„The story of lost stories” s-a dansat în premieră la Timișoara și a marcat încheierea stagiunii de dans contemporan DINAM organizată de Unfold Motion. Coregrafiat de Lavinia Urcan, spectacolul explorează trecutul, complexele și vulnerabilitățile performerilor cu scopul de a observa cum se reflectă acestea în prezent.
Scena Casei Tineretului a fost inundată de energia celor șase dansatori care au fost, pentru câteva momente, din nou copii. Sărituri, tumbe, chicoteli, strigăte și îmbrânceli, toate au fost urmate de cele mai îndrăgite jocuri. Îmbrăcați în pijamale colorate, cei șase prieteni au sărit capra, s-au jucat de-a rațele și vânătorii, baba oarba. Ne-au întors pe toți în trecut și ne-au făcut să retrăim câteva momente fericite din propriile noastre copilării.
De-a lungul spectacolului, scenele pline de bucurie și veselie au fost întrerupte de mici conflicte care au deschis cutii cu amintiri, frici și complexe. O ușă spre trecut apare într-o atmosferă tensionată, iar sunetul vântului și muzica stridentă ne țin în suspans. Prin intermediul monologurilor scrise de performeri, devenim spectatori ai poveștilor despre familie, suntem omniprezenți în cele mai importante amintiri și suntem invitați să simțim împreună cu ei stările lor cele mai apăsătoare.
Neacceptarea, dorința de autodepășire și lipsa iubirii de sine au fost exprimate într-un mod original care arată stările trăite de dansatori. Țipete mute pe care le-am putut auzi numai în mintea noastră, mișcările prin care se răneau și căderile ne-au făcut să realizăm cât de mult ne pot afecta cuvintele și acțiunile oamenilor din jurul nostru.
Pe lângă stările interioare, cei șase performeri au pășit în fața noastră prezentându-și complexele fizice. Mâinile și picioarele imperfecte, tenul acneic, kilogramele în plus, dantura, umerii lăsați sau mărimea nasului au fost puse în evidență prin încercarea de a arăta prin mișcări repetitive aceste părți ale corpurilor.
Pe lângă monologuri, cele mai emoționante momente din spectacol au fost coregrafiile de grup. În universul tensionat și confuz, unitatea a adus alinare, speranță, consolare, puterea de a merge mai departe și, cel mai important factor – iubirea. Fiecare moment în pereche, trio sau cvartet a fost alcătuit din performerii care împărtășesc sentimente, amintiri și caracteristici comune. Acest aspect este vizibil în modul în care dansatorii își sincronizează mișcările și își împletesc corpurile, formând o singură persoană. Dragostea adolescentină îi cuprinde pe doi dintre ei care, înseninați de sentimente, se retrag împreună în propria lor lume și se detașează de trecut. Se îmbrățișează, își susțin reciproc corpurile, se leagănă pe brațe și își exprimă vulnerabilitățile. Astfel, se creează un contrast puternic între imaginea veselă a copilăriei, conflictul interior al adolescenței și drumul vindecător al maturității.
Pe lângă dans, mi-a plăcut momentul de început și alternanța dintre jocuri și monologuri. Performerii au fost naturali pe scenă și au transmis bucuria pe care o simțeau jucându-se. Ei au interacționat cu publicul, scăpând mingea în sală. Astfel, noi am interpretat rolul vecinilor ce le înapoiază mingea căzută la ei în curte. Celelalte momente au fost construite din experiențele lor personale. Au fost ei înșiși, sinceri, expuși, vulnerabili, curajoși și asumați.
Întreg spectacolul a fost un roller coaster al sentimentelor, în care ne-am amuzat de jocurile și micile conflicte dintre copii. Am empatizat cu stările performerilor și ne-am regăsit în fricile, complexele și insecuritățile lor. La final, am reauzit frânturi din monologuri, voci intercalate și o dorință colectivă, a lor și a noastră, a tuturor: „ÎMI DORESC IUBIRE ȘI ÎMI DORESC SĂ POT OPRI TIMPUL…”
Echipa artistică: Lavinia Urcan| concept și coregrafie, Diana Abdo, Teodor Cauș, Sara Ghilezan, Vika Medvedeva, Sebastian Teodorovici, Carolina Țapoc| distribuție, George Allen| muzică și sound design, Oana Antonovici| asistent coregraf, Andrei Chifu| light design
Foto: Lorena Dumitrașcu| Light Stories
