Maria Istrate și Diana Abdo sunt eleve în ultimul an la Liceul de Artă „Ion Vidu” la specializarea canto clasic, respectiv coregrafie. Am povestit cu ele la începutul anului trecut despre viața la liceu, șansele pe care le primesc în activitatea lor artistică, dar și speranțele pe care le aveau pentru anul 2023.
Între timp, au cântat și au dansat, au evoluat, au dobândit experiență, au creat amintiri și au legat noi prietenii. Le-am invitat să se întrebe și să-și povestească reciproc cum a fost anul trecut.
Maria: Anul 2023 pentru mine a fost unul extrem de benefic, și pe plan personal, și pe plan profesional. Mă bucur foarte mult că sunt aici, cu tine, să vorbim despre asta. Cum a fost 2023 pentru tine?
Diana: A fost un an care chiar m-a crescut mult, pe plan profesional, și personal, prin faptul că am avut atât de multe oportunități educaționale pe partea de dans. Am senzația că prin dans reușești foarte mult să crești și ca persoană – simt că a fost un an plin de creștere și dezvoltare.
M: Exact așa și pentru mine! La începutul anului am avut oportunitatea să fiu președinta Consiliului Elevilor la liceul nostru și asta m-a ajutat foarte mult pentru dezvoltarea mea personală, să-mi fac conexiuni cu diferiți oameni și, pur și simplu, să pot să creez proiecte. A fost ceva remarcabil pentru mine, chiar m-a format foarte mult.
D: Și te-ai descurcat foarte bine! Hai să începem cu proiectele în care am fost implicate împreună.
M: Bookfest, a fost în aprilie, și apoi Ceau, Cinema!, vara. Bookfest a fost foarte fain, mi-a plăcut că am lucrat cu tine mult, am fost prin centru, am dat flyere, a fost super fun. În timpul proiectului m-am distrat, am avut multe ture împreună. Cum a fost pentru tine?
D: Cred că e voluntariatul meu preferat, adică unde să vrei să-ți petreci timpul decât într-un loc plin de cărți?
M: Da, și am primit cupoanele alea pentru cărți, a fost cel mai bun lucru!
D: Eu m-am bucurat! Eram cu un teanc de cărți în brațe și știu că un domn s-a oprit la mine și m-a întrebat dacă le mut. I-am zis că nu, le cumpăr! 🙂
M: Chiar mi-a plăcut foarte mult, poate o facem din nou în aprilie. Trebuie să vedem.
D: Sunt cam ocupată, daaaar…
M: Vine și bacul acum, e puțin înfricoșător…
D: Și perioada audițiilor, e luna olimpiadei.
Maria și Diana la Bookfest 2023
M: Exact, dar o să fie bine, sunt sigură! Și Ceau, Cinema!, al doilea nostru an împreună. Cum ți s-a părut?
D: Ceau, Cinema! are un loc foarte cald în inima mea.
M: Da, exact, mă simt deja ca acasă, sunt prietenă cu oamenii de acolo, totul e super confortabil și voluntariatul în sine e super fain, vezi filme pe gratis (pentru noi, ca voluntari), și pur și simplu să vezi așa comunitatea…
D: Cred că pentru mine asta e mai mult la Ceau, Cinema!, faptul că oamenii sunt atât de deschiși, fac totul cu atât de multă dăruire, se vede că e din pură pasiune pentru film. Și lubenița…
M: Da, anul acesta am tăiat atât de multă lubeniță… îmi amintesc că tot tăiam și apoi mâncam.
D: Mulțumesc, eu am mâncat-o…
Maria și Diana la Ceau, Cinema! 2022 (stânga) și 2023 (dreapta)
D: Știu că pe lângă voluntariatele pe care le-am făcut împreună, ai mai avut câteva și separat, dintre care unul la Filarmonică. Poți să povestești puțin mai multe despre asta?
M: Da, a fost o experiență atât de frumoasă! coordonatorul meu a fost Dan Ștefan, despre care am vorbit și data trecută în interviu și am zis că o să facă foarte multe chestii faine, pe care le-a și făcut. La voluntariat la Filarmonică a fost superb, eu trăind în lumea muzicii, a fost super să am oportunitatea să particip la toate spectacolele și să și ajut. Mi-am făcut super mulți prieteni și legături pe care sper să le am în continuare.
