Robert Sîncu este absolvent de economie și lucrează într-o multinațională. Îi place să citească foarte mult, să călătorească, să vadă filme și să ia parte la evenimente atunci când i se pare că i se potrivesc. Spune că, de multe ori, este îndemnat de alții să participe și chiar dacă inițial nu ar merge, ajunge să fie foarte încântat.
Ultima invitație „forțată” a fost la spectacolul Micul Prinț pentru oameni mari, despre care spune că a fost „scurt, minunat, exact așa cum trebuie, cu învățături generale pe care probabil le știm cu toții, dar pe care nu le-am întâlnit împreună”.
Care sunt evenimentele sau întâlnirile sociale la care participi cel mai des?
Nu sunt o persoană foarte sociabilă, după cum știi. Îmi place să merg la teatru, dar și să ies pur și simplu în centru, să mă plimb. Îmi place când sunt luat prin surprindere, când descopăr evenimente noi. Și atunci de abia aștept să merg. Ca la Bookfest, de exemplu. Cam asta îmi place – cărțile, librăriile, teatrul.
Ești în Timișoara de opt ani. Apropo de faptul că îți place să fii surprins, cum vezi evoluția orașului, din punct de vedere cultural, față de momentul în care am început noi facultatea?
În ultima perioadă, mai ales după pandemie, au fost foarte, foarte multe evenimente. Nici nu puteai să ții pasul. Parcă aveai nevoie de cineva care să vină să zică, uite, asta e pentru tine. Atât de multe sunt. Ceea ce e foarte bine. E foarte important ca oamenii să ia contact cu evenimentele de acest gen, pentru că trăim într-o lume în care parcă totul ne copleșește. Și să mai iei o gură de aer, să mai vezi și altceva, e foarte important!
Dar poate apărea în discuție și felul în care ne copleșesc atât de multe evenimente. Eu simt asta uneori și atunci când am de ales dintre mai multe evenimente care se întâmplă în același timp, sfârșesc prin a nu merge la niciunul.
Da, mi se întâmplă și mie. Când sunt prea multe, parcă-ți vine să renunți, pentru că nu știi. Cred că tot de noi ține chestia asta, ar trebui să știm ce vrem. Sau ar fi bine să știm ce vrem exact, ca să putem să mergem. Cum a fost în cazul festivalului Ceau, Cinema de anul trecut. Erau la un moment dat două filme bune suprapuse. Dar am ales până la urmă unul și am mers. Important este să te îmbraci și să ieși din casă. Cred că acolo e primul pas. Și după aceea se întâmplă ceva.
Eu te recunosc pe tine prin prisma faptului că citeam, la un moment dat, ce scriai despre cărți. Aș fi curioasă ce titluri îmi recomanzi.
Am câteva cărți pe care le-am citit și m-au marcat, am rămas cu ceva din ele:
- Stai jos sau cazi – Bogdan Munteanu (am fost la lansarea cărții de la Librăria La Două Bufnițe și am citit cartea imediat după; mi-a plăcut enorm, Bogdan scrie super, super fain);
- Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul – Charlie Mackesy (egalează cu Micul Prinț; poți să o citești de foarte multe ori, e o carte care chiar merită);
- Omul in căutarea sensului vieții – Viktor Frankl;
- Materiile intunecate – Phillip Pullmann;
- Oameni normali – Sally Rooney;
- Copilul invizibil – Gaspar Gyorgy;
- Culoarea purpurie – Alice Walker (e o carte foarte frumoasă și pentru cei care sunt interesați de feminism);
- Draga Ijeawele – Chimamanda Ngozi Adichie (Nigeria);
- Fiica ascunsa – Elena Ferrante.
Apropo de scris bun, spune-mi mai multe despre perioada în care făceai asta.
Eu scriu în continuare. Doar pentru că nu mai postez nu înseamnă că nu scriu. Dacă găsesc o carte foarte bună, cum a fost de exemplu „Oameni normali”, fac research pe ea. Mi s-a părut obositor și am simțit scrisul ca pe un program, iar mie nu-mi place să fie totul programat. Așa că am șters contul de Instagram unde postam – Bookstagram.
Probabil că am trecut de o anumită etapă și mi-am dat seama că nu mai vreau să demonstrez neapărat cuiva ceva. Că asta, de fapt, înseamnă momentul în care postezi ceva – îți dorești ca cineva să vadă ce ai pus acolo. Poate o să revin pe acest cont, pe stories mai ales. Dar oricum Instagram nu mai e ce era. Eu nu mai sunt fan.
Uitându-ne la Timișoara, la autorii locali, la librăriile din oraș, la evenimentele care se întâmplă acolo, cum ți se pare oferta existentă?
Drept să spun, nu sunt foarte atașat de autorii români, dar îmi place să particip sau încerc să particip la evenimente care îi implică. Din oferta de cărții din librăriile din Timișoara mi se pare ca ai de unde alege. Sunt librării extrem de frumoase, care te atrag. Uneori nu merg să cumpăr, ci merg să simt ceva, poate mirosul de carte, sau poate să descopăr noutăți.
