într-o noapte a aflat că niște băieți refugiați dormeau în fața centrului de azil din Timișoara. Nu puteau intra pentru că veniseră din Serbia, iar legea îi obliga să se autocarantineze. Cu declarația pe propria răspundere în mână le-a dus acelor băieți un ceai cald și ceva să le astâmpere foamea. În acea vreme, LOGS avea sediul într-un apartament cu două camere din Timișoara. Aici, migranții puteau face un duș cald, primeau haine de schimb și mâncare donate de oameni și de Banca pentru Alimente. Tot aici le erau tratate rănile de către medicii voluntari: „Era foarte greu să ajungem la spital cu ei pentru că mulți nu voiau să meargă. Erau ilegal în țară, erau pe fugă și aveau tot felul de probleme, râie, în cea mai mare parte a cazurilor”, spune Rebeca Dorloti, manager financiar la LOGS.
După doi ani în care au reușit să gestioneze problema migranților în Timișoara, ONG-ul a fost pregătit să se confrunte în 2022 cu o provocare mult mai mare, criza refugiaților din Ucraina.
Dedicați pentru refugiați
24 februarie 2022 a picat într-o joi, o joi cum nu mai fusese alta. În jurul orei 4 dimineața trupele rusești au început să intre pe teritoriul Ucrainei. În aceeași zi, ca să se salveze, oamenii au pornit pe jos sau cu mașina spre punctele de trecere ale frontierei cu țara noastră. Războiul începuse și nimeni nu putea să prevadă care va fi soarta țării sau a celor care au reușit să fugă din calea armelor. Sâmbătă, la Timișoara s-a format o celulă de criză, inițiată de primarul Dominic Fritz. ONG-uri, biserici, voluntari și-au pus laolaltă resursele și și-au unit forțele pentru un scop comun: să își ajute semenii. Flavius Ilioni era deja obișnuit să interacționeze cu cei veniți din zone de conflict. „Eu lucram de 8 ani de zile ca și coordonator pentru un ONG național pe partea de migrație”. De aceea a fost desemnat să coordoneze răspunsul orașului pentru refugiații ce urmau să vină din Ucraina. „Am încercat să creăm un mecanism care să funcționeze foarte bine pentru ca oamenii aceștia să fie asistați din primul moment. E ceea ce profesioniștii numesc One Stop Shop Assistance, adică să oferi cât mai multe tipuri de servicii într-un singur loc”, povestește Flavius Ilioni.
În 4 martie, adică la zece zile de la începerea războiului, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DAS) a deschis un centru de suport pentru Ucraina ce funcționa non-stop, coordonat de LOGS. A urmat înființarea unui call center pentru preluarea refugiaților și a platformei online timisoarapentruucraina.ro. Aici, oamenii se înscriau cu ce puteau oferi: cazare, ajutoare materiale sau voluntariat. În 10 martie au început să ajungă cu trenul la Timișoara primii refugiați ucraineni. Pe lângă cazare și ajutor material din donații, oamenii veniți din calea războiului au primit tichete sociale cu care au putut cumpăra alimente, haine, medicamente sau alte lucruri necesare.
„După două-trei luni de prezență non-stop în centrul de suport, ne-am dat seama că oamenii nu pleacă. În momentul în care am văzut că nevoile refugiaților rămân pe termen lung, atunci noi am gândit rapid o strategie prin care diversificăm serviciile. Oamenii aveau nevoie de terapie, de consiliere, copiii aveau nevoie de înscriere la școală, de after school, aveau nevoie de activități, aveau nevoie să nu rămână într-un loc în care să simtă anxietate, presiune, dezrădăcinare”, spune Flavius.
