Atunci când vorbim despre dansul contemporan ne gândim la o combinație dintre unduiri alte corpului pe ritmuri lente, tribale sau pe beat-uri foarte ritmate, mișcări sacadate, puțină gimnastică, salturi și rotiri. Unii spun că este ciudat, iar pentru alții este frumos, deși nu au înțeles nimic din el. Te-ai întrebat vreodată care e treaba cu acest stil de dans, de unde vine și ce semnifică? Dacă nu ai găsit încă răspunsurile pe care le căutai, momentul este acum.

„Planet Dance” este un spectacol susținut de Unfold Motion și reprezintă ghidul care explică pas cu pas tainele dansului contemporan. Prin intermediul unei povești spusă de Oana Antonovici, aflăm că strămoșul acestuia este baletul. Beatrice Tudor și Carolina Țapoc sunt personajele prin care întreaga acțiune evoluează de la o coregrafie la mișcări bazate pe sentimente, trăiri și experiențe personale.

Povestea începe cu ora de balet în care profesoara exigentă dictează coregrafia pas cu pas, iar cele două performere execută cu strictețe fiecare mișcare. Într-o zi, o fată curajoasă a renunțat la poante pentru a fi liberă să se descarce de energie și totodată să se încarce cu o nouă stare de spirit. Așa s-a născut dansul modern.

Mi-a plăcut faptul că evoluția stilului de dans a fost marcată de schimbarea ținutelor, dar și de schimbarea de atitudine. Costumele de balet au fost înlocuite de rochii vaporoase, iar îndrăzneala și energia au luat locul grației și supunerii regulilor. Publicul a fost întrebat dacă înțeles coregrafia. Tăcerea a confirmat ipoteza conform căreia oamenii cred că e ciudat, greu de interpretat, frumos, dar inaccesibil.

Spectacolul vine în ajutorul publicului care este inițiat în tainele formei și fondului dansului contemporan. În ținute sport și cu atitudini degajate, Beatrice și Carolina au exprimat obiecte, situații și stări de spirit pe care nu mi le-aș fi putut imagina sub forma unei coregrafii. Fetele devin figurine din lemn cu pași sacadați și mișcări rigide. Apoi sunt purtate de valurile mării, imitând mișcările unei meduze.

Cel mai mult m-a surprins momentul în care Beatrice a primit sarcina de a răspunde la întrebările: „Ce simți când ești gâdilată?” și „Cum mângâi pe cineva?” prin intermediul corpului. A sărit dintr-o parte în cealaltă, și-a contractat brațele și abdomenul de parcă o pană invizibilă ar fi atins-o. Apoi a trecut cu palmele peste un perete, a mângâiat chipul cuiva, a luat pe cineva de mână, iar noi nu aveam decât să ne închipuim obiectele și persoanele pe care ea și le imaginase deja. Pentru a fi cu adevărat ținute minte, spectacolele trebuie să aibă și o urmă de umor. Știm cu toții cum arată gălbenușul spart, însă nu am mai văzut o persoană care să imite acest lucru, până acum. Astfel, cu corpul „împrăștiat” pe podea și prin salturi „din cauza uleiului încins” s-a răspuns la întrebarea „Cum arată un ou cu gălbenușul spart într-o tigaie?”.

Am râs, am acumulat cunoștințe noi despre istoria dansului contemporan, însă partea mea preferată a fost spre final, când cele două fete au interpretat o poveste de iubire prin prisma propriilor sentimente. Am trăit prin mișcările lor dorul și abandonul, singurătatea și bucuria reîntâlnirii cu persoana iubită. Deși viziunea lor a fost diferită, ambele au transmis aceleași emoții cu aceeași energie.

Pentru că dansul contemporan este liber și nonconformist, sala de spectacol a fost înlocuită cu unul dintre holurile de la Iulius Mall din Timișoara. Ideea a adus acest concept mai aproape de oameni, însă a pus în dificultate reprezentația. Muzica a fost uneori acoperită de gălăgia din jur și de vocile oamenilor aflați într-o continuă mișcare. Din această cauză, s-a pierdut puțin ritmul în momentele de dans sincron, însă nu a fost foarte vizibil pentru public. Performerele au făcut față acestor provocări și s-au concentrat pe momentele de dans individual.

În final, după ce am descoperit care e treaba cu dansul contemporan, am  putut să alcătuiesc o definiție în câțiva termeni simpli. El este libertate de mișcare, elemente de actorie și lucrul cel mai important, EMOȚIE. Nu se analizează și nu se definește prin tehnică și execuție, ci prin imaginație și simțuri.

Echipa artistică: concept și coregrafie: Lavinia Urcan, distribuție: Oana Antonovici, Beatrice Tudor, Carolina Țopac, muzică: Ovidiu Zimcea, text: Iulian Tănase(Abisa), Lavinia Urcan

Foto: Lorena Dumitrașcu/ Light Stories