Maria la Filarmonică
M: În legătură cu spectacolele, știu că ai avut foarte multe pe plan individual, așa că dacă vrei să vorbești puțin despre asta.
D: Sunt multe proiecte, chiar am adunat câteva în acest an și sunt foarte recunoscătoare pentru ele. În primul rând, cred că ar fi Remix ID, în care inițial trebuia să apar doar într-o singură reprezentație, pentru că eram dublură. Dar după, Olga Török, regizoarea spectacolului, a venit cu ideea de a adăuga un costum remixat multietnic și s-a documentat destul de bine în legătură cu porturile populare ale diferitelor etnii. Mi se pare minunat ce au reușit după să facă Dona și Maria Arnakis, să-i facă design-ul și să-l croiască. E atât de prețios și de minuțios lucrat. E o bijuterie, cum e și portul popular.
M: Și cu acest spectacol ați plecat în Ungaria, nu?
D: Da, prima reprezentație a fost în Veszprém, iar după am mai avut încă două în Timișoara.
Diana în costumul remixat | foto: Tudor Popa
D: Știu că și tu ai avut spectacole în plan internațional, poți să ne spui despre asta?
M: Am fost în septembrie, împreună cu corul de la liceul nostru în Gera, în Germania – am fost alături de Filarmonică și Operă și am creat spectacolul Gurre-Lieder, care este superb, mi-a plăcut atât de mult. Pur și simplu a fost atât de multă pasiune acolo. A fost o experiență super să fiu cu prietenele mele și cu corul de fete, suntem super apropiate. Am avut două reprezentații acolo și două aici, chiar a sunt atât de recunoscătoare că am putut să fac chestia asta. Tu ai fost în în plan internațional în Malta, nu?
Maria în cadrul proiectului Gurre-Lieder
D: The Story of Lost Stories e proiectul meu preferat dintre cele pe care le-am avut până acum, e proiectul cel mai drag, cel mai personal, în care am pus cel mai mult suflet, chiar m-am pus pe mine în proces. De asemenea, și oamenii cu care am lucrat, asta schimbă foarte mult într-un proiect. Sunt acele proiecte în care te duci, dansezi, pleci acasă, dar sunt și proiectele în care știi că dacă greșești sau se întâmplă ceva, toată lumea e în spatele tău, gata să te salveze și e acolo pentru tine. Și cam așa e energia, așa a fost și la repetiții, și dacă au apărut mici discuții sau conflicte poate din lucruri nediscutate, mereu s-au discutat. Și mereu la finalul zilei eram noi, cei zâmbăreți, cum suntem de obicei.
M: În acest proces cred că ați devenit un fel de mică familie.
D: Da, chiar așa se simte, ca o micuță familie, Unfold Motion.
M: Când l-am văzut aici, pur și simplu a fost așa ceva wow, adică mi s-a părut că totul s-a legat atât de bine și a fost superb.
D: Și pentru mine, mai ales premiera, cred că rămâne cea mai tare reprezentație, după am plecat cu el și în turneu. Au fost foarte diferite, sau cel puțin s-au simțit foarte diferit, chiar dacă poate nu s-au văzut atât de diferit – coregrafia rămâne aceeași, dar totuși felul în care se simte corpul și mintea în ziua respectivă, energia grupului diferă.
Diana la spectacolul The Story of Lost Stories (reprezentația din Malta) | foto: Andrew Rizzo
Uite, de exemplu, la Craiova, eu am simțit energia jos. Când am discutat cu Lavinia Urcan, coregrafa spectacolului, după vreo două săptămâni, și i-am zis că mi s-a părut că a ieșit prost, mi-a spus să nu mai spun asta, nu a ieșit prost. Probabil că nu s-a văzut prost sau nu a fost așa o discrepanță mare între reprezentanții, dar pur și simplul felul în care s-a simțit a fost foarte diferit.
