Maria Dombrov se descrie ca fiind un om care nu poate trăi fără artă. Încă din perioada studenției, și-a atribuit rolul de voluntar și al unei persoane cu spirit civic. A căutat din totdeauna să lege frumosul și utilul, amestecând și armonizând diversele ramuri ale artei – pictura, fotografia, design-ul și teatrul.
Maria a urmat Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău, apoi Facultatea de Arte și Design din Timișoara, dar și cursurile la Université Paris VIII Vincennes – Saint-Denis din Paris pentru un semestru, care au făcut-o să deschidă noi lumi și mijloace pentru a se realiza.
În 2016, a avut primul contact cu Teatrul Thespis, iar apoi cu Teatrul Studențesc Podul de la București. Anul trecut a devenit asistent de producție pentru spectacolul Orașul Paralel Fabric, și în acest an a conceput costumele a 30 de actori pentru Orașul Paralel Elisabetin.
„Arta pentru mine este forma de existență, regăsim toate principiile după care funcționează un om. Atunci când creezi parcă te apropii de esența spiritului. Odată ce ai gustat această stare vei dori să o încerci din nou și din nou. De aici a pornit și conceptul spectacolului „Creație=OM”, în care aforismele lui Constantin Brâncuși sunt transpuse în scenă de către patru actori amatori ai teatrului studențesc Thespis.”
Participi la multe evenimente în oraș, dar faci parte și din echipa de organizare a unora dintre ele. Cum ți se pare ce ai văzut până acum?
A apărut mult mai mult experiment. Cred că oamenii au încercat să-și depășească unele convenții sau unele limite. Au depășit „uite, așa ar trebui să arate” și au fost mai deschiși la „hai să experimentăm, să facem ceva excepțional, nemaipomenit sau atrăgător”. Și cred că asta a adus un mare plus de diversitate.
Unde mergi sau ce vezi cel mai des, din punct de vedere artistic?
Teatru, film, am început și cu expoziții de artă. E foarte frumos că se întâmplă oricum multe chestii. Spontan, mergând pe stradă, ai ajuns la încă un eveniment. Și asta mă bucură.
Am fost și la câteva conferințe organizate de către universități. Și la workshop-uri am ajuns. La unele mi-am propus și nu am ajuns, dar m-am bucurat foarte mult că există. Și există inițiative de tipul cum faci și hai să-i împărtășim mai departe experiența.
Există subiecte despre care ți-ai dori să se vorbească mai mult?
E interesant că putem să ne uităm la același lucru și să vedem ceva diferit. Am senzația că subiectele care sunt mai aproape de noi, sunt subiectele care ne ating și ne sensibilizează, nu neapărat cele despre care se vorbește mereu. Am făcut mediere culturală la Bienala de artă și mi-am dat seama că oamenii veneau la expoziții și rămâneau cu mesaje foarte diferite. Din această perspectivă, nu aș spune că există un subiect care mi-aș dori să fie mai mult pus în vizor, pentru că publicul poate oricum să înțeleagă lucrurile foarte diferit.
Nu există lucruri importante și neimportante, dacă se comunică despre ele și oamenii se conectează cu ele, indiferent cu ce mesaj pleacă, la un moment dat, se problematizează. Cea mai importantă e problematizarea, adică a te gândi la ceea ce se întâmplă, de a face o pauză și să te gândești ce e asta, cum e și cum e raportat la mine.
Sunt unele aspecte la care nu suntem conectați, despre care nu știm și, prin diferite evenimente sau expoziții de artă, artiștii reușesc să spună niște lucruri foarte sensibile. Poate în mod normal, dacă nu ai participa la acele evenimente, să citești despre concept, nu te-ai fi gândit la asta, nu ai fi avut prilejul de a conștientiza că există și altceva în afară de ce te-ai gândit tu.
Un lucru foarte important e și comunicarea. Acolo, lumea ta se intersectează cu lumea mea. Universul tău, care e dezvoltat într-un domeniu, cu universul meu, care poate e în altă parte, se întâlnesc. Iar prin comunicare, subiectele se întrepătrund și atunci ne îmbogățim experiența reciprocă.
Știu că ai realizat costume pentru mai multe evenimente, organizate de Asociația Unfold Motion sau de Orașul Paralel. Crezi că Timișoara e un oraș în care te poți dezvolta din punct de vedere artistic?
Atunci când am venit în Timișoara la facultate orașul a început să se animeze, pentru că venea Capitala Culturală. Am participat la evenimente, la prezentări de modă și am prins vibe-ul că uite, pot să fac ceva în domeniul vestimentar. Însă vorbim încă despre public, despre oameni, despre o societate care e suficient de rezervată la nivel vestimentar. Pentru că așa este mentalitatea. E nevoie de mult curaj ca să faci experiment. Și de timp și investiții de tot felul.
