Despre subiectul vânzării etnicilor germani de către regimul comunist nu știam prea multe. Nu până să merg la spectacolul „Oameni. De vânzare”, regizat de Carmen Lidia Vidu, la Teatrul German de Stat din Timișoara. Spectacolul m-a făcut să vreau să știu mai mult, așa că a doua zi am participat la o discuție unde a fost invitată Carmen și Mădălin Hodor, cercetător și istoric CNSAS. Apoi am scris despre ele. Iar, în final, l-am provocat pe Robert Bogdanov-Schein, cel mai tânăr actor al teatrului și parte din distribuția spectacolului, să-mi răspundă la câteva întrebări. Vă invit să înțelegeți, să vorbiți și să vă întrebați! Vă invit să nu lăsați poveștile să moară! 🙂
📸 Ovidiu Zimcea / Teatrul German de Stat Timișoara
Cine. Ce. Când. Cât.
În primul acord confidențial încheiat între România și Republica Federală Germană în 1969, reprezentanților Securității, care negociau în numele dictatorului Nicolae Ceaușescu, li s-a promis o recompensă pentru fiecare membru al minorității germane care era lăsat să plece din țară. Existau mai multe clase: 1.700 de mărci persoane din categoria A (neîncadrate în nicio categorie), 5.000 de mărci pentru persoanele din categoria B (aveau o pregătire profesională) și 10.000 de mărci pentru persoanele din categoria C (cu studii superioare).
Aproximativ 220.000 de germani au părăsit țara până la sfârșitul anului 1989, prețul cerut crescând sau fiind „ajustat” constant. În timp ce propaganda oficială avertiza asupra ,,abisurilor” lumii libere, statul comunist român a organizat cel mai mare trafic de persoane din secolul al XX-lea. După căderea comunismului, a urmat exodul marii majorități în masă a etnicilor germani care mai trăiau în România, pierderea economică și socială a țării noastre fiind una foarte mare.
Drumul către „Oameni. De vânzare”
La sfârșitul anului 2020, regizoarea Carmen Lidia Vidu a început să se documenteze pe tema vânzării etnicilor germani în timpul regimului comunist. Populația, veche de 850 de ani în Transilvania și de 250 de ani în Banat, a fost vândută timp de 22 de ani și a condus la cel mai amplu negoț de oameni din Europa secolului XX.
Pentru cercetare, Carmen a vizionat filme de propagandă la Arhiva Națională de Filme și a fost la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS. De asemenea, a filmat în România și Germania, realizând interviuri cu negociatorul german Heinz-Günter Hüsch; cu Germina Nagâț și Mădălin Hodor de la CNSAS; cu ultimul sas din Richiș, Johann Schaas. Din Germania a primit un fragment de interviu cu negociatorul din partea României, Stelian Octavian Andronic.
Scenariul a fost finalizat la sfârșitul anului 2021, iar în 14 aprilie a avut loc la Teatrul German de Stat din Timișoara premiera spectacolului intitulat „Oameni. De vânzare”. Spectacol prin care TGST dorește să îndrepte privirile, în special pe cele ale generațiilor tinere, spre ideologia inumană a comunismului.
📸 Ovidiu Zimcea / Teatrul German de Stat Timișoara
Din distribuția spectacolului fac parte Ioana Iacob, Oana Vidoni, Daniela Török, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz și Robert Bogdanov-Schein.
Apariții video: Heinz Günther Hüsch, Stelian Octavian Andronic, Johann Schaas, Germina Nagâț, Mădălin Hodor, Hanni Hüsch, Cornel Hüsch.
Regie: Carmen Lidia Vidu; Multimedia: Cristina Baciu; Costume: Ioana Popescu; Dramaturgie: Rudolf Herbert; Operator imagine: Ovidiu Zimcea; Asistență de regie: Richard Hladik; Machiaj: Bojita Ilici; Regie tehnică: Adrian Georgescu.
Întâi, trebuie să înțelegem
Pentru o mai bună claritate a subiectului, m-am dus, la o zi după ce am văzut spectacolul, la o discuție organizată de TGST despre istoria recentă a României – vânzarea etnicilor germani de către regimul comunist și consecințele acestui negoț. Invitați la această discuție au fost regizoarea spectacolului, Carmen Lidia Vidu, și Mădălin Hodor, cercetător și istoric CNSAS, alături de care au fost și actorii din distribuție.
M-am tot gândit la ce înseamnă, de fapt, istoria. Și nu pot decât să mă raportez și eu, întărind, la ceva ce am auzit la artist talk: avem două istorii, una cu „I” mare, iar alta cu „i” mic. Cristian Vicol, moderatorul discuției, a punctat că „istoria cu I mare este istoria marilor mișcări istorice, a națiunilor, a acelor evenimente care nu pot fi controlate și vin ca un val peste oamenii obișnuiți care trăiesc, din pricina acestor evenimente, istoria (cu i mic) lor, cea personală”.
Discuția a fost despre oamenii care au plecat și despre oamenii care au rămas, dar, întâi de toate, cred că este important să definim ce i-a făcut pe unii să plece și pe ceilalți să stea.
📸 Ovidiu Zimcea / Teatrul German de Stat Timișoara
Conform lui Mădălin Hodor, există mai multe moduri de a defini acest subiect: vânzare – spun unii, cumpărarea libertății – dr. Hüsch, reîntregirea familiei – autoritățile germane, operațiune valutară specială – reprezentanții securității și regimul comunist. „Din punctul de vedere al Securității Române și al regimului comunist, suntem în definiția de vânzare. Etnicii germani au fost o marfă, o modalitate prin care regimul putea câștiga valută și influență politică”.
