Născut în vestul Austriei, la granița cu Elveția, într-o zonă foarte bogată, Marc Illich s-a mutat după terminarea școlii la Viena, unde a luat prima dată contactul cu teatrul. A început cu teatrul studențesc STUTHE, urmând ansamblul de improvizație Quintessenz și grupul independent Studio Null Sieben, înainte de a absolvi Academia de Teatru Elfriede Ott în 2021.
După cei 15 ani petrecuți acolo, a simțit că e momentul să schimbe peisajul, așa că s-a mutat în Timișoara, iar în prezent este actor la Teatrul German de Stat din oraș. Aici a apărut în spectacolele Livada de Vișini (regia: Volker Schmidt), Cartea Junglei (regia: Răzvan Mazilu), Visul unei nopți de vară (regia: Kristóf Szabó), Crăiasa Zăpezii (regia: László Béres) și în rolul principal din Tschick. De ce am furat mașina (regia: Irisz Kovacs).
Spune despre el că este o persoană foarte ambivalentă, fiind primul lucru care i-a venit în minte când l-am rugat să se descrie.

Ai făcut facultatea de teatru la Viena?
Da, dar abia la 28 de ani. Am început să fac teatru pe la 20 și ceva de ani, după ce m-am mutat la Viena. Dar companiile cu care am lucrat erau de teatru de amatori sau semi-amatori și am făcut mai ales teatru de improvizație. Am studiat lingvistică, am făcut slavă, filologie, dar nu am terminat niciuna dintre ele. Am lucrat și ca însoțitor de bord timp de 3 ani.
Dar nu mă simțeam fericit. Așa că la 28 de ani am simțit că trebuie să merg la o școală de teatru. Pentru că dacă nu, va fi prea târziu. Și apoi asta am făcut.

Și cum ai ajuns la teatrul din Timișoara?
După ce am terminat facultatea de teatru, aveam deja câteva roluri în actorie la Viena. Dar lucram independent, aveam câte un proiect pe 3 luni, primeam banii pentru acea perioadă de timp, apoi lucram la următorul. Și a fost foarte greu să trăiesc așa, deși lucram mereu. Chiar și în timpul coronavirusului. Am simțit că este foarte nesigur.
Și am aplicat la 60 de teatre din toată zona vorbitoare de germană, dar și la Timișoara. Pentru că știam că există un teatru german. Mi s-a părut foarte interesant. Iar cei de la teatrul de aici au fost singurii care m-au invitat la o audiție. Am fost doar foarte norocos.
M-am gândit că voi veni aici pentru o audiție, o zi, în timp ce făceam un spectacol la Viena. Și nu știu, când am venit, m-am simțit foarte bine și foarte binevenit. Mi-am spus că dacă mă iau, voi veni aici. Mă plimbam prin oraș, într-un loc în care nu mai fusesem niciodată și m-am gândit că ar fi grozav să trăiesc aici câțiva ani.
Cred că așa sunt și eu. Îmi plac foarte mult schimbările. Îmi plac schimbările drastice. Și uneori este bine să faci ceva complet diferit și să te muți într-un loc complet nou.
Livada de vișini | 📸 Ovidiu Zimcea | TGST
Ai venit cu puțin timp înainte de deschiderea Capitalei Europene a Culturii, într-un oraș plin de evenimente.
Am venit cu puțin înainte, în septembrie anul trecut. La început a fost această anticipare, această pregătire și, în plus, Teatrul German sărbătorea cea de-a 70-a aniversare. Așa că știam că va fi un an important.
În afară de producțiile în care ești implicat, ai reușit să vezi și alte evenimente, să participi la alte proiecte?
Am vrut să particip la un proiect, dar după primele repetiții mi-am dat seama că nu voi putea, pentru că nu am suficient timp.
Am văzut niște lucruri foarte frumoase în oraș, deși cred că am ratat evenimentele uriașe, precum spectacolul cu John Malkovich. Dar am fost la Castellucci. Am ratat pentru că repetam.
Cel mai frumos spectacol pe care l-am văzut a fost în cadrul TESZT, Relic, de Euripides Laskaridis, un artist grec. A fost absolut uimitor! Tot în cadrul TESZT, dar anul trecut, am văzut May B, de Compagnie Maguy Marin, o companie franceză de teatru-dans. Și a fost, într-adevăr, unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut în viața mea.