Cred că Timișoara nu e o piață foarte explorată, pentru că nu există atât de mulți designeri care și-au deschis aici propriul butic. Din această perspectivă, nu e atât de mare concurența. Dar în același timp sunt tot felul de întrebări care apar, dacă ar merge sau nu. Consumatorul este diferit și nu este deschis neapărat la un experiment. Cred că de fiecare dată există posibilități. Pentru că cineva, la un moment dat, pur și simplu crede, face și ajunge la rezultate. E o energie acolo.
Când faci un costum, fie el pentru un spectacol de dans sau de teatru, ai niște cerințe specifice. Cerințe care nu neapărat țin de mine sau de preferințele mele, ci țin de cum e construită mișcarea celui care îl va purta. Asta îți pune multe restricții, dar în același timp îți dă și alte oportunități. E ca la Michelangelo. Când a câștigat piatra, marmura, pentru a-l face pe David, avea o fisură foarte adâncă, adică o adâncitură așa mare, despre care toată lumea zicea că nu au ce să facă cu ea și cereau altceva. El a zis că trebuie să găsească o variantă să reușească. Și a reușit.
E cam același lucru. Pe de o parte e un impediment, iar din alt punct de vedere e o provocare. Mie îmi place să răspund la provocări și cred că îmi duc creativitatea în zone faine. Trebuie să faci și compromisuri, dar te ajută dacă te uiți în mare. Tu ești o piesă într-un lucru mare. Și ești acolo ca să susții, ca să oferi la maximum din ceea ce poți și ai. Așa ajungi la un rezultat care să spună ceva.
Îmi place să citesc hainele. Și e frumos să te uiți la un spectacol și să vezi ce spune acea haină, pentru că nu e mereu la fel. Iar actorii, fiind sensibili, ei simt și altfel corpul. Indiferent cât e de bun actor, dacă haina nu e în regulă, sunt unele lucruri care îl deranjează, îi creează un disconfort care consumă energie și nu poate să se concentreze pe ceea ce trebuie. Nu e vorba doar despre ce-mi place mie sau regizorului, intervine și gustul actorului, cum se simte când o poartă, cum se vede el în haină.
Ce crezi că are Timișoara și alte orașe pe care le-ai văzut nu?
Am fost la Paris cu Erasmus și am vizitat mult orașul, m-am concentrat pe muzeele mai mici. La Louvre poți să mergi o lună și de fiecare dată cânt te vei întoarce vei avea ce vedea.
Timișoara, poate banal sau nu, îți transmite un vibe și un fel de relaxare a oamenilor. Deși ea s-a schimbat puțin. Față de când am venit și cum e orașul acum, e mult mai agitat ca puls. Când am venit în oraș eram cea care se vedea de la o poștă, pentru că mergeam repede. Sunt și ușor agitată, cu temperament, dar am învățat să merg mai încet uneori.
Cum crezi că va arăta anul viitor, din punct de vedere cultural?
Toți avem speranță că se va continua, dar nu știu dacă lumea va fi suficient de motivată anul viitor. Motivul de anul acesta a fost capitala culturală. Așa suntem construiți. Ai nevoie de motivație. Iar anul viitor sunt alte obiective de atins.
Ce mi se pare fascinant și sper să se dezvolte în continuare sunt legăturile dintre oameni și cum ei s-au unit pentru o cauză comună. Eu respect și apreciez ce faci tu, tu respecți și apreciezi ce fac eu și noi împreună putem face ceva mai mult. Aceasta este rețeta supraviețuirii, a productivității și a dezvoltării, în care toți au loc. E viitorul.
Crezi că există o colaborare mai bună între entități anula acesta?
Dacă te uiți de sus, acest tip de comunicare, de incluziune, se vede. Ce cred că putem învăța este că cei care nu s-au unit, au fost negativ foarte vizibili și n-a avut nimeni de câștigat din asta. Trebuie să lucrăm împreună și dacă am face asta, am ajunge la rezultate mult mai bune. Cei mai mici au înțeles, dar poate și din alte motive au ales colaborările – nu au putere sau vizibilitate – și au ajuns mai sus, unindu-se într-o cauză comună. Iar prin asta putem învăța, putem alege ce vrem să facem și cum să ne folosim resursele.
E adevărat că multe lucruri care s-au întâmplat în Timișoara nu sunt tocmai strălucitoare și cum ar trebui să fie. Sau la nivelul la care ne-am imaginat că vor fi. Dar dacă sunt câțiva oameni care poate nici nu s-au gândit la asta și care acum au luat direcția culturii, a artei, e un început. Și cred că în timp va duce la un nivel cât de cât bun, zic eu.
Cultura îl face pe un om să gândească într-un mod anume, să fie flexibil și descurcăreț. Orizontul lui e mult mai mare, astfel reușește să găsească soluții inovatoare. Și cred că e un impact în toate domeniile, indiferent că ești chimist, fizician sau acrobat.
Ce evenimente recomanzi?