În București, unde consider că a fost cea mai bună reprezentație, unde am avut energia cel mai sus, unde am fost cea mai prezentă, unde mi-am dat voie să mă joc cel mai mult, pur și simplu, după spectacol tremuram și am continuat să tremur vreo 40 de minute. Era un tremur destul de subtil în corp, dar îl simțeai. Era toată emoția din spectacol, cumva o urmă, o rămășiță, ceva a rămas acolo din el, dar în sensul bun.
M: Pot să înțeleg. Mereu când cânt și după un spectacol rămâne toată energia asta a ta, adrenalina în corpul tău, ești așa cumva all over the place.
D: De multe ori chiar te simți de parcă plutești puțin, parcă ai lua pe toată lumea în brațe.
Diana la spectacolul The Story of Lost Stories (reprezentația din Malta) | foto: Andrew Rizzo
M: Exact! E o experiență atât de unică și foarte frumoasă! După București a urmat ceva foarte mare, și vreau să vorbim despre asta! Ai fost în Malta cu acest spectacol!
D: A fost pur și simplu minunat, faptul că am avut ocazia să plec, pe lângă că a fost ca o vacanță într-un fel, deși am lucrat. Eu nici nu prea am călătorit, cred că cel mai departe am fost în Serbia sau Ungaria, dar faptul că am putut să merg în Malta, să văd țara, să văd cultura, să mă plimb pe străzi și să privesc clădirile, erau atât de diferite de ce avem aici. Mi s-a părut că e o combinație între Italia și ceva din Orientul Mijlociu – în același timp erau 20 de grade, deși era Crăciunul, mi se părea că am călătorit în timp și când am ajuns aici voiam să mă întorc.
Pe lângă asta, am avut și ocazia de a ține niște ateliere – în asta a constat turneul, aveam spectacolul și a doua zi, sau cu o zi înainte, depinde de locație. Am avut un atelier în care am prezentat procesul coregrafic al spectacolului și am făcut niște exerciții bazate pe acest proces, împreună cu un mic joculeț la final (în care ne foloseam de partea din spectacol în care vorbim despre complexe). În Malta am avut ocazia să predau eu, a fost botezul meu în arta pedagogică. Am avut emoții foarte mari.
În Sfântu Gheorghe, colegul meu Sebi a predat, iar noi am avut de coordonat mici grupuri de oameni. Dar nu s-a simțit la fel ca atunci când ai o sală de oameni de care trebuie să te ocupi.
M: Cum a fost experiența asta, ți-a plăcut, nu ți-a plăcut? A fost dificil?
D: La început a fost dificil pentru că eram foarte emoționată. Chiar în momentul în care am început, am făcut o mică descriere a spectacolului, eram pregătită să încep, să spun „ok, let’s go!” – am predat și în engleză, dar apoi am uitat coregrafia. Am avut norocul să fie Sara lângă mine și i-am șoptit să înceapă ea. După a fost bine, mi-am revenit pe parcurs și chiar mi-a plăcut. Să poți să dai puțin din ce ai învățat tu, nu doar din coregrafie, ci și din tehnică, tot ce știi, tot ce cunoști – mă umple cumva de energie, ceea ce cred că e și necesar pentru un profesor, mai ales într-o sală de dans. Diferă foarte mult când ai un profesor care ține energia sus și unul care nu ține, deși și studenții fac mult. În Malta au fost vârste diferite, de la 12 la 25, dar am rămas surprinsă mai ales de cei mici, au prins foarte repede.
Diana, împreună cu colega ei, Sara Ghilezan, la spectacolul The Story of Lost Stories (reprezentația din Malta) | foto: Andrew Rizzo
D: Știu că și tu ai avut o experiență internațională, o experiență în care te-ai întâlnit cu o cântăreață destul de mare.
M: Da, este vorba despre Katie Melua, a fost o experiență foarte surprinzătoare, am aflat cu câteva săptămâni înainte, tot corul a fost foarte entuziasmat. Sunt super recunoscătoare că am avut ocazia să vorbesc cu ea personal, e o persoană atât de dulce, mă simțeam parcă vorbeam cu o prietenă. Tot procesul a fost unul destul de greu, pentru că a trebuit să studiem foarte mult piesa, să fim siguri că o să iasă totul bine – momentul a avut loc în cadrul ceremoniei de încheiere a Capitalei Culturale.