La început, câțiva oameni făceau voluntariat pentru copii și persoane vulnerabile. După aproximativ doi ani de la înființare, s-au alăturat echipei LOGS psihologi, mediatori interculturali, asistenți sociali, traineri și manageri de proiecte. Douăzeci și patru de angajați munceau pentru ca refugiații să primească șansa la o viață trăită în siguranță în Timișoara, unde se află aproape 800 de ucraineni. În prezent, din cauza unor dificultăți financiare, echipa s-a înjumătățit.
Doar 11 persoane se ocupă acum de nevoile oamenilor pe care războiul i-a forțat să renunțe la viața pe care o aveau și să o ia de la zero.
Două steaguri, o singură comunitate
În cei cinci ani de existență, ONG-ul și-a schimbat sediul de trei ori. Atunci când apartamentul a devenit neîncăpător, s-a deschis prima casă LOGS. Când chiria a devenit prea scumpă, au fost nevoiți să se mute din nou. I-am găsit pe strada Țebea din Timișoara, după un gard cu ușa albastră, într-o curte în care indiciile îmi arătau clar că acolo trebuie să fie copii. Un coș de baschet, bănci colorate, două containere modulare, dar primul lucru ce mi-a sărit în ochi au fost două steaguri arborate pe o clădire din spate. Intru în primul container. Canapele colorate, o masă mare rotundă în mijloc, desene, trei flori mai mari decât mine făcute din hârtie creponată, o bibliotecă cu multe cărți în limba ucraineană și miros de cafea. Ca în sufrageria cuiva.
De la un birou din spate mă întâmpină Daiana Iurescu, manager de proiect în cadrul LOGS. Am făcut împreună un mic tur în care mi-a povestit modul în care au ajuns în această locație, o fostă grădiniță. Ne îndreptăm spre clădirea unde fluturau steagul României și cel al Ucrainei. Primul lucru pe care îl văd? Tot ceea ce îmi spusese Daiana așezat pe un perete alb. În câteva rame foto apare o clădire dărăpănată pe care vegetația a început să-și facă de cap, geamuri și uși scorojite, camere cu mobilier distrus și o armată de oameni care munceau. Angajați și voluntari au dat un sens locului care părea abandonat de multă vreme.
Câțiva tineri intră și ei pe ușa cea albastră. Nu vorbesc română. Ne salută cu o energie debordantă și vin să facem cunoștință. „Sunt voluntarii de la Ofensiva Tinerilor din Arad. Este o asociație care aduce mulți tineri prin programul European Solidarity Corps. Au venit azi să îi ajute pe copii la teme în programul nostru de after school”, îmi explică Daiana.
De ce au nevoie de after school copiii din Ucraina? Anul trecut învățau în școlile din județ peste 130 de copii, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Pentru a-i ajuta, unitățile de învățământ le-au dat copiilor dicționare, broșuri și materiale didactice traduse în română- ucraineană – engleză. Cu toate acestea, lecțiile predate și temele erau în română, ceea ce era dificil pentru un copil care vine dintr-o țară străină și nu cunoaște deloc această limbă. Flavius spune că a existat în Timișoara un after school al unei alte organizații pentru copii refugiați, dar s-a închis din lipsă de resurse. „De câteva zile am început un program de after school pilot de două luni să testăm minusuri și plusuri, dacă noi putem acoperi nevoia asta la casa LOGS. În fiecare zi, de la 13.00 la 17.00, 15 copii primesc ajutor la teme și fac activități educaționale.”
Intru alături de voluntari într-o cameră cu rafturi, jucării și suporturi cu creioane colorate pregătite deja pe mese. Pe tabla de scris erau expuse câteva opere de artă făcute de cei mici. Rând pe rând, după ora 13.00 ajung și copiii. Începe o sesiune de cunoaștere. Cu toții poartă în piept ecusoane pe care și-au scris numele cu litere de tipar. Anna și Lavinia îi vor asista la teme, după ce jocurile se încheie.