Mie îmi plac foarte mult cele de la Noi Recream sau Unfold Motion, pentru că sunt sensibile și nu ai nevoie de cuvinte. Du-te și vezi. Îmi plac expozițiile care au fost organizate și de Art Encounters. Nu știu dacă ar fi cineva pe care să nu recomand. Asta e mai complicat.
Recomand să se deschidă mai des căutările în Google și pe Facebook legat de evenimente și să le găsești pe cele care sunt pe interesul tău. Pentru că am participat și la discuții în care oamenii îmi spuneau că nu simt că e capitală culturală, că nu se întâmplă nimic în oraș. Și atunci mi-am dat seama că fiecare își creează universul. Dacă așteptăm ca informația să vină de undeva și nici măcar nu deschidem ochii să citim afișele care sunt prin oraș, nu ai cum să simți asta. Cred că fiecare eveniment găsește omulețul lui de suflet.
Dacă mie îmi place teatrul și te invit la Orașul Paralel doar pentru că mie îmi place experiența imersivă, e foarte probabil să nu se preteze pe stilul tău. Ție poate îți place teatrul minimalist, în care te duci într-o sală. Sau teatrul senzorial, care e cu totul alt gen de experiență. Poate să fie atât de incomod, că ești atât de aproape de actori, te miști, se schimbă subiectele atât de repede și devii dezorientat, încât să spui nu, nu vreau asta. Pur și simplu să nu fie pentru tine. Și nu e o problemă, e un pas înainte că te-ai dus, ai văzut ce e și știi deja ce îți place sau nu. ai aflat mai multe despre tine.
Referitor la persoane, cine te inspiră?
Am avut mare noroc, m-a inspirat foarte mult echipa cu care am lucrat. Simt un respect enorm și o admirație pentru ei, pentru că am văzut niște valori pe care le apreciez foarte mult la oameni și cândva mi-am spus că nu e posibil să fie așa. Ba e posibil! A fost o mare plăcere să lucrez cu ei, cu Ionel Mărginean, regizoarea Ana Mărgineanu, Ștefan Peca, Andreea Duță, Miha Tilincă, Adina Palea, domnul director Attila Balázs de la Teatrul Maghiar, acum s-a alăturat și Daria Pau.
Apreciez foarte mult fetele de la Unfold Motion, echipa de la MV și de la Teatru Basca. Pot să scriu o listă lungă, lungă. Sunt foarte mulți oameni cu care ne putem lăuda și pe care îi putem lua exemple. Cred că trebuie să fim recunoscători fiecărei experiențe, pentru că văzând fiecare de la alții, putem învăța. Și e foarte important. Plus că noi vedem doar vârful iceberg-ului. Când ești doar consumator și zici că uite-așa, uite-așa… pune-ți mai degrabă întrebarea de ce se poate întâmpla așa. Și încearcă tu să faci.
Am fost la un moment dat la niște spectacole care nu au fost neapărat pe gustul meu. Și mi-am zis să încerc să fac eu un spectacol. Dacă tot îmi place, îmi pot propune să fac ce-mi place și ce cred că pot realiza. Am mers la Teatrul Thespis, cu care oricum colaborez pentru că sunt în trupă, am găsit câțiva omuleți care au spus da la acest gen de spectacol, ne-am întâlnit o perioadă la lungi repetiții și am realizat un spectacol. Mi se pare important să consumăm energia într-un mod pozitiv.
Ce îmi poți spune despre Orașul Paralel Elisabetin, care se va juca din nou zilele acestea?
Nouă ne place să ne provocăm, știi? De ce să ne repetăm? Nu! Am încercat să învățăm din experiențele anterioare. În Elisabetin, la nivel de structură există elemente din Iosefin și Fabric, dar și ceva în plus. Ce mi se pare foarte interesant e că poți să ai o experiență total diferită la același spectacol – poți să te distrezi maximum, poți să ai o experiență suficient de intimă, romantică, cu o notă dureroasă, melancolică sau poți să te joci.
Ai mai multe opțiuni, e același spectacol, dar poți ieși cu stări foarte diferite. Nu vorbim doar despre o personalitate, despre filtre diferite prin care trecem. Cred că e foarte interesant pentru un spectacol.
De final:
Eu cred în oameni. Știu cât de complicat este să mergi uneori pe drumul tău, să te asculți, să te conectezi cu tine și să zici da. E o idee foarte eronată despre ce reprezintă un artist și admir mult oamenii care nu sunt interesați de părerea oamenilor și care merg pe drumul lor. Au demonstrat, nu o singură dată, ce muncă titanică e în spate. E fain să ne luăm viața ca pe o experiență, să analizăm ceea ce se întâmplă, nu neapărat să judecăm și să criticăm.
Și să credem că dacă ceva nu ne place, chiar putem munci ca să facem lucrurile mai bune. Dacă nu putem schimba acel lucru, cum putem face altceva, prin ce putem îmbunătăți cât de cât viața noastră și viața mediului?
Nu poți dărui dacă nu ești plin. Dacă nu îți oferi ție timp, spațiu și toleranță, nu ai cum să le oferi celorlalți.
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.