Producții din Timișoara ai văzut? De la Teatrul Maghiar sau Național, poate?
De la Teatrul Național am văzut un singur spectacol, pentru că și regizorul locuiește în Austria și îi știu numele – Copii Nopții, de Alexandru Weinberger-Bara. Cred că e singurul.
Iar la Teatrul Maghiar am văzut mai multe spectacole, dintre care cel mai mult mi-a plăcut Păsările, de Kokan Mladenović.
Dar poate este o problemă și pentru că spectacolele sunt doar în română.
Am auzit că uneori au supratitrări. Acest spectacol însă nu a avut. Dar vreau să spun că acum, după un an, româna mea este, aș zice, ok. Uneori pot să urmăresc și să înțeleg. Am văzut câteva spectacole în română pe care le-am putut urmări. Dar unele au fost destul de grele. Am văzut, de exemplu, Familia Cenci, de Silviu Purcărete, la Gala Uniter de la Timișoara. Și Seaside Stories de Radu Afrim, care a fost tot în română. Cumva, a fost ok de urmărit.

În comparație cu Viena, cum sunt spectacolele, temele, subiectele?
Simt că există o diferență, dar nu sunt chiar sigur cum ar trebui să o descriu. Consider că teatrul din zona vorbitoare de germană este foarte concentrat pe text și pe partea intelectuală. Ca spectator, am adesea sentimentul că trebuie să mă gândesc mult când mă uit la spectacol.
Spectacolele pe care le-am văzut în România sunt ceva mai organice, în sensul că nu te obligă să faci o muncă intelectuală. Îl urmărești și îl înțelegi. Și în teatrul românesc este mult mai multă fizicitate după părerea mea.
Dragonul | 📸 Ovidiu Zimcea | TGST
Ai jucat și în alte orașe din România. Cum ți s-a părut publicul românesc?
Cred că singurul spectacol pe care l-am prezentat și în alte orașe cu mine a fost Tschick. Reacțiile au fost foarte diferite. Nu știu dacă asta depinde de oraș sau de felul în care am jucat.
Am fost foarte surprins că atunci când am jucat Tschick acum în FNT, la București, pentru mine a fost cea mai bună reprezentație a spectacolului pe care am avut-o vreodată. Și, de asemenea, publicul a avut reacții atât de puternice, mai mult decât orice alt public pe care l-am avut în Timișoara sau oriunde altundeva.
Este foarte interesant să aud asta și de la tine. Am vorbit acum câteva zile cu câțiva actori de la Teatrul Național, după ce am văzut spectacolul Exod. Au fost și ei la Festivalul Național de Teatru (FNT) cu acest spectacol și spuneau tot așa, că au avut cea mai bună reprezentație. Și reacția publicului a fost foarte diferită.
Când mergi într-un loc diferit, cred că energia noastră ca interpreți se schimbă cu adevărat. Spațiul e nou, oamenii care lucrează împreună cu tine, precum personalul tehnic, e diferit. Și te face să ai un alt tip de tensiune. Uneori ajungi la un teatru unde, de exemplu, spațiul este poate puțin mai mic sau ai niște dificultăți cu niște mișcări.
Dar când mergi la București și joci în FNT, desigur, ai un fel de așteptare uriașă. Și cred că asta face și energia potrivită pentru un spectacol. Pentru că atunci când vei juca pentru a zecea oară în orașul tău natal, poate că nu vei mai avea această emoție înainte.
TSCHICK. De ce am furat mașina | 📸 Ovidiu Zimcea | TGST
Ce speranțe ai pentru anul următor? Sau planuri?
Timișoara a avut foarte multe evenimente culturale, uneori prea multe, și simt că am pierdut viziunea de ansamblu, nu știam ce să fac. Dar sper că anul viitor, oamenii să fie în continuare curioși și înfometați de cultură și artă. Și că vor fi evenimente interesante, chiar dacă capitala culturală s-a terminat. Și pentru mine, sper că voi obține niște proiecte interesante.
Deci ai de gând să stai mai mult în România?
Acesta a fost primul meu an și plănuiesc să rămân încă cel puțin doi ani. Dacă totul merge bine, desigur. Deja mi se pare normal să locuiesc aici. Vreau să lucrez cu toți colegii mei și să am o experiență bună cu ei. Și vreau să fac mai multe proiecte aici.
Sper ca oamenii din alte orașe să vină în Timișoara și să meargă la teatru! 😊

Foto cover: Visul unei nopți de vară | Ovidiu Zimcea | TGST
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.