„Șapte ori zero este zero”, spune un băiețel îmbrăcat într-un hanorac roșu. Ilia are 9 ani, este în clasa a 2-a și îi place matematica. Este în Timișoara de aproape doi ani și a învățat repede limba română. Deși e beneficiar, muncește ca un mediator intercultural. Le traduce celorlalți copii cuvinte din română în ucraineană și invers.
Lavinia este studentă la master în asistență socială. Intră în sala de clasă din casa LOGS, unde are rolul de profesor. Îi salută pe copii cu clasicul „bună ziua” și îi ajută să își pună hainele în cuierul de lângă ușă. Astăzi le-a pregătit o fișă specială. Cu toții trebuie să completeze câteva propoziții despre cine sunt ei și ce le place lor cel mai mult să facă. Pentru ca toată lumea să înțeleagă ce are de făcut, vine cu exemplul: „Sunt o persoană… minunată.” O fetiță îmbrăcată într-o pereche de blugi și cu un hijab roz pe cap trage o concluzie: „Cu toții suntem persoane minunate”.
O lecție de bunătate ucraineană
Pe lângă școală, copiii refugiaților ucraineni au parte și de activități care să le dezvolte spiritul creativ. În curtea casei LOGS, Olexandr, un bărbat înalt, trecut de 50 de ani, meșterește de zor la un dulap. Bormașină și ciocan, cuie, concentrare. Îl pregătește pentru un atelier de abilități practice unde copiii vor avea ocazia să contribuie la asamblarea lui. Sufrageria în care credeam că am intrat se transformă într-un atelier de lucru în toată regula. Pe masa rotundă nu mai sunt cești de ceai sau de cafea, e plină de unelte. Câțiva băieți și o fată șlefuiesc lemnul, atent, sub îndrumările lui Olexandr. Cei mai mari au putut să învețe cum se folosește o bormașină. După cele 20 de minute de muncă, toată lumea este mulțumită. Rezultatul? Un dulăpior de pantofi de toată frumusețea. Îl vor duce lângă sala de clasă, unde copiii își vor așeza papucii de acum înainte.
Oleksandr Moroz ducea o viață liniștită în orașul Dnipro din Ucraina. Lucra în domeniul construcțiilor și avea o mică afacere. Odată cu începerea războiului a lăsat totul în urmă, și-a luat fiul și soția și a venit în România. A fost beneficiar la LOGS, iar mai apoi s-a întors pentru a-i ajuta la rândul său, pe alții. L-am întrebat cum anume l-a ajutat ONG-ul. Pe lângă bani și mâncare, oamenii de aici i-au oferit ceva mult mai de preț: „LOGS te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine. Acesta e cel mai bun ajutor pentru oameni.” Sasha, așa cum îi spun cei de aici, speră ca într-o bună zi să se poată întoarce în Ucraina, la prietenii și la rudele sale.
Refugiată de două ori
Un alt exemplu de beneficiar care a rămas la LOGS pentru a-i ajuta la rândul său pe refugiați este Sara Ghayada. De origine ucraineano-palestiniană, a plecat în 2022 din Lugansk împreună cu familia sa spre cea de-a doua ei casă, Palestina. În 2023, după izbucnirea războiului dintre Israel și Palestina, au fost nevoiți să plece din nou, iar alegerea lor a fost să vină în România. Dar nu și-au găsit liniștea nici aici. Ea împreună cu mama sa și cei patru frați au fost victimele violenței domestice. „Am sunat-o pe Irina care lucra la Salvați Copiii, iar ea l-a sunat pe Flavius. În unele dăți a intervenit și poliția”. Trauma războiului și cea a violenței au fost doi munți pe care Sara a fost nevoită să-i escaladeze. Cu toate acestea, tânăra de 21 de ani îmbrăcată într-un hanorac mov, cu părul blond prins la spate, are tot timpul zâmbetul pe buze. După ce au primit ajutor pentru a-și găsi o locuință sigură în care să stea împreună cu mama sa și frații ei, Sara a început sa studieze. Are o diplomă în producție media și învață limba română. Cunoaște, de asemenea, araba, rusa, ucraineana și engleza. De anul trecut, din luna septembrie, lucrează la LOGS unde susține ateliere pentru copii și este mediator cultural. „Rolul meu este să aduc ceva nou la LOGS. Gătim împreună. Facem tiramisu, clătite, lucru manual, genul de activități care aduc oamenii împreună”, spune tânăra.
