Eliza Cheșa provine din Secusigiu, un sat din județul Arad. În prezent, studiază arhitectura la Timișoara și este foarte interesată de managementul cultural. Îi place ca în timpul liber să se plimbe cu bicicleta, să vadă și să practice dans contemporan, să meargă la spectacole de teatru și să asculte muzică.
Recomandă-mi câteva evenimente.
Îmi place să particip la workshop-uri, să mă implic eu, să am experiența de primă mână, experiența directă. Simt că am un contact mai mare cu ea atunci când merg eu, decât dacă privesc. Au fost mai multe oportunități, inclusiv la Casa Tineretului, unde au avut loc workshop-uri cu personalități din țară sau din afară – fie pentru profesioniști, fie pentru cei curioși, care vor să încerce, acolo unde simt că mă încadrez și eu.
Cum se îmbină viața ta de studentă cu viața de om participant la evenimente? Apropo de ce vorbeam legat de timpul limitat pentru curățenie în timpul săptămânii.
În timpul săptămânii nu pot să spun neapărat că ies foarte mult, pentru că primim task-uri la facultate de pe o zi pe alta. Mie îmi place să le fac calumea, de la A la Z. Iar la sfârșitul săptămânii de obicei se întâmplă ieșirile mele extra facultate.
Titlul pe care Timișoara îl deține în acest an, de Capitală Europeană a Culturii, deschide multe oportunități pentru tineri, dar pentru domeniile tale de interes și pentru zonele în care vrei să te implici, ce impact crezi că are?
Perspectiva mea este cea a unei persoane care vine dintr-un județ unde nu se întâmplă atât de multe lucruri, comparativ cu județul Timiș, unde se întâmplă. Și aici, fie că a fost vorba despre arhitectură, arte vizuale sau dans contemporan, pentru mine a fost wow, este foarte tare că se întâmplă și că pot să merg să fiu acolo, printre acei oameni!
De când am venit, mă bucur foarte tare de toți oamenii pe care i-am cunoscut. Mi se pare că până acum totul a fost foarte oportun. Poate fi dintr-o manieră foarte pozitivă sau un optimism exagerat, dar mi se pare că toate experiențele m-au dus către ce am vrut, simt că mi s-a oferit mai mult decât aș fi vrut în acest oraș.
Vorbeam înainte de interviu despre cum obișnuim oamenii unii cu alții în zona culturală. Din perspectiva pe care tocmai ai menționat-o, că vii dintr-un loc unde nu se întâmplă atât de multe evenimente, tu cum ai făcut pasul către mai mult? Ce te-a determinat să îți dorești să știi sau să vezi mai multă cultură?
Primul contact pe care l-am avut cu ceea ce înseamnă mai mult decât un oraș, adică interacțiunea cu evenimentele și oamenii, a fost prin Centrul de Tineret Aradului. A fost foarte fain să descopăr acest loc unde oamenii se adună cu un scop, de a face ceva împreună.
Am mai participat la o tabără de dezvoltare personală prin teatru, organizată de CiviCultura prin 2019. Acolo am cunoscut niște oameni pe care îi admir și respect foarte mult și acum: Ionel Mărginean și Miha Tilinca, care activează în domeniul cultural și fac lucruri foarte faine. Ținând aproape de ei, am dat și de alți oameni, din alte domenii, și din acești pași mici pe care i-am făcut, am ajuns să mă implic. Mi se pare că s-a întâmplat foarte organic.
Cum crezi că va arăta anul următor, după un an plin de atât de multe evenimente?
Îmi place să cred că va rămâne această idee de a continua, de a face mai departe. Mi se pare că în acest an avem sentimentul că putem face lucruri, că acum avem de ce să le facem – ideile alea pe care le avem în sertare de foarte mult timp și le-am scos acolo poate pentru că nu e dorință, nu sunt bani, nu sunt fonduri etc. Asta simt că a făcut Timișoara 2023 – ne-a dat curajul să facem lucrurile pe care ni le-am dorit.
Dacă anul viitor te-ai implica în organizarea unui eveniment, cum ar arăta?
Mă gândesc acum la ce simt eu că lipsește, să vin cu o soluție pentru asta. Dar nu știu ce să spun. Mi-e greu cumva să punctez. Îmi iau din tot ce se întâmplă exact ce am nevoie sau cumva mereu găsesc alternativă la nevoia mea. Dar acum, punctual, mi se pare că nu am una. Nu pot să răspund.
Mă mai interesează partea de educație în arhitectură și există o școală alternativă numită The Challange Academy care identifică nevoile studentului arhitect. De asta eu nu am identificat niște nevoi generale, pentru că încă mă concentrez pe nevoile studentului arhitect. Și sunt implicată în partea asta de documentare a procesului educațional. Adică, încă sunt la partea de hai să vedem unde sunt lipsurile și cum putem duce lucrurile mai departe. E un proces, nu am o concluzie încă.
Dar cum ți se pare pentru studenții arhitecți, există cerere câtă ofertă este? Sau este ofertă câtă cerere e? Sunt locuri de practică sau colaborări suficiente?
Locuri de practică sunt. Studenții de la arhitectură au o grămadă de alternative unde să își desfășoare practica. Vorbim despre șantiere, tabere de vară foarte interesante sau alte workshop-uri, nelegate implicit de arhitectură, dar benefice pentru cariera ta. De asemenea, mai poți face practică în birouri de arhitectură.
Din perspectiva unui student care a terminat anul II, mi se pare că lista de practici și opotunități legate de arhitectură e destul de mare și ai de unde alege, atâta timp cât ai pasiune, un drive intern. Cred că trebuie să îți placă ce faci, să nu te gândești că merge doar pe pile. Pur și simplu să ai sclipire în ochi. Te vede lumea, îi vezi și tu, și poți face lucrurile mai departe.
Interviul cu Eliza face parte din seria Tinerii lui 2023, o inițiativă Spații Noi prin care spunem părerea tinerilor despre Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023. Dacă vrei să susții această serie, mă poți invita la cafea.
Fotografiile au fost realizate la Sinagoga din Fabric și la Biserica Millennium.