La Cartea de nisip cred că există de două ori pe an un eveniment foarte frumos, în care poți să schimbi cărți gratuit. Sau poți chiar să iei doar. Mi se pare foarte fain că există așa ceva. Sunt și în parcuri Căsuțele de lectură. Mi se pare că librăriile sunt pline și mă bucură foarte tare.
Dar în ciuda acestui aspect, pe care îl observ și eu, tot avem foarte puțini cititori, procentajul celor interesați de lectură este foarte mic.
Da, știu. Cred că e foarte mare discrepanță între orașele mari și orașele mici. Adică în orașele mari, mă gândesc că rata oamenilor care citesc este mare și atunci trag în jos orașele mici. Eu vin din Hațeg și acolo nu știu nici o librărie. Adică nu cred că există o librărie în care să mergi să cumperi cărți, în special cele noi care apar. Și atunci, automat, oamenii de acolo nu citesc.
Cred că totuși e bine că încă există conceptul de bibliotecă.
Da, eu sincer n-am mai intrat de mult într-o bibliotecă.
Apropo de orașe mici, în Caransebeș este o bibliotecă, dar nu știu să spun cât de mare e consumul de cărți.
Bibliotecă bănuiesc că este și la mine în oraș, sincer aș fi foarte curios câte cărți împrumutate într-o lună sunt de acolo.
Cum vezi anul viitor din punct de vedere cultural? Cu fiecare interviu pe care-l fac constat că se apropie cât mai repede finalul anului și mă gândesc că vine un an electoral, în care focusul se va muta de pe cultural pe politic.
Sincer, nu știu. Mi-aș dori să fie cel puțin la fel de cultural ca anul acesta, deși m-am așteptat la mai mult, nu știu de ce. Adică a fost deschiderea din februarie și atât. Nu știu de ce eu am trăit cu impresia că vor fi evenimente în partea de centru a orașului în permanență sau cel puțin în fiecare weekend.
Am mai auzit această părere. Cu câteva minute în urmă vorbeam despre evenimentele care sunt deodată și la care ajungem să nu mai mergem. Parcă totuși e ceva ce lipsește și e nevoie de mai mult. Ce ți-ai fi dorit sau îți imaginai că va fi mai mult?
Da, cred că e ceva ce ne lipsește și nu-mi dau seama ce. Ceva este, nu ți se pare și ție? La Ceau, Cinema de exemplu, mi-aș fi dorit să fie filme mai des, să dureze mai mult. Aș vrea să ruleze filme românești sau europene mai mult. La teatru mi-ar plăcea un calendar mai stufos. Poate și reduceri în această zonă, ca oamenii să meargă, să acceseze mai ușor evenimentele. Și mai multă promovare.
Crezi că promovarea e nepotrivită? Mie mi se pare că se fac valuri în jurul conceptului de Timișoara 2023 și e un lucru foarte bun, dar că sunt doar câteva evenimente care se ridică la nivelul așteptărilor create de social media sau de reclame.
Da, exact. Probabil evenimentele care sunt foarte micuțe, sau nici nu știu cum să le zic, nu sunt foarte atractive, nici nu sunt foarte promovate. Eu îmi iau informația în special de pe Instagram și foarte, foarte rar intru pe Tion. Nu este o platformă în Timișoara, sau poate este, dar nu știu eu, care să se axeze pe tineri, pe informația către tineri, în special în partea asta culturală. Da, știu, Spații Noi este. Dar cred că e cunoscută de puțini oameni.
Da, dar și pentru că eu am vrut ca lucrurile să se întâmple organic. Însă știu sigur că oamenii pe care îi am, sunt cu adevărat acolo.
Nu, dar știi ce aveam în minte când am spus chestia asta? Mă refeream la autoritățile locale. Aș vrea un site dedicat și foarte bine promovat tinerilor – reclame plătite, foarte mult spam spre noi. Eu îmi iau informația de la ce pui tu și cam atât pe partea de Timișoara.
Ca să punctăm concret, e nevoie de un spațiu virtual care să ofere centralizată informația legată de evenimentele din oraș la care putem ajunge.
Da, mai ales pentru tineri. Pentru că tinerii nu o să intre pe site-urile de presă, ți-am zis, eu intru foarte rar, dar nici nu știu dacă mă mai încadrez în categoria de foarte tânăr.
Tinerii, copiii, chiar merită să meargă la activitățile astea și să știe când sunt, cât costă, ce beneficii au, să li se ofere reduceri. Adică e foarte important să avem acces la chestiile astea din timp. Eu am luat contact cu partea culturală de când am venit la Timișoara, adică din anul 2015, când aveam 18 ani. Și asta pentru că am avut eu o zvâcnire, pur și simplu mi-am dorit să văd. Dar sunt curios câți își doresc, cu adevărat, să încerce. Cred că puțini.