Am asistat și eu la unul dintre atelierele Sarei dedicat zilei de Valentine’s Day. Ne întoarcem în sala de clasă de unde se aud piesele lui Taylor Swift. Aici copiii au început deja să decupeze inimioare colorate și să le lipească pe un coif verde din hârtie glasată.
Departamentul problemă-soluție
Alex e asistent social la Casa LOGS din 2022, iar de anul acesta i s-a alăturat și Alexandra, în practică. Ei fac partea birocratică, un dosar ce avea cândva patru foi și stabilesc ce nevoi de bază are fiecare refugiat. Cele mai întâlnite probleme pe care trebuie să le rezolve sunt să le găsească un loc de muncă, apoi e bariera lingvistică și înscrierea copiilor la școală.
Alex s-a ocupat de CV-uri și de scrisorile de prezentare pe care le-a făcut în limba română. Asociația colaborează cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. El spune că a primit și multe astfel de răspunsuri: „Dacă nu vorbesc română, nu-i putem ajuta.” Din cei aproape 600 de refugiați înregistrați la AJOFM Timiș, peste 200 au primit ajutor pentru integrarea pe piața muncii prin intermediul LOGS. Pe lângă CV-uri, asistenții sociali completează formulare și procesează date pentru înscrierea la școală a copiilor ucraineni. „Avem un parteneriat cu Inspectoratul Școlar prin care noi le trimitem documentele și după aceea ei se ocupă mai departe de înregistrare.”
Asistenții sociali stabilesc pe baza raportului dacă oamenii au nevoie de un program de terapie. „Fac sesiuni unu la unu, pentru că sunt persoane care au traume și suferă de anxietate din cauza războiului”, spune Alexandra. Pe lângă suport emoțional, pot primi și un ajutor cu alimente de bază. Primăria Timișoarei oferă o subvenție lunară de 40.000 de lei. Banii sunt folosiți pentru 40 de astfel de pachete, dar și pentru acoperirea unei părți din costurile ONG-ului.
Pe minus
Dacă locurile de muncă reprezintă o nevoie de bază pentru refugiații tineri, pentru cei în vârstă lucrurile stau diferit. Anna Brechko organizează în fiecare săptămână clubul seniorilor. Aici a observat faptul că ei se simt din ce în ce mai singuri. „Cred că sunt bătrâni deja, că nimeni nu îi dorește în preajmă. Eu le spun că nu este adevărat, copiii și nepoții lor au nevoie de ei.” Pentru a alunga astfel de sentimente, Anna și vârstnicii fac plimbări în aer liber, activități creative sau seri tematice. „Odată am organizat o seară în care seniorii români și cei ucraineni au gătit ceea ce le place să mănânce și au împărtășit tradiții culinare din țările lor.”
Bătrânii nu vin doar pentru a spune cuiva ce au pe suflet, ci și pentru pachetele cu alimente pe care le primesc la LOGS. Cu pensii mici și mai puțini bani din partea statului, vârstnicii refugiați nu își mai permit să trăiască în țara noastră. Refugiații ucraineni pot primi ajutor pentru cazare timp de numai 3 luni consecutive, în valoare de 750 de lei pentru o singură persoană și 2.000 de lei pentru o familie, conform Ordonanței de Urgență 96/2024.