De asemenea, situația ar trebui privită din mai multe perspective:
- perspectiva românească – trebuie să ne gândim la modul în care regimul comunist, prin Securitate, a văzut acest subiect
- perspectiva Republicii Federale Germane și a reprezentanților ei
- perspectiva etnicilor germani din Transilvania – subiecții acestor operațiuni
- perspectiva Războiului Rece
- perspectiva asemănărilor între vânzarea etnicilor germani și a celor evrei – care, deși sunt abordate separat, din perspectivă românească, ele sunt aceeași chestiune.
„Totul se desfășoară pe fondul Războiului Rece, al relațiilor inexistente între Republica Populară Română și Republica Federală Germană și abia în 1968, după ce în 1967 se reluaseră relațiile diplomatice, începe, de fapt, partea consistentă a afacerii. Iar banii plătiți pt o anumită persoană care urma să plece nu erau înregistrați nicăieri, ci doar în evidențele păstrate în Direcția de Informații Externe”, spune Mădălin Hodor.
Fiecare parte își spune propria poveste și viziune, însă poate cele mai importante povești, ale celor care sunt „marfa” acestei tranzacții, se transformă în cifre. Carmen Lidia Vidu spunea că oamenii dispar atunci când răsfoiești dosarele și vezi chitanțele: „dispare orice relație personală cu omul, sunt numere, cifre, chitanțe. Experiența traversării unui singur dosar e absolut șocantă, să-ți dai seama că nu au nume, casă, mamă, soră, poveste personală, că sunt doar cifre. Pe ideea asta am încercat să construiesc spectacolul”.
Am ascultat cu atenție poveștile personale ale actorilor prezenți la artist talk, însă cred că cel mai tare m-a prins felul în care a început Robert Bogdanov-Schein să povestească: „poate vă interesează ca eu să vorbesc, având în vedere că m-am născut la 10 ani după Revoluție…” M-a pus pe gânduri. Așa că l-am întrebat chiar pe el de ce e important pentru noi, cei născuți la ani după Revoluție, să știm. De ce e important să vorbim, să nu uităm, să nu lăsăm poveștile să moară.
📸 Ovidiu Zimcea / Teatrul German de Stat Timișoara
Apoi, trebuie să vorbim
Robi a terminat actoria în UK, la Falmouth University, și este cel mai tânăr actor angajat al Teatrului German. Spune despre el că e „un tip curios, și în meserie și în viață, sunt, cred eu, destul de dedicat acestei meserii, cât să mă facă și pe mine fericit, dar și să dau tot ce pot proiectelor din care fac parte, astfel încât să iasă bine”.
În spectacol a interpretat mai multe personaje: un informator al Securității, un politician german, un etnic german din România, a cărui familie a fost escrocată de ofițeri ai Securității și, la final, vocea dictatorială. L-am întrebat dacă i se pare greu să joace aceste personaje, având în vedere că nu a avut contact direct cu regimul comunist. Mi-a spus că nu i se pare neapărat greu, „pentru că am avut privilegiul și norocul ca în familia mea să se vorbească despre subiectele astea, să rămân cât de cât informat și cu picioarele pe pământ referitor la ce s-a întâmplat înainte să mă nasc eu. Dar și să știu de ce este România unde este acum, de ce este familia mea unde este acum, și de încărcătura cu care vine o dictatură de 45 de ani”.
Am ascultat și episodul din podcast-ul Teatrului German, unde a vorbit despre spectacolul Crăiasa Zăpezii, în regia lui László Béres. Spunea atunci că a avut o colaborare foarte sănătoasă cu colegii săi și că regizorul a avut foarte multă răbdare să-i explice tot ce a fost necesar, motiv pentru care am fost curioasă să aflu cum a fost de această dată. Cele două spectacole sunt foarte diferite, în primul fiind vorba despre un musical, având ca public țintă copiii, iar Oameni. De vânzare este un spectacol de teatru documentar, fiind mai degrabă adresat „oamenilor mari”. Robi spune că „munca cu colegii mei au fost mereu exact unde trebuia și am participat cu toții, am fost mereu îmbinați foarte bine ca echipă și am dat tot ce am putut pentru acest spectacol. Și Carmen a avut răbdare cu noi, ne-a dat acele microintenții de care noi aveam nevoie pentru a putea interpreta, mai ales în fața unei camere. Una dintre marile diferențe este că unele scene se desfășoară la 10-20 de cm de cameră”.
📸 Ovidiu Zimcea / Teatrul German de Stat Timișoara
M-am întrebat de ce e important să știm despre acest subiect și am vrut să știu și părerea lui. Mi-a spus că este vorba despre istoria Timișoarei, a Banatului, a Transilvaniei, e istoria întregii țări, „despre care nu aș fi auzit nimic dacă nu aveam o familie care să fie de-a locului și care să înțeleagă anumite evenimente din istoria Europei. Evenimente despre care la școală nu aș fi auzit oricum nimic, despre care nu s-a vorbit și nu se vorbește destul de des, pentru că nu prezintă un mare interes aparent pentru media mare”.
În final, trebuie să ne întrebăm
Robert spune că merită văzut acest spectacol, iar eu nu pot decât să întăresc această sugestie. Următoarele reprezentații vor avea loc în luna iunie, așa că rămâneți cu ochii pe paginile TGST. Aș vrea să închei cu niște întrebări care să vă provoace la reflecție, așa cum m-au provocat pe mine la finalul spectacolului: cât costă viața ta?, poți salva omul tratându-l ca pe o marfă?, negociezi sau nu cu un dictator?
📸 Ovidiu Zimcea | Teatrul German de Stat Timișoara
