Colecția Mignonette aduce în fața publicului elementele tradiționale, materiale prețioase și broderii, inspirate din costumul de sărbătoare al locuitorilor din Banatul de câmpie. Nuanțele de crem și negru se îmbină cu întreaga paletă de roșu, materialele moi, precum vâscoza, pun în evidență stofele, toate reușind să ofere pieselor vestimentare ceva special și magnetic. Andrada Roșu Ciobanu, designerul colecției, ne spune mai multe despre întreg procesul de creație.
Andrada a fost elevă la Colegiul Național Bănățean la profilul științele naturii și își dorea să studieze stomatologia. Până la finalul liceului și-a dat seama că nu este ceea ce-și dorea și că nu ar face această meserie cu plăcere. După ce a luat examenul de Bacalaureat, se simțea pierdută, pentru că nu știa ce să facă. Într-o zi, mama ei a întrebat-o de ce nu merge la Arte, credea că acolo e locul ei și nu o vedea în altă parte.
„Am început să analizez puțin specializările de la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, să văd unde m-aș regăsi cel mai bine și am văzut modă-design vestimentar. Bingo! Aici e locul meu! Și de aici a început aventura cu moda și designul vestimentar!”, spune Andrada.
A evoluat treptat, în fiecare an câte puțin, de la desen fizic, pe hârtie, la cel electronic, pe tabletă. Pandemia a schimbat multe lucruri: „au evoluat multe lucruri, în special tehnologia, și, inevitabil, noi, ceea ce nu pot să spun că e un lucru rău. Chiar îmi place mult mai mult să lucrez electronic, e mult mai practic, mai ușor, mai rapid. Cred că colecția Mignonette a adunat toate cunoștințele mele la un loc, iar prin ea se poate vedea evoluția mea”.
Mignonette este o colecție inspirată din costumul tradițional bănățean, mai exact din costumul de sărbătoare al locuitorilor Banatului de câmpie. Scopul ei este cultural-artistic, primordială fiind aducerea în actualitate a elementelor tradiționale, caracteristice portului tradițional bănățean. Această colecție se distinge de celelalte creații autohtone prin folosirea materialelor prețioase, a imprimeurilor și broderiilor prezente în costumele tradiționale autentice.
Materialele pe care le-a folosit le-a ales, în primul rând, prin atingere: „voiam să fie materiale cât se poate de calitative și de plăcute la atingere, să fie comode, să fie o adevărată plăcere îmbrăcarea lor. Am ales vâscoză și materiale moi pentru articolele ce ajungeau în contact cu pielea, iar pentru articolele ce se așezau peste, stofe. Nu a fost dificilă munca cu ele, însă procesul a fost destul de lung, având materiale imprimate și brodate în colecție. Materialele trebuiau înainte alese, cumpărate, imprimate, brodate unde a fost cazul, iar abia apoi cusute”.
Colecția a fost realizată în aproximativ șase luni, de la concept până la finalizarea ținutelor. Andrada a început să lucreze în februarie, iar în luna iulie a prezentat piesele vestimentare pentru prima dată în cadrul Galei MDVTM, un eveniment dedicat absolvenților de Modă-Design vestimentar. De atunci, spune că a avut un real succes.
A fost prezentă cu Mignonette la Opera Fashion Fair, Arad Fashion Days, Feeric, Timișoara Fashion Week, Cluj City Fashion Week și a avut și o colaborare cu cântăreața Eugenia Nicolae, care a purtat două ținute realizate de Andrada în ultima sa piesă din trilogia dedicată Mariei Lătărețu.
E de părere că orice drum spre succes este unul cu multe provocări și că așa este și drumul ales de ea. „Eu cred cu tărie că după atâta muncă și dedicare vor veni și rezultatele. Poate nu atunci când îți dorești sau te aștepți, dar vor veni. Am dat tot ceea ce am avut mai bun pentru această colecție, am investit foarte mult, încă investesc, deoarece sunt sigură că va veni și timpul când voi începe să culeg și roadele acestei munci. Totul este posibil, dacă îți dorești și crezi în tine și în puterile tale!”.
După atâtea ținute feminine, s-a gândit că e interesant să creeze ceva dedicat bărbaților, dar și niște accesorii mult mai elaborate și mai prețioase. „Acesta cred că ar fi viitorul colecției Mignonette. Poate chiar niște articole unisex, să poată fi purtate atât de bărbați, cât și de femei. Deocamdată nu cred că voi aborda altă temă, vreau să epuizez toate ideile care implică portul nostru tradițional”.
Fotografiile sunt realizate pentru Spații Noi de Sebastian Roșu Ciobanu, iar model este Christine Manolilă. Le mulțumesc amândurora!