Lipsurile financiare le resimt și ONG-urile. Cu banii pe terminate, Flavius a fost nevoit să facă o alegere. „Pentru mine cea mai dificilă alegere de management și de viziune a fost partea în care a trebuit să renunțăm la oameni. A trebuit să le spunem că ne pare rău, nu putem să continuăm pentru că nu avem un venit pentru voi și i-am invitat să rămână voluntari. Unii au rămas, unii nu.” Acela a fost momentul în care din cei 24 de angajați, 14 au fost nevoiți să părăsească echipa LOGS. Cu toate acestea, el spune că nicio provocare nu i-a împiedicat să își îndeplinească misiunea. Cu oameni mai puțini și resurse limitate, nu au putut să le ofere ucrainenilor bani pentru alimente sau îmbrăcăminte, dar au continuat să le fie alături prin sesiuni de consiliere psihologică și să îi îndrume să își rezolve problemele cu care se confruntau.
Unele minusuri au început să apară și la capitolele empatie și toleranță față de ucraineni. Dacă la începutul războiului oamenii au donat haine, alimente și au făcut voluntariat pentru refugiați, după trei ani lucrurile au început să se schimbe. „Imediat după război foarte multă lumea a donat bani. Acum cred că s-a cam dus valul de ajutor pentru refugiații ucraineni. Lumea crede că ei nu mai au nevoie de sprijin și se întreabă cât îi mai ajutăm”, spune Daiana Iurescu. Anul trecut a avut loc „Marșul Tăcut pentru Ucraina”, organizat de LOGS și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. În timpul evenimentului ce marca doi ani de la începutul războiului, câteva persoane au început să strige: „Mergeți acasă!”, „Nu-i vrem aici!”, „Vrem să plece acasă, avem și noi problemele noastre. Pe noi cine ne ajută?”, își amintește Daiana.
Mesaje asemănătoare sunt și la postările de pe rețelele de socializare ale ONG-ului. Printre comentariile care susțin inițiativele LOGS sunt și mesaje de nemulțumire legate de mașinile pe care le conduc refugiații, de ajutorul pe care aceștia îl primesc de la stat, dar mai ales despre alocațiile copiilor ucraineni. Ca să oprească răspândirea informațiilor false, LOGS lansat o campanie în mediul online. Prin intermediul ei explică de ce acești oameni au nevoie în continuare de ajutor, care sunt sumele reale pe care le primesc de la stat și ce condiții trebuie să îndeplinească pentru ele. Într-un videoclip postat pe Facebook, Flavius Ilioni demontează mitul alocațiilor în valoare de 3.700 de lei, informație falsă ce a stârnit un val de ură față de ucraineni. Cu toate acestea, Daiana Iurescu spune că încă mai sunt persoane care vin cu drag să facă activități cu copiii din Ucraina sau să ajute ONG-ul la organizarea evenimentelor mari.
Direcții noi, același scop
În următorii 5 ani, Flavius spune că și-ar dori ca ONG-ul să ajute și alte comunități de străini care trăiesc în Timișoara, nu doar pe cea ucraineană. Primul pas în acest sens a fost făcut o dată cu organizarea unei seri arabe la Casa LOGS. Douăzeci de persoane din Siria, Irak și Sudan au gătit mâncăruri tradiționale din țările lor și au discutat despre procesul de integrare în România.
Invitat la West City Radio, Flavius Ilioni a anunțat implicarea LOGS într-o campanie de informare pentru muncitorii non-europeni, alături de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Direcția de Asistență Socială Timiș și Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș. Flavius spune că oamenii își vor cunoaște mai bine drepturile și obligațiile. În acest fel, abuzurile față de muncitorii străini non-europeni se pot reduce considerabil.
Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale va organiza în continuare și activități de strângere de fonduri prin cea de-a V-a ediție a evenimentului Giarmata în Mișcare, tabere pentru copii și adulți la CASA LOGS din localitatea Lăpușnic, evenimente pentru copii la Kids Club Giarmata și festivaluri pentru incluziunea socială a comunităților vulnerabile.
Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru Jurnalism despre Filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România
Editor: Andreea Archip