Chiar a fost o experiență superbă, m-am bucurat foarte mult și mă bucur foarte mult pentru cor, pentru că acest an chiar a fost anul corului nostru, am avut atât de multe experiențe atât de frumoase. În decembrie am avut concertul de colinde – a fost ultimul meu concert de colinde, pentru că imediat o să termin liceul. A fost atât de special, cred că nu o să uit niciodată momentele cu corul, chiar suntem ca o familie, le iubesc pe toate fetele și doamna dirijoare Maria Gyuris este un om atât de special pentru mine.
Maria împreună cu corul, pe scenă alături de Katie Melua
D: E minunat că ați avut atât de multe oportunități, chiar le meritați, tot ce cântați sună atât de angelic.
M: E multă muncă în spate, dar totul se merită. Când văd toate videoclipurile și când văd că oamenii apreciază ce facem, parcă toată munca și tot stresul dispar. E ceva atât de special și se merită.
D: Mai ales când primești aplauzele.
M: Da, cred că așa e și la voi, în dans, momentul în care auzi pe toată lumea că aplaudă, te apleci…
D: E un sentiment de împlinire și recunoștință, e o bucurie atât de simplă pentru toată munca pe care ai făcut-o și pentru faptul că ești acolo, în momentul acela, alături de oamenii cu care ai lucrat și puteți doar să ziceți mulțumesc publicului și el să vă mulțumească pentru schimbul de energie care abia ce a avut loc.
M: Și acum, ce urmează pentru noi?
D: Pentru mine, cel mai mare pas e tranziția între liceu și facultate, de asta mă ocup acum, audiții, tot ce e de scris, de filmat, de trimis. Aplic în mai multe locuri.
M: Și eu la fel, sunt puțin stresată, dar cred că ne vom descurca amândouă. O să fie bine. Pentru amândouă urmează și olimpiada, unde e anul acesta pentru voi?
D: La noi e la Cluj, chiar mă bucur.
M: La noi, la muzică, încă nu se știe exact, cred că Iași sau București. Anul trecut a fost la Alba Iulia și am fost foarte bucuroasă pentru experiență. Am luat locul III pe țară și a fost un pas imens, în timpul pandemiei nici măcar nu mă gândeam că o să ajung să fac toate chestiile astea, atât de multe proiecte și oportunități pentru care chiar sunt extrem de recunoscătoare. Mă gândesc că pentru tine a fost într-un fel la fel.
D: Da, câteodată chiar mă simt de parcă dau peste mine și nu am altceva de făcut decât să fiu incredibil de recunoscătoare pentru tot ce am.
M: Pur și simplu mă umple de bucurie că am oportunitatea să fac chestia asta și sper ca oamenii atunci când pleacă de la spectacolele noastre cu corul sau ale mele, să plece cu zâmbetul pe buze, să se ducă acasă cu un sentiment de bine.
D: Sau, sincer, cu orice sentiment. Doar faptul că reușești să creezi emoție în cineva care te vede, chiar dacă e o singură persoană, e important și despre asta e! Și despre emoția care lucrează în noi, pentru că până la urmă de asta facem ce facem. Și procesul poate e mai important decât momentele în care primim aplauzele.
Maria și Diana la Bookfest
Diana și Maria se pregătesc pentru următoarele experiențe naționale și internaționale care urmează. Din toate cele 25 de interviuri realizate în cadrul seriei Tinerii lui 2023, am considerat că evoluția lor a fost cea mai „performantă”. Faptul că am putut să discut cu ele la începutul anului, iar apoi să asist tăcută pe parcursul anului la tot ce a urmat pentru ele, cred că a fost o șansă pentru mine. S-au maturizat grațios, sunt hotărâte, încrezătoare, vesele și pline de voință – aspecte care nu mă fac decât să le admir și să țin ambii pumni strânși, strânși pentru tot ce va urma pentru ele.
